Horoscop Fecioara august 2014

Horoscopul Fecioarei august 2014 lasa sa se intrezareasca o atitudine binevoitoare fata de lume, impulsul de a-i sprijini pe cei aflati la nevoie, dar si o invigorare a increderii in tine insuti si in convingerile tale, avand potentialul de a-ti darui numeroase oportunitati in interactiunea sociala si materializarea aspiratiilor tale.

Horoscop Fecioara august 2014 - Horoscop general

Horoscop august 2014 - Fecioara
Horoscop Fecioara august 2014
Luna plina aparuta pe 10 august 2014 in Varsator este asociata cu o brusca schimbare sau cu un eveniment surprinzator, ce par a-ti da peste cap rutina zilnica. In acelasi timp, este posibil sa fii cuprins de o stare de inconfort capabila sa iti atraga atentia asupra sanatatii tale in general. Pari sa fii deschis catre metode neconformiste de ameliorare a tonusului fizic si mental.

Incepand cu 12 august, tranzitul lui Venus in Leu tinde sa te indeparteze de interesele proprii si sa te convinga sa-ti dedici timpul si eforturile ajutorarii altora. Desigur, aceasta inclinatie este una nobila si binevenita, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-ti neglijezi intru totul responsabilitatile si obligatile personale.

Mintea iti devine mai agila si ai abilitatea de a filtra prin prisma logicii toate aspectele existentei odata cu 15 august 2014, ca urmare a calatoriei lui Mercur pe taramurile Fecioarei si primei tale case. Predispozitia de a-ti cumpani cu prea mare grija fiecare demers se poate dovedi a fi paguboasa, conducandu-te catre pasivitate si riscul de a pierde oportunitati de moment. Comunicarea cu cei din preajma ta se intensifica si pari sa nu ai nici o problema in a te intovarasi cu toata lumea si a oferi, cu generozitate, sfaturi si indrumari.

Opozitia lui Mercur cu Neptun din 19 august pune in lumina pericolul de a-ti asuma o atitudine indiferenta, rece fata de lumea inconjuratoare. Iti poate veni greu sa iti deslusesti, cu claritate, telurile si pari a fi impresionat mai curand de ceea ce auzi si citesti decat de realitatea imediata. Se impune sa treci dincolo de aparente si sa faci diferenta dintre ceea ce este fals si ceea ce este adevarat in relationarea cu ceilalti.

Pe 21 august 2014, Mercur in trigon cu Pluton iti imprima o cu totul alta orientare. Ai potentialul de a ajunge la miezul lucrurilor, iar conversatiile cu prietenii se remarca prin profunzime si iti ofera pretioase invataminte. Poti sa-ti doresti sa te cunosti mai bine, si analizarea propriului sine este pe cale sa-ti faciliteze neasteptate revelatii. Datorita marii tale puteri de convingere, ai prilejul sa-ti inchegi aliante de nadejde.

Soarele patrunde pe 23 august in Fecioara si intaia ta casa, sugerandu-ti sa dai prioritate identitatii personale, infatisarii exterioare si comportamentului in societate. Acest tranzit reprezinta un varf al ciclului tau solar, ce iti netezeste calea spre cresterea popularitatii si afirmarea personalitatii. Esti gata sa lasi trecutului ce este al trecutului, si sa te lansezi, plin de spontaneitate, intr-un nou ciclu personal. Prezenta de spirit si increderea in tine insuti constitue avantaje considerabile in implinirea obiectivelor tale. Autenticitatea fiintei tale interioare si idealurile tale esentiale capata o mare limpezime, crescandu-ti motivatia si perseverenta. Nu este cea mai prielnica vreme pentru munca in echipa ci, mai degraba, pentru evidentierea calitatilor tale de lider.

Sub impactul sextilului dintre Marte si Saturn si a celui dintre Mercur si Saturn din 25 august 2014, actiunile bine gandite au mari sorti de izbanda. In stare sa anticipezi urmatoarea miscare de pe tabla de sah a existentei, ai ocazia sa profiti chiar si de circumstantele aparent negative. Stii ce iti doresti si cum sa-i aduci de partea ta pe ceilalti.

Tot pe 25 august, Luna noua din Fecioara amplifica tendintele de mai sus, iti fortifica sinele si te aduce iarasi sub luminile reflectoarelor. Aceasta conjunctura astrala aduce norocul alaturi de tine chiar si atunci cand nu iei cele mai bune decizii sau faci cate o evidenta greseala. Nu te baza insa mereu pe bunele auspicii ale vietii tale actuale si fereste-te sa risti de dragul riscului. Daca iti provoci mereu soarta, aceasta poate ajunge sa-ti puna in fata o nefericita provocare!

Opozitia Soarelui cu Neptun de pe 29 august 2014 pare sa-ti incetoseze comunicarea cu cei din cercul tau social. Nu accepta fara nici o obiectie, fara a investiga in amanunt, orice ti se spune sau ti se sugereaza. Straduieste-te sa realizezi cine incearca sa profite de tine sub deghizarea bunavointei si a afectiunii.

Horoscop Fecioara august 2014 - Horoscopul dragostei

Parcursul lui Venus in a douasprezecea casa a Fecioarei aduce in prim plan, odata cu 12 august, o covarsitoare dorinta de a te dedica din tot sufletul persoanei iubite si a face mari sacrificii pentru fericirea acesteia. Esti gata sa iti calci in picioare egoismul si vanitatea pentru a da un mai inalt sens si o sporita stabilitate relatiei tale de cuplu. Cu toate acestea, unii nativi din Fecioara pot cade prada unei amare dezamagiri provocate de simtamantul ca nu sunt intelesi sau sunt folositi de partenerul lor.

Horoscop Fecioara august 2014 - Horoscopul banilor si muncii

Un puternic impuls de a face un pas decisiv in cariera te poate strabate pe 10 august, sub efluviile Lunii pline din a sasea casa a Fecioarei. Poate fi vorba despre parasirea unui job, angajarea intr-un nou loc de munca sau orientarea spre un nou domeniu profesional.

Ca efect al tranzitului lui Mercur in prima ta casa, din 15 august 2014, pari a fi preocupat mai cu seama de sarcini marunte si tinzi sa dai o prea mare atentie detaliilor in dauna insusirii unei perspective de ansamblu a vietii tale profesionale. Esti predispus sa sari, cu repeziciune, de la o treaba la alta, fara sa reusesti sa duci vreo una pana la capat. Pari sa scoti la iveala niste idei stralucite, novatoare, dar lipsa de rabdare te impiedica frecvent sa ti le pui in aplicare.


Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in Blogul Dianei:

Horoscop dragoste 2014 - Fecioara

Horoscop chinezesc 2014 - Toate zodiile

Horoscop Fecioara iulie 2014
Horoscop Fecioara august 2014 Horoscop Fecioara august 2014 Reviewed by Diana Popescu on iulie 10, 2014 Rating: 5

2 comentarii:

Un produs Blogger.