Nodul mistic Feng Shui | Talismane Feng Shui

Numit si nodul nesfarsit (infinit), nodul eternitatii, sau nodul dragostei, nodul mistic Feng Shui este un simbol norocos, intalnit adeseori in talismanele chinezesti. Este descris ca un stravechi insemn al intreteserii caii spirituale, curgerii timpului si miscarii in cadrul a ceea ce este etern. Se spune ca intreaga existenta este inlantuita de timp si schimbare dar, in cele din urma, se odihneste senina inauntrul divinului si eternitatii.

Nodul mistic reprezinta o viata lunga si fericita, strabatuta mereu de noroc. Poarta si numele de nodul nesfarsit intrucat arata asemeni unui sarpe incolacit care isi inghite propria sa coada. In buddhism, este unul din cele opt magice obiecte norocoase.

Ca remediu Feng Shui, nodul mistic constitue un flux armonios de energie benefica, neintrerupt de nici un fel de dificultate, accident nefericit sau ghinion. Este remarcabil ca inglobeaza simbolul infinitului (cifra 8 in pozitie orizontala) de sase ori! De altfel, este asociat cu numarul 8, fiind inzestrat cu o mare putere mai ales in Perioada chinezeasca 8 (interval de timp dintre anii 2004 si 2024).

Intrucat se crede ca sprijina implinirea oricarei aspiratii din viata, este folosit frecvent pentru amulete Feng Shui ale dragostei, prosperitatii, succesului in cariera si protectiei fata de influente negative. Un important insemn cultural din regiuni puternic influentate de buddhismul tibetan, nodul mistic poate fi intalnit si in Mongolia, Tuva, Kalmykia si Buryatia. Este, de asemeni, regasit uneori in arta chinezeasca si in nodurile traditionale chinezesti.

In traditia spirituala, este considerat un simbol norocos. La un nivel mai pamantean, este vazut drept o perfecta emblema a dragostei nemuritoare, un simbol potrivit pentru a asigura o continua impartasire afectiva, o casatorie incununata de iubire si neafectata nicicand de despartiri, suferinte ori certuri. O reprezentare a unei nesfarsite tovarasii dintr-un cuplu, semnifica totodata si o buna stare de sanatate.

Nodul infinit este inzestrat si cu potentialul de a proteja impotriva accidentelor si necazurilor, mai cu seama in cazul calatoriilor peste mari, in strainatate, cand, se spune, poate apara contra hotilor, talharilor, rapirilor, si altor pericole intalnite departe de casa.

Nodul mistic Feng Shui are proprietatea de a alunga iritarea si starea de nervozitate, a calma si a relaxa. Se recomanda a fi vizualizat tinandu-l strans in mana atunci cand o persoana este pe pragul de a fi cuprinsa de manie , impulsivitate, si chiar frica. Tocmai de aceea, este indicat a fi purtat la serviciu, la birou, in masina si acasa.

Pentru indieni, acest nod este o emblema a zeitei Shri sau Lakshmi, divinitatea bogatiei si consoarta zeului Vishnu. Adeseori, poate fi zarit in picturile religioase, la pieptul lui Vishnu.

In credinta chinezeasca Feng Shui, nodul mistic trebuie sa fie colorat in rosu, fiind de bun augur a fi amplasat in coltul din sud-vestul dormitorului, astfel incat sa armonizeze relatia dintr-un cuplu.

Desi se crede ca provine din Tibet, diferite noduri celtice au o izbitoare asemanare cu nodul fara sfarsit Feng Shui.


Copyright ©diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Monedele Feng Shui, simboluri norocoase de atragere a bogatiei si banilor

Simboluri norocoase, talismane si amulete

Feng Shui – Obiecte si simboluri norocoase
Nodul mistic Feng Shui | Talismane Feng Shui Nodul mistic Feng Shui | Talismane Feng Shui Reviewed by Diana Popescu on octombrie 30, 2013 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.