Gentile femeilor si codul bunelor maniere


Gentile femeilor si codul bunelor maniere
Genţile femeilor, felul cum sunt purtate acestea, se supun rigorilor unui cod al bunelor maniere destul de subtil, ce poate scoate în evidenţă eleganţa, stilul, personalitatea femeilor, stima faţă de ele însele şi felul cum  ele îi respectă pe cei din jur. 

Dacă pantofii unui bărbat pot furniza o mulţime de indicii despre personalitatea sau caracterul acestuia, la fel, geanta unei femei poate mărturisi numeroase şi neaşteptate lucruri despre ea. 
Avem de a face cu o femeie rafinată, pretenţioasă, ori cu una nonconformistă, care pune mai presus de orice comoditatea şi sinceritatea? Preferă ea să nu ia în seama genţile la modă, de firmă, în schimbul unora mai accesibile financiar, dar care poartă marca personalităţii sale? 
Dincolo de stil, preţ şi preferinţă, geantă este sacră pentru o femeie, iar conţinutul ei intangibil pentru bărbaţi! 

Indiferent dacă porţi o geantă tip sacoşă, cu o toartă sau două toarte, o geantă de umăr, de mâna, tip plic sau de afaceri, există o serie de norme ce se încadrează într-un aşa zis cod al bunelor maniere. 

Iată câteva îndrumări asociate cu felul cum ar trebui să îţi alegi, să îţi porţi sau să îţi amplasezi geanta: 

Nu-ţi aşeza niciodată geanta pe masa din sufragerie, restaurant sau cea dintr-o sală de conferinţe, indiferent cât de frumoasă ţi se pare a fi. Un uriaş "faux pas"!

Poartă / ţine geanta pe umărul stâng sau în mâna stânga. 
Partea ta dreapta trebuie să fie disponibilă în vederea socializării, astfel încât, să-i poţi face din mâna cuiva sau să dai mâna cu cineva, fără a fi nevoită să-ţi muţi geanta dintr-o mâna în alta. 

Nu-ţi pune niciodată geanta direct pe podea. Pe lângă faptul nu este igienic, se spune, că în acest fel, îţi alungi norocul de a castiga bani. 

Dacă ai o geantă mai mare, așeaz-o pe un scaun din dreapta ta, atunci când mergi la un restaurant. 

Nu-ţi agăţa geanta de spătarul unui scaun. Poţi face acesta lucru, totuşi, numai atunci când eşti aşezată pe un scaun cu spătarul la perete. 

Gentuţa ori geanta clutch, purtată la ocazii, trebuie să stea în poala ta sau în spatele scaunului tău. 

Nu întreba niciodată o altă femeie dacă o geantă este cu adevărat din piele, dacă este de firma ori cât costă! 

Păstrează-ţi geanta curată şi aşează-ţi în ordine lucrurile din ea. Dacă o deschizi pentru a-ţi scoate portofelul, telefonul mobil ori rujul, cei din preajma pot remarca eventuala dezordine sau talmeș-balmeşul din ea, putând să te judece în funcţie de acest lucru. 

Dacă îţi permiţi, ţi se recomandă să nu ai o singură geantă disponibilă pentru diferitele ocazii sociale, alegând, în funcţie de ceea ce ai de făcut sau de un eveniment la care iei parte, fie o geantă tip sacoşă cu mânere, fie una de umăr, fie una tip clutch. 
La fel, dacă ai bani pentru aşa ceva, ar fi bine să îţi cumperi o geantă mai scumpă, dar de calitate, ce poate avea durata de viaţă echivalentă cu cele a trei ori patru genţi mai ieftine. Unele femei consideră că achiziţionarea unui astfel de accesoriu reprezintă o majoră investiţie! 

Alege-ţi o geantă în funcţie de înălţimea ta sau forma trupului tău. În acest fel, vei reuşi să nu oferi o imagine disproporţionată a siluetei tale şi să îţi pui în lumina atuurile sau punctele forte legate de frumuseţea corpului tău.


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

12 intrebari incomode pentru femeile fara copii

Corpul perfect al femeii

Femeile si gentile lor fermecate ! Ce fel de geanta ti se potriveste ?
Gentile femeilor si codul bunelor maniere Gentile femeilor si codul bunelor maniere Reviewed by Diana Popescu on februarie 17, 2014 Rating: 5

Un comentariu:

  1. Este foarte greu sa tii cont de ceea ce spuneti mai sus, nu stiu cum as putea sa tin cont in totalitate, imi este foarte greu :(

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.