Alegoria pesterii | Pestera lui Platon

Alegoria pesterii (numita si "Analogia pesterii," "Pestera lui Platon" sau "Parabola pesterii") este prezentata de filosoful grec Platon in opera sa "Republica," pentru a releva "efectul educatiei ("paideia") si a lipsei acesteia din natura noastra umana." De ce ar trebui sa-ti pese cat de cat despre acesta alegorie? De ce te-ai deranja sa o afli? Poate ca, nu o data, te-ai gandit ca traiesti intr-o lume imperfecta, "imputita," greu de suportat... Poate ca, adeseori, te-ai lovit de niste limite ale destinului tau, si nu ai stiut cum sa le depasesti... Poate ca te-ai intrebat, uneori, cat de "adevarate" sunt evenimentele zilnice prin care treci, cat de false sunt stirile pe care le urmaresti zilnic la televizor, cat de mincinoase sunt declaratiile oamenilor politici... Daca ti s-a intamplat cate ceva din cele insirate mai sus, cred ca te-ar putea interesa alegoria pesterii, asa cum a fost scrisa de Platon:  

Alegoria pesterii | Pestera lui Platon

Imagineaza-ti un grup de oameni aflati in intunecimea unei pesteri. Cu totii sunt prizonieri, si au mainile si picioarele legate, fiind incapabili sa se miste. Ei sunt asezati in linie, si nu pot zari decat zidul din fata lor al pesterii in care sunt inchisi. Imagineaza-ti, acum, ca esti unul dintre acesti oameni imobilizati. Cu toate acestea, nu iti dai seama ca esti prizonier intrucat te-ai nascut in aceasta pestera si este singurul mod de viata pe care ti-l poti imagina. Din cauza intunericului care te inconjoara nu poti nici macar sa-i vezi pe ceilalti prizonieri, desi stii ca sunt in preajma ta deoarece poti vorbi cu ei. In fiecare zi, pe peretele pesterii din fata ta, poti zari tot felul de forme care se misca inainte si inapoi. Tu si tovarasii tai recunoasteti aceste forme si le dati nume precum "pisica," "copac," si "fata."

Poti aprecia cine dintre ceilalti prizonieri este cel mai bun in a ghici ce imagine va apare curand pe perete. Esti multumit de viata ta intrucat nu o poti concepe intr-un alt fel. Dar, fara sa constientizezi asta, viata ta din pestera nu este intru totul reala, adevarata. Daca ne uitam in spatele tau si al celorlalti tovarasi de-ai tai, putem observa ca pestera este strabatuta de un drum ingradit de pereti. Pe acest drum, niste oameni aduc o serie de obiecte precum "o pisica," "un copac," ori "o fata," ce reproduc, in marime naturala,  lucruri si vietuitoare de pe pamant. Daca cercetam cu privirea si mai departe, putem zari un flacarile unui mare foc. Acest foc creaza umbre ale obiectelor in marime naturala ce sunt puse in fata lui. De fapt, aceste umbre le vedeti pe peretele pesterii tu si ceilalti prizonieri. Ceea ce crezi ca este real este, pana la urma, numai o copie plata, cetoasa a realitatii.

Eliberat la un moment dat, pasesti, derutat, dincolo de foc, de-a lungul drumului zagazuit de pereti, catre o alta lumina, si ajungi in exterior, in aer proaspat, sub lumina zilei. Intunericul pesterii a fost lasat in urma si, pentru intaia oara, in acesta noua lume din afara, vezi culorile si formele naturale. Ce cumplit este faptul ca pana acum nu ai vazut decat niste umbre! Ochii tai incep sa se obisnuiasca cu lumina, privesti in sus si zaresti soarele stralucind patrunzator pe cer. Incepi sa te gandesti: daca focul din pestera era cauza crearii acelor umbre de pe pereti, atunci soarele trebuie sa fie cel care aduce la viata aceasta lume mai buna. Constientizand ca pana acum ai trait in minciuna si ai vazut numai un joc de umbre, te repezi inapoi in pestera pentru a le spune adevarul celorlalti prizonieri. Ei rad insa de tine si nu cred nici o iota din ceea ce le spui! Cum sunt in stare de asa ceva? Ei nu au vazut niciodata nimic altceva decat interiorul pesterii si umbrele proiectate pe perete... Asadar, vezi, tanarul meu invatacel, trebuie sa te straduiesti din greu sa privesti dincolo de aceea ce pare sa fie evident la inceput. Exista numeroase adevaruri si idei ce asteapta sa fie descoperite... si, de indata ce vei afla acesta "lume exterioara," nu vei mai dori nicicand sa te intorci la minciuna unei vieti incarcerate printre umbre..."

Aceasta alegorie poate fi asociata cu teoria formelor a lui Platon, potrivit careia "formele" sau "ideile," si nu lumea materiala a schimbarii cunoscuta de noi prin intermediul simturilor, reprezinta tipul fundamental de realitate. Potrivit lui Platon, numai cunoasterea "ideilor" ar putea asadar sa ne ofere o veritabila cunoastere. 


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Ucenicia lui Platon pe langa Socrate | O poveste cu talc

Parabola lingurilor | O poveste cu talc

Teoria lui Platon despre dragoste | Dialogul socratic "Banchetul"