Adevarul despre moartea lui Elvis Presley

"Dupa moartea lui Elvis Presley, s-au depus eforturi pentru protejarea reputatiei spitalului in care a fost tratat."
Joel Williamson

Extrase din cartea "Elvis Presley: O viata sudica," de Joel Williamson, traduse de mine din limba engleza.

Elvis Presley

Telefonul a fost primit la Statia de pompieri nr. 29 din Memphis, marti, 16 august 1977, la ora 2:33. Dispecerul a transmis ca cineva de pe bulevardul Elvis Presley nr. 3754 avea dificultati de respiratie. "Mergeti prin poarta din fata pana la intrarea in vila," a indicat vocea acestuia. Ambulanta nr. 6 a virat in tromba in afara statiei catre bulevardul Elvis Presley si s-a indreptata catre sud, cu sirena urland, avertizand asupra unei viteze pe care masiva masina nu o atinsese inca.

Cei doi medici de pe ambulanta au recunoscut de indata adresa. "Vila," asa cum o numise dispecerul, era locuinta lui Elvis Presley, Graceland, la trei mile catre sud fata de statie. Fusesera adeseori acolo, pentru a avea grija de fanii ce lesinau in preajma portii din fata si de pietonii accidentati de masinile din zona. Cu doi ani mai inainte, unul din medici, Charles Crosby,  venise sa il ingrijeasca pe tatal lui Elvis, Vernon Presley, dupa ce aceasta avusese un atac de inima. Se gandea ca  Vernon poate avea din nou o problema.

De aceasta data, ambulanta era condusa de Crosby. In varsta de 38 de ani, era corpolent, cu parul negru si o mustata stufoasa. Partenerul sau, Ulysses, de 26 de ani, statea pe bancheta de langa sofer. Membri ai Departamentului de pompieri din Memphis, beneficiasera de o instruire speciala vreme de 88 de ore pentru a deveni tehnicieni de urgenta medicala si acumulasera ani de experienta in domeniu. La fiecare apel, faceau cu schimbul care din ei sa sofeze si care sa stea in spate cu un ranit sau un bolnav. In acea zi, era randul lui Ulysses Jones sa ramana impreuna cu pacientul.

Crosby strecura cu maiestrie duba colorata in alb, albastru si portocaliu prin traficul rar de la mijlocul dupa amiezii, cu girofarurile aprinse. Valuri de caldura se ridicau tremurator din asfaltul din fata sa. In timpul zilei, mercurul din termometre se inaltase pana la 35 de grade Celsius si ramasese tot pe acolo. Intr-un oras neavand inca peste tot aer conditionat, multi din cei care lucrau in Memphis respirau aerul fierbinte, umed, isi stergeau fruntile de sudoare si se gandeau cu incantare la o bautura rece in veranda umbroasa a casei lor.

Pe cand ambulanta  urca un mic deal si cobora apoi cu viteaza pe bulevardul larg cu sase benzi catre Graceland, portile s-au dat deoparte si multimea ce se invartea pe langa intrare s-a despartit in doua. Facand un viraj amplu catre stanga, vehiculul s-a saltat greoi peste trotuar si s-a repezit prin intrare, dandu-i uneia  din portile de metal o lovitura rasunatoare. Una din cele cateva note muzicale sudate pe poarta a cazut pe pamant. Crosby a accelerat pe drumul curbat catre vila. A franat brusc in fata cladirii cu doua etaje, cu stalpi albi in fata. Dupa ce au coborat din masina, Crossby si Jones s-au intalnit cu un bodyguard al lui Elvis.

"El este sus," a exclamat omul, "si cred ca este vorba despre o supradoza."

Inhatandu-si echipamentul, cei doi medici s-au grabit sa intre in casa. Au navalit in dormitorul lui Elvis, observand grosul covor rosu si uriasul pat nefacut din fata a trei televizioare, fiecare din ele pe cate unul din principalele canale. Trecand printr-o usa larga, au patruns in enorma baie, care fusese transformata dintr-o camera de zi, o garderoba si o baie mai mica. Ulysses Jones i-a declarat mai tarziu unui reporter ca a zarit "cam o duzina de oameni inghesuiti deasupra trupului unui om imbracat in niste pijamale cu bluza galbena si pantalonii albastri."

In primul moment, Jones nu l-a recunoscut pe Elvis. Barbatul statea lungit pe spate pe grosul covor rosu cu bluza de la pijama deschisa si pantalonii trasi in jos sub genunchi. Suluri de grasime ii inconjurau burta. Era foarte inchis la fata, aproape negru. Jones s-a gandit ca poate era un negru. "De la umeri in sus, pielea sa era neagra-albastrie," i-a marturisit reporterului de la Memphis Press-Scimitar. "In jurul gatului sau, ce parea gras si umflat, era un medalion din aur foarte mare. Favorotii sai erau carunti." Un tanar ii presa ritmic  pieptul lui Elvis, in timp ce o femeie de varsta medie ii facea respiratie gura la gura. Jones a ingenuncheat rapid pentru a cauta un semn de viata in corpul intins pe jos. Nu a simtit nici un puls, si nu a vazut nici o clipire drept raspuns cand a a fulgerat lumina unei mici lanterne in ochii vedetei. "Elvis era rece," a spus el, "neobisnuit de rece."

Oamenii din camera au inceput sa ii intrebe frenetic pe doctori ce trebuia facut. Dintr-o data, drept raspuns, un tanar s-a scapat neajutorat, "Credem ca a fost o supradoza." Era a doua oara cand medicii auzeau aceasta parere. Omul parea sa vorbeasca pentru intreg grupul. Nimeni nu si-a exprimat dezacordul, insa Jones s-a gandit ca acea afirmatie a starnit " un fel de agitatie ciudata in camera." Angajatii lui Elvis erau instruiti cu rigurozitate sa nu mentioneze niciodata Elvis si droguri in aceeasi fraza. Elvis nu lua "droguri" de nici un fel. Daca erau nevoiti vreodata sa mentioneze despre asta, ei trebuiau sa spuna ca la mijloc era "medicatia" prescrisa de catre doctorul sau. Unul dintre medici a intrebat despre locul unde se aflau medicamentele luate de victima. Nimeni nu a scos vreun cuvant.

Jones si Crosby au concluzionat repede ca un tratament de urgenta la spital oferea singura speranta. A fost nevoie de cinci oameni pentru a ridica trupul pe targa. "Cred ca avea cam 110 de kilograme," a zis Crosby.

Cu mare dificultate, au reusit sa strecoare targa pe la colturi si apoi pe scari. Doi barbati l-au sprijinit pe tatal lui Elvis, Vernon, pe cand plangea si striga, "Fiule, vin... Voi fi acolo... Ne vom intalni acolo."

Pe cand erau pe cale sa plece, un Mercedes-Benz a venit val-vartej pe drum si s-a oprit cu un hurducait. Un barbat indesat de varsta mijlocie cu o claie de par alb a sarit din masina si s-a azvarlit in spatele ambulantei chiar atunci cand se inchideau usile. Era doctorul lui Elvis, George Nichopoulos.

Dr. “Nick” Nichopoulos

Patru ani mai tarziu, s-a stabilit in cadrul unui proces ca vreme de sapte luni si jumatate inainte de moartea lui Elvis, de pe 1 ianuarie 1977 si pana pe 16 august 1977, doctorul Nichopoulos ii scrisese retete pentru cel putin 8.805 pilule, tablete, flacoane si injectii. La un calcul facut incepand cu 1 ianuarie 1975, se ajungea la un total de 19.012. Numarul acesta sfida judecata, dar a fost certificat de o echipa de investigatori ce a vizitat 133 de farmacii si a petrecut 1.090 de ore studiind retete si apoi, cu ajutorul a doua secretare, a avut nevoie de inca 1.120 de ore pentru a organiza probele. Medicamentele includeau stimulente, depresive, calmante puternice precum Dilaudid, Quaalude, Percodan, Demerol, cocaina hidroclorida in cantitati potrivite mai curand pentru cei suferinzi de cancer terminal. De fapt, la ora 2 a.m. in dimineata mortii starului, dr. Nick a fost din nou gata sa ii dea lui Elvis inca o reteta. El a raspuns unui telefon primit de la Elvis sia prescris sase doze de Dialudid, un preparat cu opiu care era favoritul lui Elvis. Unul din bodygarzii lui Elvis, Billy Stanley, a mers cu masina pana la Spitalul Memorial Baptist, a luat pilulele de la o farmacie cu program de noapte, si le-a adus la Graceland. Bodygradul a spus ca l-a vazut pe Elvis luand pastilele. Cu toate acestea, autopsia nu a detectat nici o urma de Dilaudid in corpul lui Elvis.

In toamna anului 1981, statul l-a chemat in judecata pe dr. Nichopoulos la curtea penala pentru supraprescrierea de medicamente pentru Elvis si un numar de alti pacienti. Dr. Nick a declarat ca daca nu i-ar fi dat lui Elvis marea cantitate de medicamente cerute de acesta, s-ar fi gasit alti doctori sa o faca. Prin furnizarea medicamentelor catre Elvis, ar fi avut cel putin controlul asupra a cat consuma pacientul sau. Apararea sa a fost slabita substantial de probele prin care s-a dovedit ca prescrisese o excesiva medicamentatie la cel putin alti 10 pacienti, inclusiv starul rock Jerry Lee Lewis  si fiica lui adolescenta Chrissy.

Pe de alta parte, s-a stabilit clar ca Elvis ar fi putut sa ia si ar fi luat orice medicament isi dorea de la doctorii din show business din Las Vegas si Los Angeles. Unul din cei care il aprovizionau era un medic din Las Vegas numit "Flash" de echipa lui Elvis intrucat aparea fulgerator, cu seringa in mana, gata sa-i injecteze lui Elvis orice voia acesta. Oamenii lui Elvis spuneau ca "lui Flash ii placea sa ia parte la petrecerile lui Presley pentru a se amesteca printre marele numar de fete atractive prezente si a-si gasi poate si o companie pentru noapte." Acasa, in Memphis, Elvis ar fi primit pachete continand medicamente din Vest. Uneori, isi trimitea avionul privat cu patru motoare Lisa Marie la Las Vegas sau la Los Angeles pentru a-i aduce medicamente din aceste orase. Alteori, pleca el insusi in aceste zboruri.

Dr. Nick, asemeni altor medici ai lui Elvis, a fost sedus de spuma stralucitoare a show business-ului, si cu fata sa bronzata si remarcabila, si-a gasit locul acolo. Stilul sau deriva dintr-o practicare a medicinii ce devenea tot mai mult o chestiune de afaceri si mai putin una de serviciu personal. S-a nascut in Anniston, Alabama, unde tatal sau era un foarte respectat proprietar de restaurant si om de afaceri. George Nichopoulos nu a niciodata un om eminent. Nu a trecut cu usurinta prin colegiu si facultatea de medicina. A intrat mai intai la Universitatea din Alabama cu o bursa pentru fotbal american, dar a renuntat inainte de terminarea anului scolar, si a fost apoi doi ani in armata. Dupa aceea, a fost student la Universitatea Birmingham de Sud vreme de un an, mutandu-se apoi la Universitatea de Sud din Sewanee, unde si-a luat licenta in stiinte in 1951. A lucrat intr-un laborator de cercetare la Universitatea Vanderbilt inainte de admiterea sa la facultatea de medicina in 1952. A picat la biochimie si fiziologie, si a dat din nou examen la acest obiecte in vara, dar a esuat inca o data. In toamna, nu a mai fost readmis. S-a mutat la Memphis si a lucrat trei ani la scoala medicala a Universitatii Tennessee. In 1956, a fost readmis la scoala medicala Vanderbilt si a absolvit aici in 1959. In 1962 si-a inceput practica in Memphis impreuna cu cativa doctori adunati in ceea ce au numit ei Medical Group / grupul medical.

Alti medici nu au privit cu ochi buni stilul personal, de carpaci, al lui George Nichopoulos. Prea mult nonconformism, gandeau ei. Le permitea pacientilor, prietenilor si cunostiintelor sa ii spuna "Dr. Nick." Parea sa fie, fara vreo justificare, neamipomenit de mandru de coama de par alb ce ii incorona capul, si isi arata fara nici o jena parul de pe piept. Purta foarte des camasi deschise la gat, lasand sa se vada un medalion din aur foarte mare, de prost gust, suspendat de un lant si odihnindu-se pe pieptul sau gol. Medalionul era un cadou special din partea lui Elvis Presley si il marca drept unul din membrii cercului starului, din care faceau parte tineri macho ce se autodenumeau "Mafia Memphis." Dr. Nick etala in mod obisnuit o serie foarte vizbila de scumpe inele, bratari si ceasuri de mana, unele din ele fiind daruri de-ale lui Elvis. Fara halatul sau alb si stetoscopul balanganindu-se pe piept, putini ar fi recunoscut in el un doctor, chiar si intr-un spital sau un cabinet medical. Putea avea oare destula autoritate printre pacientii sai? se intrebau colegii lui. Cum se justificau marile sale sume de bani?

Dr. Nichopoulos isi consulta pacientii la Doctors Hospital, departe, in estul Memphisului atunci cand a fost anuntat la telefon ca Elvis are probleme. Lasand totul deoparte, s-a grabit sa ajunga la Graceland in Mercedesul Benz verde pe care i-l daduse Elvis. A fost luat cu totul prin suprindere de acel telefon. Facuse tot ce isi putuse imagina pentru a-l mentine in viata pe Elvis in pofida dependentei de medicamente a acestuia, si se gandea ca reusise. Era pregatit sa zboare in Lisa Marie cu Elvis catre Portland, Maine, pentru un turneu al artistului de zece zile. Timp de mai multi ani, doctorul il insotise in turnee pe Elvis, ducand cu el toate medicamentele necesare. Elvis il prezenta uneori adoratorilor sai spectatori, exprimandu-si in mod public aprecierea pentru medic in fata a mii de oameni, ocazii in care Dr. Nichopoulos statea cu gratie sub lumina reflectoarelor acceptand cu placere aplauzele. Din cand cand, Elvis era suparat pe Dr. Nick si il pedepsea nemailuandu-l cu el in turnee.

Cu o zi inainte de moartea lui Elvis, Dr. Nick isi aduse bagajul pentru turneu la Prescription House, o farmacie aflata chiar vizavi de biroul sau. Mai tarziu, investigatorii au descoperit ca Dr. Nick pregatise pentru turneul de 10 zile 682 de pastile si tablete, incluzand Dilaudid, Percodan, Amytal, Quaalude, Dexadrina, Befetamina, si Dilaudid.

Elvis il platea pe doctor cu 800 de dolari pe zi in vremea turneelor ce durau de la 10 pana la 20 de zile. De asemeni, ii platea pe doctorii impreuna cu care practica Nichopoulos 1.000 de dolari pe zi pentru a-l inlocui atunci cand acesta nu il insotea. Intre 1970 si 1977, Elvis a dat doctorului Nick pentru serviciile sale mai mult de 76.000 de dolari, si 147.000 de dolari pentru grupul medical.

Beneficiile materiale de care beneficia Nichopoulos gratie asocierii sale cu Elvis nu se opreau la cadouri si plati ale serviciilor sale. In 1975, el l-a convins pe Elvis sa ii imprumute 200.000 de dolari pentru a-si construi o casa intr-o zona privilegiata, in dezvoltare din estul orasului. Cu un teren de tenis de camp, o piscina si un teren de racquetball, banca gasise ca acea casa era prea scumpa chiar si pentru o zona favorizata si refuzase sa-i imprumute banii pe care si-i dorea. Elvis l-a finantat insa, si inainte de a muri apucase sa ii dea 55.000 de dolari. Cei doi au schitat o hartie cu putin inante de moartea lui Elvis, in care se stipula suma imprumutata si obligatia lui Nichopoulos sa dea inapoi banii pentru o perioada de 25 de ani cu o dobanda de 7%, dar Elvis nu a mai apucat sa mai semneze documentul.

La numai cateva zile dupa inmormantare, Vernon l-a chemat pe Nichopoulos la Graceland si, cu o graba insultatoare, l-a pus sa semneze un document in care isi ipoteca casa catre averea lui Elvis pentru suma datorata. Vernon a marit si dobanda la 8% si l-a avertizat pe Nichopoulos ca daca ramanea in urma cu plata chiar si numai o luna, nu va intarzia cu prescrierea ipotecii. Vernon nu se increzuse niciodata in doctor. Potrivit datelor culese de justitie, din 27 iunie 1979, Nichopoulos  nu a ratat sa faca nici o plata datorata si detinea inca proprietatea in valoare de 245.807,33 dolari.

Pe cand ambulanta alerga de-a lungul drumului in dupa amiaza mortii lui Elvis, Dr. Nichopoulos nu putea accepta realitatea din fata ochilor sai. Lucrand disperat la resuscitarea corpului, doctorul nu inceta sa strige la cel Elvis.

Mai tarziu in acea zi, Jones a descris scena din ambulanta. "Tot drumul catre spital," a spus el, "doctorul a avut pe fata o expresie de totala surprindere ca asa ceva i s-a putut intampla lui Evis." De asemeni, Jones si-a amintit cum Nichopoulos striga fara incetare,"Respira, Elvis... Haide, respira pentru mine."

Spitalul Memorial Baptist

Ambulanta a parasit Graceland la ora 2:48, la 16 minute dupa ce ajunsese. La 2:56, a oprit in fata urgentelor de la Spitalul Memorial Baptist. Spitalul era inzestrat cu o echipa bine instruita de 18 doctori, surori, asistente si medici specialiasti pentru a interveni in situatii de moarte si viata. Poreclita echipa Harvey, se putea intalni la un punct dat din cladire la numai catvea minute dupa ce se facea auzita o alerta. Deja adunata si asteptand sosirea pacientului, echipa l-a dus in graba la camera de urgenta B si s-a pus pe treaba. Nu li s-a spus in mod oficial ca pacientul era Elvis. "De ce ne chinuim cu tipul asta?" a intrebat un medic tanar, vazand ca era deja mort. "Pentru ca este Elvis Presley," i-a raspuns unul din colegii sai mai in varsta.

Ulysses Jones a urmarit cum echipa Havey lucra un un evident profesionalism. Dupa 20 de minute, au renuntat. Doctorul Nick i s-a adresat lui Joe Esposito, managerul de drum al lui Elvis. "Nu exista nimic ce am mai putea face," a spus el. "Am incercat." Jones a vazut cum ochii lui Nichopoulos incep sa se umezeasca in timp ce ii conducea pe oameni afara din incapere. "Apoi, a plecat si el," a zis Jones, "tragand usa dupa el." Jones si Crosby l-au condus pe Dr. Nick inapoi la Graceland cu ambulanta.

Cadavrul a fost dus la morga spitalului, unde un eficient, dar indecent fotograf de ziar statea intins pe o targa invelit cu un cearsaf alb, facand-o pe mortul si asteptand ocazia sa faca o poza trupului lui Elvis. O astfel de fotografie ar fi valorat mii de dolari pentru tabloide. Fotograful a fost insa repede descoperit si dat fara fara menajamente, iar morga a fost pusa o paza pana la inceperea autopsiei.

Sergentul John Peel de la Departamentul de politie din Memphis a sosit la Spitalul Baptist in jurul orei 3:45 si a inceput sa in note pentru un raport oficial al politiei. A scris ca la 4:10 corpul era deja la morga. A observat ca victima "parea sa fi stat pe toaleta si apoi sa se fi aruncat in fata." "Se dusese la baie sa citeasca." De asemeni, a remarcat ca "Dr. Nick" a lasat vorba "la spital sa i se trimita raportul autopsiei la Graceland." Ultima notita a sergentului preciza ca dr.  Nichopoulos "nu a mentionat cauza decesului."

La Graceland, Nichopoulos a obtinut de la Vernon Presley o semnatura pe un document ce autoriza o autopsie a trupului fiului sau de catre echipa de la Spitalul Baptist, ce urma sa fie platita din averea Presley. In acest fel, Vernon putea impartasi (sau nu) rezultatele autopsiei oricui voia. Daca se dorea astfel sa se mentina ascunsa cauza mortii lui Elvis, aceasta era o mutare excelenta atat pentru familia Presley cat si pentru Nichopoulos. Daca Elvis murise de mana sa, indopandu-se cu prea multe pastile, numai oamenii de incredere trebuiau sa stie asta, mentinandu-se in acest mod imaginea publica  a lui Elvis cladita cu o foarte mare grija pana atunci. Totodata, daca dr. Nichopoulos ii prescrisese prea multe medicamente lui Elvis, acest lucru putea sa nu fie aflat de autoritati care, in caz contrar, i-ar fi putut lua licenta de medic si l-ar fi adus in fata justitiei.

Acoperirea

Administratorii Spitalului Baptist si-au dat seama ca din cauza mortii lui Elvis Presley erau implicati intr-o chestiune de relatii cu publicul ce putea dauna reputatiei excelente a spitalului. De-a lungul anilor, ascunsesera cu grija natura si gravitatea bolilor sale frecvent stanjenitoare, inclusiv a celor produse de abuzul de medicamente. Dr. Nichopoulos il internase mereu pe Elvis la Spitalul Baptist pentru ca stia ca aici putea avea parte de discretie. Acesta era, cu siguranta, motivul pentru care ii spusese lui Charles Crosby sa merga cu ambulanta vreo sapte mile pana la Spitalul Baptist mai curand decat sa apeleze la cel mai apropiat punct de urgente, la Spitalul Metodist de Sud, aflat la o strada departare de Graceland.

Autopsia a fost facuta de o echipa foarte priceputa special selectata in acest scop, formata din noua patologi condusi de seful sectiei de patologie a spitalului, Dr. E. Eric Muirhead. Dr. Jerry Francisco, observatorul medical pentru Shelby County, a supravegheat indeaproape procedurile. Era responsabilitatea lui sa declare lumii cauza oficiala a mortii lui Elvis Presley.

Mai intai, o disectie meticuloasa a corpului a relevat de anume nu a murit Elvis. Nu era vorba despre cedarea inimii, stop cardiac, sau boala de plamani - cauze obisnuite ale mortii. S-a confirmat de asemeni ceea ce doctori stiau deja: Elvis era bolnav cronic de diabet, glaucom si constipatie. Pe masura ce au continuat, doctorii au gasit dovada ca trupul sau fusese naruit vreme de mai multi ani de un mare si constant aflux de medicamente. Totodata, ei au studiat si dosarul sau medical de la spital, care includea doua internari pentru detoxifiere de medicamente si metadona. In timp, Elvis fusese, de fapt, otravit. Corpul umflat, pleoapele umflate, si constipatia reflectau moartea lenta de care avusese parte. Doctorii au preparat mai multe mostre din fluidele si organele corpului pentru a fi identificate sub protectia anonimatului si le-au trimis la cateva din cele mai respectate laboratoare din America pentru analize. Exista, se pare, o mare probabilitate ca Elvis sa fi murit din cauza unei supradoze.

Dan Warlick, ajutorul dr. Francisco, mersese la Graceland dupa ce moartea lui Elvis fusese confirmata pentru a investiga scena decesului. Cateva ore mai tarziu, el a rezumat ceea ce gasise. Din pacate, injositor, criza avusese loc marti dimineata in timp ce Elvis statea pe scaunul captusit cu piele neagra a WC-ului citind o carte. Se produsese o trauma de un anumit fel. Probabil, Elvis se ridicase, scapase cartea alaturi, facusese un pas ezitant sau doi, apoi cazuse in genunchi si si se alungise in fata. Poate ca se tarase un pas sau doi inainte de colaps, ajunsese sa se ghemuiasca intr-o pozitie fetala cu fata in jos pe covorul gros si vomase usor. Warlick i-a spus doctorului Francisco ca locul fusese curatat inainte sa vina el, dar chiar si asa, gasise acasa la Elvis doua seringi si o punga goala de medicamente. El credea ca medicamentele aveau de a face cu moartea lui Elvis.

Dr. Francisco a parut sa nu fie interesat de descoperirile lui Warlick. A fumat o tigara in vreme ce Warlick ii vorbea. In fata lor, patologii spitalului continuau sa disece corpul lui Elvis, bucata cu bucata, pe masa de portelan. Francisco l-a oprit pe Warlick inainte ca acesta sa isi finalizeze raportul, dar l-a invitat sa stea cu el si sa urmareasca autopsia. Observatorul medical pentru Shelby County poate ca decisese deja care avea sa fie cauza oficiala a decesului.

Francisco si autoritatile spitalului stiau ca lumea astepta anuntul lor despre ceea ce il omorase pe Elvis Presley. Jurnalistii forfoteau prin interiorul si exteriorul spitalului. Maurice Elliot, vicepresedintele spitalului, stia ca trebuia sa le dea acestora ceva sa difuzeze. Dupa ce corpul lui Elvis fusese dus la morga, le spusese ca Elvis fusese declarat mort la 3:30 p.m., aparent din cauza unei cedari a inimii. De asemeni, programase o conferinta de presa impreuna cu patologii la ora 8:00 p.m. Pe masura ce acea ora se apropia, patologii au continuat sa lucreze si si-au dat seama ca nu puteau spune cu siguranta din punct de vedere stiintific ce anume omorase acel om. Stiau ca moartea nu fusese produsa de cauze obisnuite si ca probabil dependenta de medicamente era cauza, dar nu aveau cum sa se pronunte cu incredere pana cand nu primeau inapoi rezultatele de la laboratoare, daca o puteau face si atunci. Putea fi o chestiune de saptamani. Presa si lumea nu pareau sa astepte cu rabdare verdictul lor.

La ora opt, sala de conferinte a spitalului era plina de jurnalisti atunci cand a intrat o echipa de doctori si a luat loc la masa din fata salii. Doctorul Francisco si-a asumat rolul de purtator de cuvant al medicilor. El s-a asezat in fata unei multimi de microfoane, flancat de Dr. Nichopoulos, Dr. Muirhead, si alti cinci doctori. Cu totii purtau inca halatele albe, cu exceptia doctorului Nick, care isi etala o camasa de matase neagra deschisa la gat, inele cu diamante si bijuterii din aur.

Dr. Muirhead s-a gandit ca Francisco va spune ca vor trebui sa studieze rezultatele de laborator inainte de a trage concluziile asupra autopsiei si a-si da verdictul. In loc sa faca asta, Francisco a inceput cu declaratia directa ca "potrivit rezultatelor autopsiei, cauza mortii a fost o aritmie cardiaca produsa de un puls nedeterminat." Lui Muirhead nu ii venea sa-si creada urechilor. Francisco nu numai ca isi asumase rolul de a vorbi in numele echipei de patologi, dar anuntase si o concluzie la care ei nu ajunsesera. El spusese ca Elvis murise pur si simplu din cauza unui atac de cord.

Francisco si-a continuat explicatiile despre inima lui Elvis. "Exista cateva afectiuni cardiace cunoscute a fi fost prezente," a spus el. "Una este un grad slab de hipertensiune ce a fost sub tratament catva timp, iar o a doua o intarire a arterelor, a arterelor coronare ale inimii, cunoscuta drept ateroscleroza coronara." In timpul autopsiei, doctorii hotarasera ca aceste afectiuni erau prezente dar nu si implicate in moartea lui Elvis. Francisco punea accentul asupra acestor doua afectiuni ca si cum ar fi fost imporatante, dar indica totodata cu grija ca ele nu erau serioase. El nu mintea, dar ,de fapt, nici nu spunea nimic esential.

Daca Francisco voia ca lumea sa ajunga la concluzia ca Elvis murise din cauza unui atac de cord fara a spune de fapt acest lucru, prezentarea lui era una stralucita. Mesajul era ca doctorii lui Elvis ii monitorizasera atent inima pentru o lunga perioada de timp si ca nu existase nici o indicatie ca un atac de cord il va omori. Presa si, in curand, lumea urmau sa inteleaga ca prestigioasa echipa de patologi spusese ca Elvis murise din pricina unui atac de cord, pe neasteptate si fara nici un fel de indiciu anterior. Era o criza ce nu avusese cum sa fie evitata. Nimeni nu era de vina pentru moartea lui Elvis!

Francisco a atras atentia, asa cum se cuvenea, ca determinarea finala si oficiala a cauzei decesului urma sa aiba loc peste cateva zile sau saptamani. Intr-adevar, el a avertizat ca respectiva cauza "poate sa nu fie descoperita niciodata." Cu toate acestea, a continuat anuntand ca era absolut sigur de un lucru: drogurile nu avusesera nici un rol in provocarea mortii. Elvis lua medicamente pentru tensiunea arteriala si probleme legate de colon, dar, a precizat el "nu exista nici o dovada a unui abuz cronic de droguri, de nici un fel." Inca o data, doctorul Francisco era nemaipomenit de ingenios in alegerea cuvintelor sale. Daca se referea numai la drogurile strazii, ceea ce spunea era corect. Daca se referea la medicamentele prescrise, mintea.

Dr. Muirhead se simtea teribil de jenat fata de el insusi, fata de echipa sa de patologi si spitalul sau. Mai tarziu, a marturisit ca voise sa ia cuvantul, dar nu o facuse intrucat nu stia ce rezultate vor avea analizele de laborator. Chiar si dupa aceea, el a mentinut tacerea asupra faptului ca raportul autopsiei apartinea mostenitorilor lui Elvis si nu statului, si, din aceasta cauza, nu era destinat sa ajunga la cunostiinta publicului.

La conferinta de presa, doctorul Francisco nu l-a invitat pe doctorul Muirhead ori pe unul din patologi sa vorbeasca dupa ce si-a terminat prezentarea, ci a indreptat microfonul direct catre Dr. Dr. Nichopoulos. Dr. Nick parea sa jubilize in urma anuntului ca medicamentele nu fusesera implicate in vreun fel in deces si ca, drept urmare, nu era responsabil pentru moartea lui Elvis. El le-a spus jurnalistilor ca fusese medicul privat al lui Elvis vreme de zece ani si stia cu siguranta ca acesta nu lua medicamente tari. "Daca ar fi luat cocaina," a declarat el, "as fi stiut lucrul acesta." A adaugat ca ii facuse un control medical complet lui Elvis cu numai cinci zile inainte. "Avea un ochi infectat si o inflamatie a gatului, dar in ansamblu era un om sanatos. " Potrivit doctorului Nick, moartea lui Elvis era o lovitura neasteptata a destinului, o tragedie ce nu avea cum sa fie impiedicata...


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Muzica preferata, un indiciu al personalitatii

Whitney Houston - Cele mai frumoase cantece

Muzica in citate, aforisme, maxime