Divortezi din aceleasi motive pentru care te-ai casatorit?
Paradoxal la prima vedere, aceleasi cauze ce determina uneori o femeie sa divorteze au atarnat greu in decizia ei de a se casatori! De ce te-ai indragosti de cineva parand a fi sufletul tau pereche pentru a petrece urmatorii zece ani din viata intr-o continua cearta, in nenumarate scanadaluri si dispute, ca si cum te-ai fi casatorit cu cel mai mare dusman al tau? Lucrul asta chiar nu are nici un sens! Cu atat mai lipsit de logica pare a fi sa ajungi, in cele din urma, sa divortezi, pentru a te recasatori cu cineva exact la fel ca si primul tau sot!
Ne dezvoltam cu totii, inca din copilarie, un anumit orizont de asteptari, ce poate fi atat pozitiv, cat si negativ. Astfel de asteptari ne imboldesc sa gandim, sa simtim, sa actionam si sa facem niste alegeri intr-un anume fel. Ele se dezvolta intr-un context tesut in jurul trecutului nostru.
Asta nu inseamna ca trecutul ne anticipeaza inevitabil viitorul, dar vechile obisnuinte ne fac sa ne simtim bine si chiar in siguranta. De exemplu, o femeie care a fost mereu criticata de tatal ei si "impunsa" de fratele sau nu se va simti bine cu un partener ce o trateaza cu intelegere si este mereu gata sa o sprijine. Atunci cand se intalneste cu un barbat agresiv, ce tinde sa o controleze, desi prietenii ei ii spun, "Tipul asta nu-i pentru tine," ea este inclinata sa-l apere, replicand, "In adancul sufletului sau, este un om foarte bun. Relatia noastra va merge, veti vedea!"
Un alt exemplu este cel al unei femei abandonate (la propriu ori la figurat) de tatal ei inca de cand era o copila. Ea nu se simte in largul sau alaturi de barbati stabili si previzibili, fiind predispusa sa graviteze in jurul unora ce se asemana tatalui ei si o parasesc. Daca, din intamplare, se marita cu un tip care nu este pe cale a o abandona, este in stare sa-l provoace pana cand el nu mai suporta si o arunca pe usa afara! Daca o astfel de urmasa a Evei se intalneste cu un barbat ce o trateaza cu respect, are inclinatia de a nu se simti bine impreuna cu el!
O altfel de situatie este cea a unei femei ce a fost mereu in concurenta cu tatal ei, vazandu-l tot timpul drept un competitor. Ea pare a se acomoda mai ales cu barbati ce nu se dau in laturi a lupta pentru ea, dar nu si cu cei ce incearca sa o echilibreze, sa ii satisfaca dorintele si sa o trateze drept un egal al lor. Cei din urma ii pot pare "prea pasivi" sau "prea plictisitori." Daca isi gaseste un partener pe masura asteptarilor ei, este destinata unui mariaj marcat de lupta pentru dominatie dintre cei doi soti.
Acest proces nu este unul logic ori rational. Oricat ai incerca sa convingi o astfel de femeie ca face o greseala atunci cand se apropie de un barbat "nociv" pentru ea, ea va gasi intotdeuna justificari pentru a-si justifica alegerea. Culmea este ca in cupluri formate in acest fel, motivele care conving o femeie sa se casatoreasca cu cineva coincid frecvent cu cele ce o determina sa se desparta ori sa divorteze de respectiva persoana:
Atractia initiala: "Este atat de puternic si de masculin!"
Motivul divortului: "Este o bruta!"
Atractia initiala: "Este atat de dragut si neajutorat; are nevoie de mine!"
Motivul divortului: "Era atat de dependent de mine incat ajunsese sa ma sufoce cu prezenta lui."
Atractia initiala: "Are un umor irezistibil!"
Motivul divortului: "Niciodata nu ma lua in serios!"
Atractia initiala: "Este atat de ambitios si plin de succes!"
Motivul divortului: "E casatorit cu munca lui, nu cu mine!"
Atractia initiala: "Este asa de frumos!"
Motivul divortului: "Atrage intotdeuna privirile femeilor din jur."
Atractia initiala: "Imi place independenta lui!"
Motivul divortului: "Nu ma asculta deloc si face numai ce-l taie capul!"
Atractia initiala: "Este un barbat caruia ii place sa aiba lucrurile sub control!"
Motivul divortului: "Imi observa fiecare miscare!"
Atractia initiala: "Este atat de pasional!"
Motivul divortului: "Striga intodeuna la mine!"
Desi nu am insistat asupra acestui aspect, barbatii sunt la fel de predispusi sa se desparta de femei din pricina acelorasi lucruri care i-au atras la inceput catre ele!
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:
Divortul este contagios?
Casatoria - intre mit si realitate
Citate, aforisme, maxime despre DIVORT

Reviewed by Diana Popescu
on
octombrie 17, 2013
Rating:
se pare ca da!in general divortam din aceleasi motive,doar aspectate altfel la finalul relatiei!
RăspundețiȘtergeream citit mai sus despre divort,asa este.cum sunt la inceput de rel.lucrurile,tot ce face partenerul e ok.asa ni se pare apoi parca exista o rastalmacire a celor de inceput si la fiecare lucru dam alta interpretare,dar adev.este ca aceleasi sit.se intalnesc si pe final.poate mai tineri fiind acceptam altfel partenerul si cum imbatranim nu mai toleram lucrurile care de fapt ne au legat.in ziua de azi e si mai greu sa lupti pt.relatie,nu mai avem rabdare si lipseste toleranta.am auzit anul acesta de atatea divorturi ca nu inteleg cum mai au curajul de a se casatori oamenii?
RăspundețiȘtergereOamenii nu se casatoresc numai din dragoste, ci si din interes sau din teama de a nu fi singuri.
Ștergere