Horoscop Berbec iulie 2014

Horoscopul Berbecului iulie 2014 anticipeaza o vreme a libertatii interioare si exterioare, guvernata in general de inspiratie, originalitate, bucuria de a trai si sinceritatea comunicarii cu oamenii.

Horoscop Berbec iulie 2014 - Horoscop general

Horoscop iulie 2014 - Berbec
Horoscop Berbec iulie 2014
Din 2 iulie 2014, Mercur revenit in aspect direct in Gemeni si a treia casa a Berbecului te ajuta sa depasesti o perioada de deruta din punct de vedere ale interactiunii cu ceilalti, si sa iti reiei, inarmat cu motivatie si incredere in tine insuti, drumul spre telurile tale esentiale. Intarzierile si amanarile isi fac loc mai rar in existenta ta, iar comunicarea cu cei din preajma ta se caracterizeaza prin limpezime si eficienta.

Sextilul dintre Venus si Uranus de pe 7 iulie iti faciliteaza intalnirea unor oameni neobisnuiti, incitanti si indrazneti. Te poti implica in activitati de grup sau in prioecte comune cu prietenii, si iti este foarte usor sa te intelegi cu persoane din diferite planuri sociale ori culturale. Creativitatea iti este de folos mai cu seama intr-un domeniu artistic.

Pe 8 iulie 2014, Soarele in cuadrat cu Uranus iti starneste dorinta de a te simti liber ca pasarile cerului, determinandu-te in acest fel sa iti eviti responsabilitatile si sa cauti un mod cat mai palpitant de a-ti utiliza timpul. Tinzi sa fii incapatanat si rebel, neacceptand cu nici un pret ca altii sa isi croiasca drum neinvitati in viata ta. Posezi o efervescenta vitalitate, dar supravegheaza-ti predispozitia de a face totul in graba si a cadea victima unui accident.

Mercur patrunde pe 13 iulie in Rac si a patra casa a Berbecului, provocandu-te sa te retragi din invalmaseala lumii si sa te concentrezi asupra universului tau interior. Prin reducerea activitatii sociale tinzi sa fii preocupat pana peste cap de viata de familie. In decursul acestui eveniment astral, mama poate reprezenta o sursa de ingrijorare. Problemele legate de rude ori persoane apropiate nu necesita o rezolvare imediata, ci o atenta cumpanire si analiza.

Imaginatia, originalitatea si creativitatea exprimarii tale ajung in prim plan incepand cu 16 iulie 2014, gratie tranzitului lui Jupiter pe taramurile Leului. Proiectele creative de care te ocupi acum sunt pe cale sa fie incununate de succes, apreciate si recompensate. Pari a te simti eliberat de stanjenitoare obligatii in aceasta perioada, un lucru ce iti permite sa te rasfeti in placerile vietii. Ai posibilitatea sa pleci intr-o calatorie spre o destinatie mult timp visata. Afluxul de inspiratie pe care il ai la indemana iti da ocazia sa iti relevi unicitatea fiintei. Adeseori, intr-un astfel de aspect astral, o femeie poate ramane insarcinata sau poate apare vestea nasterii unui copil.

Pe 20 iulie 2014, Saturn se intoarce in turnura directa in Scorpion si a opta casa a Berbecului, risipind tensiunea legata de lupta pentru putere ori dominatie pe care ai dus-o pe plan social sau profesional. Ai oportunitatea sa te angajezi intr-un stil de viata mai sanatos si mai ferit de stres.

O serie de surprinzatoare revelatii despre tine insuti sunt pe punctul sa apara din 22 iulie, sub influenta trecerii lui Uranus in aspect retrograd in Berbec si prima ta casa. In acest context astral, este de asteptat sa faci lucruri pe care nu ai crezut vreodata ca le vei savarsi si sa iti dezvalui nebanuite fatete ale personalitatii.

Din 23 iulie 2014, Soarele se muta in zona astrologica a Leului, insistand asupra beneficelor trenduri ale lui Jupiter. Ghidat de o necontenita spontaneitate, esti gata sa te avanti dincolo de limitele unei prudente excesive, sa iti afirmi libertatea interioara si bucuria de a trai fara a mai tine cont de conveniente. Iti doresti sa fii luat in seama si pretuit de catre ceilalti, iar aceasta nazuinta pare a ti se implini datorita creativitatii, inocentei, onestitatii si veseliei molipsitoare de care dai dovada.

Mintea tinde sa iti rataceasca fara incetare de ici colo din 25 iulie, atunci cand Mercur ajunge in cuadrat cu Uranus. Iti poate fi foarte dificil sa te concentrezi, sarcinile zilnice par a te sastisi si preferi sa apelezi la orice te poate ajuta te inalti deasupra monotoniei cotidiene. Cei din jurul tau par a te irita si, daca nu te stapanesti indeajuns, poti sa dai glas unor usturatoare si chiar brutale comentarii.

Daruit cu abilitatea de a descifra subtilitatile interactiunii umane, ai inclinatia sa iti schitezi cu cu grija strategiile actiunilor tale incepand cu 26 iulie 2014. Marte traverseaza tinuturile Scorpionului si te indruma sa recunosti fata de tine insuti ca ai nevoie de sprijinul altora pe parcursul demersurilor tale cele mai importante. Uneori, acest tranzit scoate la lumina o criza sau o incheiere intr-un anume aspect al vietii tale. O veste ce iti ajunge la urechi pare sa te deranjeze sau sa te afecteze profund.

Pe 27 iulie, Luna noua din Leu si a cincea casa a Berbecului insista asupra tendintelor imprimate de Jupiter si Soare. Inca o data, jocul, distractia, creativitatea si dragostea sunt capetele de afis ale vietii tale. Sinceritatea in exprimarea simtamintelor tale pare a fi rasplatita indiferent daca la mijloc este viata sentimentala sau cea sociala.

Mercur isi face si el aparitia in Leu si a cincea ta casa odata cu 31 iulie 2014, intr-un tranzit ce se va reflecta in Horoscopul Berbecului august 2014. Individualitatea fiintei tale devine tot mai evidenta in lume, cu atat mai mult cu cat faci uz mai des de fertila ta imaginatie si inspiratie.

Horoscop Berbec iulie 2014 - Horoscopul dragostei

Din 16 iulie, calatoria lui Jupiter in a cincea casa a Berbecului insenineaza cerurile vietii sentimentale si alatura dragostei o bucurie scutita de orice fel de griji. Nativii singuri au prilejul de a intalni un suflet pereche, o persoana capabila sa le satisfaca nazuinte indelungate.

Dragostea adevarata, dragostea cu D mare reprezinta un reper major odata cu 18 iulie 2014, sub impactul tranzitului lui Venus in a patra ta casa. Intrucat esti strabatut de o intensa sensibilitate emotionala, iti doresti sa fii impreuna cu un partener in stare sa te protejeze si sa-ti fie credincios dincolo de orice indoiala. Poti fi prezentat unei astfel de persoane de catre cineva apropiat, eventual de cineva din familie.

Viata sentimentala iti este cat se poate de transparenta si pare sa-ti faca placere sa ti-o afisezi! In acest fel se manifesta, din 23 iulie, tranzitul Soarelui in a cincea casa a Berbecului. Mai ales daca esti singur, iti permiti sa te lansezi in numeroase flirturi si sa risti mai mult in dragoste decat de obicei.

Peregrinarea lui Marte in a opta ta casa netezeste calea, de pe 26 iulie, unei fierbinti senzualitati in viata amoroasa. Acest lucru este cu atat mai auspicios cu cat se impleteste cu o autentica afectiune in conexiunea din cuplu.

Horoscop Berbec iulie 2014 - Horoscopul banilor si muncii

Venus in sextil cu Uranus pe 7 iulie 2014 te imboldeste sa iti asumi sporite riscuri financiare. Chiar daca lucrurile tind a merge bine, fii pregatit si pentru o surpriza mai putin placuta.

Luna plina ivita pe 12 iulie in Capricorn si a zecea casa a Berbecului te poate face sa vezi o problema minora drept una majora, cu foarte mari consecinte. Este important sa-ti pastrezi sangele rece si sa identifici oportunitatile pe termen lung fara sa te lasi acaparat de chestiuni minore, ce iti pot afecta pe nesimtite viitorul. Daca ai de gand sa faci o schimbare in dmeniul profesional, rezerva-ti timp pentru a o planifica in amanuntime.

Din 20 iulie 2014, Saturn in tranzit direct in a opta ta casa vesteste promitatoare perspective financiare asociate cu banii impartasiti cu altii. Se intreva cateva succese in afaceri, mai cu seama intr-o relatie de parteneriat.

Amare conflicte izvorate din cauza unor neintelegeri legate de bani sau posesiuni detinute in comun cu altcineva tind sa isi puna amprenta asupra ta, din 26 iulie 2014, drept consecinta a tranzitului lui Marte in a opta ta casa.


Copyright © diane.ro. 2014

Articole din acelasi domeniu:

Horoscop dragoste 2014 - Berbec

Horoscop chinezesc 2014 - Toate zodiile

Horoscop Berbec iunie 2014
Horoscop Berbec iulie 2014 Horoscop Berbec iulie 2014 Reviewed by Diana Popescu on iunie 25, 2014 Rating: 5

4 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Cu rabdarea, treci si marea....si cu ceva educatie!

      Ștergere
  2. georgiana(berbec)10 iulie 2014 la 22:11

    Pentru august nu sunt decat 2 zodii, fecioara si leu. Unde sunt restul? Ma interesa berbec si capricorn

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia am inceput sa scriu horoscoapele lunii august 2014. August este luna Leului asa ca am inceput cu el. In acesta ordine, desigur, Horoscopul Capricornului va apare iainatea celui al Berbecului.

      Ștergere

Un produs Blogger.