Kahlil Gibran: 10 povesti de intelepciune si inspiratie

Am selectat si am tradus pentru voi 10 din cele mai inspirate si mai intelepte povesti scrise de Kahlil Gibran in a sa carte "Ratacitorul si nebunul." Sper sa va bucurati si sa fiti invigorati la fel ca si mine de aceste minunate povesti cu un talc aparte.

Peste nisip

Kahlil Gibran - Povesti de intelepciune si inspiratie

Unul dintre oameni ii spuse celuilalt, "Cu mult timp in urma, pe cel mai inalt loc tarmului, am scris in nisip, cu varful bastonului meu, cateva cuvinte. Oamenii s-au oprit sa le citeasca si au pasit cu grija pe langa ele pentru a nu le sterge."
Celalalt om spuse, "Si eu am scris cateva cuvinte pe nisip, dar in partea cea mai de jos a tarmului, iar valurile imensului ocean mi le-a sters. Dar spune-mi, rogu-te, ce ai scris tu?"
Cel dintai om ii raspunse, "Am scris asta: "Eu sunt cel care este." Dar ce anume ai scris tu?"
Cel de-al doilea ii zise, "Am scris: "Nu sunt decat un strop al acestui maret ocean." "

Vezi si Stropul de roua - O poveste cu talc

Ochiul

Ochiul a spus intr-o zi, "Am zarit dincolo de aceste vai un munte invaluit intr-o ceata albastra. Nu-i asa ca este frumos?"
Urechea a ascultat, si a facut intentionat o pauza inainte de a zice, "Unde sa fie vreun munte pe aici? Nu aud nici unul."
Apoi Mana a luat cuvantul si a rostit, "In zadar incerc sa il simt, sa-l ating. Nu gasesc nici un munte."
La randul sau, Nasul a obiectat, "Nu exista nici un munte, caci nu il pot mirosi."
Dupa aceea, Ochiul s-a indreptat in alta parte, si toti ceilalti au inceput sa vorbeasca despre strania lui iluzie. Nu a trecut mult timp si s-au pus de acord: "Ceva nu este in regula cu Ochiul."

Citeste si Cum arata un elefant ? | O poveste cu talc

Vulpea

La rasaritul soarelui, o vulpe s-a uitat la umbra ei si si-a zis; "Astazi voi manca o camila." A umblat asadar toata dimineata in cautarea unei camile. La pranz, si-a zarit din nou umbra (cu o alta marime, desigur) si si-a spus, "Un soarece va fi totusi indeajuns pentru mine."

Regele intelept

Odata, in indepartatul oras Wirani, guverna un rege deopotriva puternic si intelept. Era temut pentru puterea sa si iubit pentru a sa intelepciune.
Chiar in mijlocul orasului era o fantana din a carei apa rece si limpede beau toti localnicii, chiar si regele si curtenii sai, intrucat nu exista nici o alta fantana pe acel meleag.
Intr-o noapte, cand toti dormeau dusi, o vrajitoare a intrat in oras si a presarat cateva picaturi dintr-o licoare ciudata in fantana, dupa care a zis, "De acum inainte, oricine va bea din aceasta apa va innebuni."
A doua zi dimineata, toti localnicii cu exceptia regelui si marelui sau sfetnic, au gustat din apa fantanii si au innebunit, exact asa cum prevestise vrajitoarea.
Pe toata durata acelei zile, oamenii de pe strazile inguste si din pietele aglomerate nu au facut altceva decat sa isi sopteasca unul celuilalt, "Regele este nebun. Regele nostru si inaltul sau sfatuitor si-au pierdut mintile. Desigur, nu ne putem lasa condusi de un rege nebun. Trebuie sa-l detronam!"
In aceeasi seara, regele a poruncit sa i se umple un pocal din aur cu apa din fantana. Dupa ce i-a fost adus, a sorbit adanc din el, si i-a dat si marelui sau sfetnic sa bea.
O mare bucurie a cuprins atunci indepartatul oras Wirani, caci regele si sfatuitorul sau isi recapatasera, pe neasteptate, ratiunea!

Fete

Am vazut odata o fata cu o mie de expresii, si altadata o fata cu una singura, ca si cum i-ar fi fost turnata din bronz intr-un mulaj.
Am vazut o fata prin carei stralucire puteam intrezari uratenia de dedesupt, dar si o fata a carei stralucire a trebuit sa o ridic, ca pe un val, pentru a zari cu adevarat cat de frumoasa era.
Am vazut o fata batrana strabatuta de riduri in zadar, dar si o fata neteda in care toate lucrurile pamantului erau incrustate.
Cunosc fetele pentru ca ma uit prin panza tesuta de proprii mei ochi, si descopar realitatea de sub ele.

Somnambulele

In orasul meu natal, traiau o femeie si fiica sa, care umblau prin somn.
Intr- noapte, cand linistea cuprinsese intregul pamant, femeia si fiica ei umbland, desi adormite, s-au intalnit in gradina lor invaluita de ceata.
Mama a spus, "In sfarsit, in sfarsit, dusmanca mea! Tu, care mi-ai distrus tineretea, care ti-ai cladit viata pe ruinele vietii mele! As vrea sa te pot ucide!"
Fiica a glasuit, "Vai, femeie uracioasa, egoista si batrana, care ai stat mereu intre sinele meu mai liber si mine! Care ai facut din viata mea un ecou al vietii tale! As vrea sa fii moarta!"
In acel moment, un cocos a cantat, si amandoua femeile s-au trezit. Mama a zis cu dulceata in glas, "Tu esti, draga mea?" Iar fiica i-a raspuns, dragastoasa, "Da, eu sunt, draga mama."

Crima si pedeapsa, poveste de Kahlil Gibran

Astronomul

In umbra templului, prietenul meu si cu mine am zarit, stand de unul singur, un om orb. Iar prietenul meu mi-a spus, "Iata-l pe cel mai intelept om de pe meleagurile noastre!"
M-am indepartat apoi de prietenul meu si m-am apropiat de omul cel orb, l-am salutat si am stat de vorba.
Dupa o vreme, i-am zis, "Iarta-mi intrebarea, dar de cat timp esti orb?"
"De la nastere," mi-a raspuns el.
I-am spus, "Si ce carare a intelepciunii ai urmat?"
Mi-a raspuns, "Sunt astronom."
Dupa aceea, si-a pus mana pe piept si a marturisit, "Ma tot uit dupa toti acesti sori, dupa toate aceste luni si stele."

Vestminte

Intr-o zi, Frumusetea si Uratenia sau intalnit pe malul unei mari si si-au zis una celeilalte, "Hai sa facem o baie in mare."
Apoi s-au dezbracat si au inotat in apele involburate. Dupa un timp, Uratenia s-a intors la tarm, s-a investamantat cu hainele Frumusetii si a zbughit-o!
Atunci cand si Frumusetea a iesit din mare si nu si-a gasit straiele si, intrucat ca era prea rusinoasa pentru a ramane dezbracata, si-a pus pe ea hainele Urateniei, vazandu-si apoi si ea de drum.
Incepand din acea zi, barbatii si femeile au inceput sa confunde Frumusetea cu Uratenia, si viceversa.
Cu toate acestea, exista unii oameni care au vazut fata Frumusetii si stiu ca nu-si poarta propriile vestminte. Iar altii cunosc fata Urateniei, iar hainele de pe ea nu o ascund de ochii lor.

Casatoria, de Kahlil Gibran

Mai marea mare

Sufletul meu si cu mine am mers sa ne imbaiem in marea mare. Atunci cand am ajuns la tarm, am pornit sa cautam un loc singuratic si ascuns.
Pe cand faceam asta, am zarit insa un om stand pe o stanca cenusie, ce lua firicele de sare dintr-un sac si le arunca in mare.
"Acesta este pesimistul," mi-a marturisit sufletul meu. "Sa parasim acest loc. Nu ne putem imbaia aici."
Am mers mai departe pana cand am ajuns la mic golf. Aici, un om, asezat pe o stanca alba, tinea in poale o cutie de bijuterii, din care lua zahar si il arunca in mare.
"Acesta este optimistul," mi-a atras atentia sufletul meu. "Nu trebuie ca el sa ne vada trupurile dezbracate."
Am continuat sa pasim si am dat cu ochii, pe o plaja, de un om care aduna pestii morti de pe tarm si ii punea cu grija inapoi in apa.
"Nu ne putem dezbraca in fata lui," mi-a zis sufletul meu. "Acesta este un asa-zis filantrop."
Ne-am vazut de drum si am descoperit apoi un om care isi trasa contururile umbrei pe nisip. Mari valuri veneau si ii stergeau desenul, dar el isi relua preocuparea odata si inca o data.
"Acesta este un mistic," m-a lamurit sufletul meu. "Sa ne indepartam de el."
Am plecat mai departe pana cand, intr-un golfulet, am zarit un om ce aduna cu o lingura spuma marii si o punea intr-un bol de alabastru.
"El este idealistul," mi-a soptit sufletul meu. "In nici un caz nu tebuie sa ne vada nuditatea."
Am mers in continuare si, la un moment dat, am auzit o voce strigand din rasputeri, "Aceasta este marea. Aceasta este adanca mare. Este vasta si puternica mare!"
Am ajuns la omul care racnea si l-am zarit cu spatele intors catre mare, ascultand murmurul unei scoici pe care o tinea la ureche.
Sufletul meu mi-a sus, "Sa nu ne oprim. El este realistul, cel care isi intoarce spatele la tot ceea ce nu poate sa inteleaga, si care isi ocupa timpul cu fragmente lipsite de importanta ale lumii."
Am facut mai multi pasi si, intr-un loc dintre stanci, napadit de buruieni, ni s-a oferit vederii imaginea unui om cu capul ingropat in nisip. I-am zis sufletului meu, "Putem face baie aici fara nici o grija, el nu o sa ne vada."
"Nu," a raspuns sufletul meu, "caci el este cel mai rau dintre toti. El este puritanul."
Apoi, o mare tristete s-a lasat peste fata si glasul sufletului meu.
"Sa plecam de aici," mi-a spus el, "intrucat nu exista nici un loc singuratic, ascuns, in care sa ne imbaiem. Nu voi lasa acest vant sa-mi zburleasca parul auriu, nici acest aer sa-mi atinga pieptul alb, si nici aceasta lumina sa-mi destainuie goliciunea sacra."
Am parasit dupa aceea acea mare pentru a cauta Mai Marea Mare.

Campul lui Zaad

Pe drumul Zaad-ului, un calator a intalnit un om ce traia intr-un sat din apropiere. Indreptandu-si mana catre imensul ses, calatorul a intrebat, "Nu este acesta campul de batalie pe care regele Ahlam si-a infrant dusmanii?"
Omul i-a raspuns, "Acesta nu a fost niciodata un camp de batalie. In acest loc se inalta odata orasul Zaad, ce a ars pana la cenusa. Dar acum este un camp roditor, nu-i asa?"
Calatorul si acel om s-au despartit.
La nici o jumatate de mila, drumetul s-a gasit cu un alt om si, aratand catre camp din nou, a zis, "Asadar, in acest loc a fost odata orasul Zaad?"
Omul i-a replicat, "Nu a fost nicicand pe aici vreun oras. Dar a existat o mareata manastire distrusa de poporul din Tara de Sud."
Putin timp dupa aceea, pe acelasi drum al Zaad-ului, calatorul a intalnit un al treilea om si, inca o data, si-a intins mana catre uriasul ses, zicand, "Nu-i asa ca pe acest loc s-a ridicat candva o mare manastire?"
Omul, insa, i-a raspuns, "Niciodata nu a fost vreo manastire prin imprejurimi, dar  parintii si bunicii nostri ne-au povestit ca aici a cazut odata un mare meteorit."
Calatorul si-a vazut de drum, plin de nedumerire in inima sa. A dat peste un batran si l-a salutat, zicandu-i, "Domnule, am intalnit pe acest drum trei oameni de-ai locului si i-am intrebat despre acest camp, dar fiecare dintre ei a negat spusele celui dinainte, si mi-a istorisit cu totul altceva decat ceilalti."
Batranul si-a ridicat capul si a raspuns, "Prietene, oricare si fiecare dintre acesti oameni ti-a spus ceea ce s-a petrecut in realitate, dar putini dintre noi sunt capabili sa adauge un fapt la un alt, diferit fapt, si sa ajunga astfel la adevar."