Tradiții de Sfânta Parascheva

Adânc înrădăcinată în mentalul colectiv, tradiţia comemorării Sfintei Parascheva adună laolaltă vechi superstiţii populare, viguroase simţiri şi credinţe creştine, fastuoase ceremonialuri bisericeşti, înfierbântate speranţe de tămăduire şi viaţă mai bună. De fapt, în fiecare an, Iaşiul, in preajma zilei de 14 octombrie, devine un fel de Mecca al creştinităţii ortodoxe, un loc şi un timp în care orice credincios care se respectă îşi doreşte să fie prezent măcar o dată în viaţă.


Obiceiurile şi eresurile din folclorul românesc asociate cu Sfânta Parascheva sunt relativ sărace în comparaţie cu amploarea luată de-a lungul timpului de această sărbătoare, posibil şi din cauza faptului că această sfânta nu s-a născut, nu a trăit şi nu a murit pe meleagurile noastre, sfintele ei moaşte fiind aduse de domnul Vasile Lupu tocmai din Constantinopol. Poate că, din aceeaşi pricina, Sfânta Parascheva a ajuns să fie identificată, în popor, cu străvechea Sfânta Vineri, în limba greacă, numele Paraskievi înseamnă "vineri", un personaj mitologic având putiinţă de a face atât rău, cât şi bine, în funcţie de faptele şi curăţenia sufletească a oamenilor.
"Mare la corp şi urâtă la faţă ca Sfânta Vineri", aşa cum o descrie folcloristul Theodor Speranţia, Sfânta Parascheva era prăznuită în ziua de 14 octombrie de către săteni, pentru belşugul roadelor câmpului din următorul an şi ţinută la mare- mare cinste de fetele de la ţară care îşi doreau să fie la fel de cinstite ca şi ea.
Sfânta avea obiceiul de a se arată în visele oamenilor, fie pentru a-i îndruma cum să scape de boli, fie pentru a-i altoi cu toiagul pe cei nevrednici şi păcătoşi.

De ziua Sfintei Parascheva se ţinea post şi era oprit a se munci pentru a îndepărta primejdia de a fi lovit de boli, mai cu seamă cele de ochi şi cap, dar şi de trăsnet ori grindină.
În unele zone, bătrânii nu îndrăzneau nici măcar a face focul în vatră!
Femeile ce cutezau a coase cu acest prilej erau condamnate să se alegă cu negi pe degete!
Se aprindeau focuri în curţi pentru alungarea spiritelor rele, iar flăcăii participau la un joc în care azvârleau în văzduh cu făclii aprinse.
Nu era bine a se mânca castraveţi, nuci, pepene roşu, poame negre ori în formă de cruce.
Era si este cuvenit a fi prăznuiţi morţii, cu precădere cei ce nu-şi află liniştea, au plecat de pe lume fără lumânare ori au fost îngropaţi fără preot, dându-se de pomană must, vin şi lipii.

Nu întâmplător, marea sărbătoare din 14 octombrie era conectată cu marile, ciclicele evenimente din satul românesc, a coborârii oilor de la munte în vederea pregătirii pentru iernat, slobozirii berbecilor în turmele de oi, renegocierii înţelegerilor cu ciobanii pentru viitorul an, târgurilor de toamna destinate în special vânzării de brânză, lapte şi altor bucate de-ale păstorilor.
Pe de altă parte, praznicul Sfintei Parascheva marca "îngroparea verii" şi reprezenta un important reper meteorologic! Dacă nu plouă până atunci, era de aşteptat că iarnă să se instaleze cât mai degrabă.
Vremea din această zi urma să nu se schimbe până la Sfântul Dumitru sau să fie asemenea celorlalte mari sărbători religioase de peste an. Dacă oile se culcau îngrămădindu-se una într-altă, se vestea iarnă grea, iar de stăteau împrăştiate, anotimpul rece urmă să fie ceva mai blând.

Numită "ocrotitoarea Moldovei", "grabnic-ajutătoarea" ori "mult-folositoarea", vestită pentru minunile izvodite, Sfânta Parascheva adună la Iaşi, în fiecare an, sute de mii de pelerini, năzuind a fi sprijiniţi în alungarea necazurilor lor, în alinarea suferinţelor şi vindecarea unor grave boli.


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

14 octombrie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Legenda Sfintei Cuvioase Parascheva