Viata lui Leonardo Da Vinci in imagini
Viata lui Leonardo da Vinci a facut obiectul unor numeroase interpretari, printre cele mai recente fiind romanul lui Dan Brown "Codul lui Da Vinci" si serialul de televiziune "Demonii lui Da Vinci." Sigmund Freud remarca odata ca Leonardo Da Vinci, prin geniul sau multidisciplinar, a fost "ca un om care s-a trezit prea devreme, in intuneric, in vreme ce ceilalti erau inca adormiti."
Cat de efervescenta a fost "trezirea" sa se poate intrezari in "Omul Vitruvian," una din cele mai relevante imagini din toate timpurile, ilustrand viziunea sa anatomica ce a schimbat cursul medicinii moderne, dar a dat si noua perspectiva intelegerii omului din punct de vedere spiritual.
Celebrul ilustrator britanic Ralph Steadman, remarcat printre altele prin creatiile sale asociate cu "Ferma animalelor," de George Orwell, si "Alice in Tara Minunilor," a capatat o adevarata obsesie, la inceputul anilor 1980, atunci cand trecuse de 40 de ani, fata de inegalabilul Leonardo Da Vinci. El a inceput sa deseneze, intr-o maniera umoristica, inventiile cele mai importante ale artistului Renasterii, dar si viziuni despre Leonardo insusi, ajungand in cele din urma sa calatoreasca in Italia pentru a se familiariza cu locurile unde a trait Leonardo si a incerca sa gaseasca o imagine cat mai clara despre impresionanta sa forta imaginativa si spiritul sau neingradit de formalisme si conventii.
Spirituale, indraznete, uneori grotesti, alteori optimiste, dar intotodeuna extrem de inteligente, povestile desenate ale lui Ralph Steadman despre viata lui Leonardo Da Vinci infatiseaza momentele remarcabile ale genialului artist, incepand cu experimentele din tineretea sa pana la conceprea marilor sale capodopere din pictura, conferind demnitate atat triumfurilor sale cat si dezamagirilor sale legate de fiinta umana in general.
In introducerea la a sa "Viata a lui Leonardo Da Vinci," Ralph Steadman scrie, "In Evul Mediu, lumea era (vazuta) inca plata, ca fiind centrul universului, si era guvernata de marsavi conducatori ai razboiului, de vrajitorie si alchimie, superstitii si molime. Putini oameni indrazneau sa puna intrebarea "Pe ce se sprijina elefantii?" din teama de a nu fi biciuiti sau de a nu li spune sa isi inchida gura si sa inceteze sa mai faca zarva... Nu era o vreme buna pentru a te naste sarac, dar destul de rea si pentru a fi un bastard, bogat ori sarac... Leonardo Da Vinci s-a nascut cu 20 de ani inaintea lui Michelangelo, in anul 1542. Cunoasterea prin intermediul experientei a fost precumpanitoare la el, iar experienta i-a aratat ca omul nu este ceea ce pare sa fie, in pofida prevalentei parerii ca era inzestrat cu ganduri alese si inalte aspiratii.
Cu toate acestea, puritatea picturii sale a stabilit standardele divinei arte a Renasterii, si a oricarei arte autentice. Cred ca si-a pastrat deoparte o parte a sinelui sau personal, ce si-a gasit o supapa in notele si desenele sale mai personale... Bogatia activitatilor sale i-a depasit pe cei care l-au respectat, astfel incat ei erau incapabili virtual sa si-l subjuge. Ca si cum acest lucru nu ar fi fost destul de frustrant, cei mai iubiti ucenici ai lui au tinut departe de lume mostenirea sa, carnetele lui de notite continand esenta spiritului sau de maestru. Asemeni unui caine de paza, el le-a pazit de-a lungul intregii lui vieti. Dupa moartea sa, ele au fost destramate si dispersate, pentru a fi redescoperite 400 de ani mai tarziu, intr-o lume in care ideile lui Leonardo deja isi faceau loc."
Cele mai multe din desenele lui Steadman sunt tesute in jurul meditatiilor lui Leonardo Da Vinci, adunate in cartea sa "Ganduri despre arta si viata."
Daca va plac cele cateva desene ilustrand viata lui Leonardo Da Vinci de pe blogul meu, puteti gasi mai multe pe siteul: brainpickings
Articole din acelasi domeniu in Blogul Dianei:
Povestea "Mainilor in rugaciune"
Ceasurile lui Dali - Simbol si semnificatie
Da Vinci's Demons - Demonii lui Da Vinci
Viata lui Leonardo Da Vinci (1) |
Celebrul ilustrator britanic Ralph Steadman, remarcat printre altele prin creatiile sale asociate cu "Ferma animalelor," de George Orwell, si "Alice in Tara Minunilor," a capatat o adevarata obsesie, la inceputul anilor 1980, atunci cand trecuse de 40 de ani, fata de inegalabilul Leonardo Da Vinci. El a inceput sa deseneze, intr-o maniera umoristica, inventiile cele mai importante ale artistului Renasterii, dar si viziuni despre Leonardo insusi, ajungand in cele din urma sa calatoreasca in Italia pentru a se familiariza cu locurile unde a trait Leonardo si a incerca sa gaseasca o imagine cat mai clara despre impresionanta sa forta imaginativa si spiritul sau neingradit de formalisme si conventii.
Viata lui Leonardo Da Vinci (2) |
In introducerea la a sa "Viata a lui Leonardo Da Vinci," Ralph Steadman scrie, "In Evul Mediu, lumea era (vazuta) inca plata, ca fiind centrul universului, si era guvernata de marsavi conducatori ai razboiului, de vrajitorie si alchimie, superstitii si molime. Putini oameni indrazneau sa puna intrebarea "Pe ce se sprijina elefantii?" din teama de a nu fi biciuiti sau de a nu li spune sa isi inchida gura si sa inceteze sa mai faca zarva... Nu era o vreme buna pentru a te naste sarac, dar destul de rea si pentru a fi un bastard, bogat ori sarac... Leonardo Da Vinci s-a nascut cu 20 de ani inaintea lui Michelangelo, in anul 1542. Cunoasterea prin intermediul experientei a fost precumpanitoare la el, iar experienta i-a aratat ca omul nu este ceea ce pare sa fie, in pofida prevalentei parerii ca era inzestrat cu ganduri alese si inalte aspiratii.
Viata lui Leonardo Da Vinci (3) |
Cele mai multe din desenele lui Steadman sunt tesute in jurul meditatiilor lui Leonardo Da Vinci, adunate in cartea sa "Ganduri despre arta si viata."
Daca va plac cele cateva desene ilustrand viata lui Leonardo Da Vinci de pe blogul meu, puteti gasi mai multe pe siteul: brainpickings
Articole din acelasi domeniu in Blogul Dianei:
Povestea "Mainilor in rugaciune"
Ceasurile lui Dali - Simbol si semnificatie
Da Vinci's Demons - Demonii lui Da Vinci
Viata lui Leonardo Da Vinci in imagini
Reviewed by Diana Popescu
on
iulie 11, 2014
Rating:
Niciun comentariu: