Doua legende despre fata zapezii
Iarna si-a intrat deplin in drepturi, asa ca este vremea potrivita sa stam la gura sobei (sau a caloriferului) si sa depanam frumoase povesti de demult. Astazi, am sa va istorisesc doua legende despre fata zapezii. Daca in una din ele, provenita tocmai din Japonia, acest personaj intruchipeaza cruzimea si teroarea iernii, in cea de-a doua, cu radacini in Rusia, el simbolizeaza puritatea, viociunea si revenirea ciclica a anotimpului rece.
Yuki-Musume, "fata zapezii," este un spirit sau un "yokai" din folclorul japonez. Inalta, frumoasa, cu un lung par negru si buze albastrii, ea isi face aparitia mai cu seama in noptile de iarna. Paloarea sa si pielea ei transparenta o fac aproape imperceptibila pe fundalul alb al zapezii. In ciuda farmecului sau, ochii ei pot baga spaima in sufletele muritorilor. Ea pluteste deasupra stratului de zapada depus pe pamant fara a lasa vreo urma in acesta si se poate transforma intr-un nor de ceata sau zapada cand se simte amenintata.
In unele legende, se spune ca Yuki-Musume (numita si Yuki Onna=femeia zapezii) reprezinta spiritul celor care au pierit in zapada. In altele, ea se iveste in fata calatorilor prinsi de viscol, pe care ii preschimba in stane de gheata sub rasuflarea ei rece. Intr-o alta varianta, ii face pe drumeti sa se rataceasca si sa moara astfel din pricina gerului. Uneori, Yuki Onna poarta in brate un prunc. Atunci cand un om cu sufletul bun incearca sa ii usureze povara si sa il duca el pe copil, ea il ingheata pe loc. Adeseori, pica in aceasta capcana parintii care isi cauta, ingrijorati, copiii pierduti prin nameti. Alteori, Yuki Onna este cu mult mai agresiva si nu se sfieste sa dea buzna in case, dand deoparte usa cu o puternica rafala de vant, pentru a-i omori pe oameni in somn.
Trasaturile acestui personaj variaza de la o zona folclorica la alta. In unele cazuri, Yuki Onna are si o latura sensibila, lasandu-si potentialele victime sa scape cu viata. Iata o astfel de legenda...
Cu multa vreme in urma, traiau doi taietori de lemne, Minokichi si Mosaku. Cel dintai era tanar, cel de-al doilea spre apusul vietii. Intr-o zi de iarna, ei nu au putut sa se mai intoarca acasa din padure din cauza unei furtuni de omat. Au gasit, in cele din urma, o coliba pe un munte si s-au hotarat sa se adaposteasca acolo. Spre seara, Mosaku s-a trezit din somn si a zarit in preajma sa o femeie frumoasa, imbracata in haine albe. Ea a suflat catre batranul Mosaku si aceasta a inghetat de moarte.
Apoi, a vrut sa faca acelasi lucru si cu Minokichi dar, dupa ce l-a privit pe indelete, i-a spus, "Voiam sa te omor si pe tine, asemeni tovarasului tau, dar te voi cruta pentru ca esti tanar si frumos. Nu trebuie sa spui nimanui despre ceea ce s-a intamplat aici! Daca vei sufla vreo vorba despre asta, te voi ucide!
Cativa ani mai tarziu, Minokichi a intalnit o minunata fata, pe nume Oyuki (Yuki=zapada) si s-a insurat cu ea. Era o sotia buna. Cei doi au avut mai multi copii si au trait fericiti o bucata de vreme. In mod misterios, ea nu imbatranea.
Intr-o noapte, dupa ce copiii adormisera, Minokichi i-a zis lui Youki: "Ori de cate ori te vad pe tine, imi aduc aminte de o intamplare ciudata prin care am trecut. Atunci cand eram tanar, am fost fata in fata cu o femeie la fel de frumoasa ca si tine. Nu stiu daca a fost un vis sau ea era chiar Yuki Onna..."
Dupa ce si-a terminat povestirea, Oyuki a sarit brusc in picioare si i-a spus: "Acea femeie eram chiar eu! Te-am avertizat ca te voi ucide daca vei marturisi cuiva despre acel lucru. Cu toate acestea, din cauza copiilor, nu pot sa te omor. Ai grija de ei..." Apoi, s-a topit precum zapada si s-a facut nevazuta. Din acea zi, nu a mai vazut-o nimeni.
Odata ca niciodata, in padurile Rusiei, traiau un taran pe nume Ivan si nevasta lui, Maria. Desi aveau multi prieteni si se iubeau unul pe celalalt, erau foarte amarati pentru ca nu aveau un copil. Isi doreau, mai mult decat orice altceva in lume, un baietel sau o fetita impreuna cu care sa se veseleasca si sa se joace. Intr-o zi de iarna, priveau cu drag cum se zburdau copiii prin padure. Cei mici se bucurau din plin de omat, isi cladisera un om de zapada si nu conteneau sa arunce unul in altul cu bulgari de nea.
Dintr-o data, Ivan s-a intors spre nevasta sa si i-a spus, "Copiii s-au distrat asa de mult facand acel om de zapada. Hai sa facem si noi unul!" Cei doi n-au mai stat mult pe ganduri si s-au dus catre padure.
Apoi, Maria i-a zis lui Ivan, "Barbate, de vreme ce nu avem nici un copil, haide sa cladim o fata din zapada." Ivan a incuviintat, si cei doi s-au pus pe treaba. Au modelat din zapada niste maini si picioare micute, i-au pus pe cap fetei de zapada bucle, au inzestrat-o cu doi ochi dragalasi, un nas carn si o gurita. Atunci cand au terminat, si-au spus ca nu mai vazusera niciodata o fata atat de draguta. Impresionat de frumusetea ei, Ivan i s-a adresat, "Micuta fata de zapada, vorbeste-mi." Maria a exclamat si ea, "Da, da, vino la viata astfel incat sa te poti juca si sa zburzi la fel ca si ceilalti copii." Nu au trecut decat cateva clipe, si ei au bagat de seama ca pleoapele fetei incepusera sa fluture si ca obrajii ii capatasera o nunta rozalie. Mai intai, au gandit ca imaginatia le joaca feste dar, curand, o fetita adevarata statea in fata lor, cu ochi albastri stralucitori si un par de aur, chiar in acel loc unde mai inainte era fetita cladita din zapada. Nu au putut rosti nici un cuvant si doar s-au holbat la fata. In cele din urma, Ivan a rupt tacerea, "De unde vii? Cine esti tu?"
Ea i-a raspuns, "Vin de pe meleagul iernii, de pe taramul zapezii, ghetii si al gerului. Sunt fiica voastra, fetita voastra." A alergat intr-o suflare spre cei doi, i-a imbratisat si cu totii au varsat lacrimi de bucurie. Curand, lacrimile au secat, si toata lumea a pornit sa vorbeasca si sa rada fara oprire. Era cea mai fericita zi din viata lui Ivan si a Mariei. Aveau, in sfarsit, propriul lor copil! I-au chemat pe vecinii si le-au prezentat frumoasa lor fiica, si au stat cu totii pana tarziu in noapte, minunandu-se de ceea ce se intamplase. Au sarbatorit cu bucurie, au cantat si au dansat plini de voie buna.
De-a lungul intregii ierni, fata zapezii s-a jucat cu ceilalti copii, iar parintilor ei li se parea ca era cea mai draguta dintre toti. Toata lumea o iubea pe mica fata a zapezii, intrucat era intotdeuna dulce, vesela si buna. Daca ar fi fost dupa ea, s-ar fi jucat si ar fi zburdat toata ziua alaturi de copii. Ivan si Maria erau foarte fericiti.
Atunci cand, insa, s-au ivit primele semne ale primaverii, aerul a inceput sa se incalzeasca si si zapada sa se topeasca, fetita parea sa fie din ce in ce mai obosita. Vioiciunea ii disparea vazand cu ochii, la fel ca si veselia.
Intr-o zi, a venit la Ivan si la Maria si le-a cantat:
"A venit timpul sa va plec din prag
Catre nord, spre al zapezii meleag."
Tatal si maica ei au rugat-o sa ramana cu ei, i-au spus ca nu o vor lasa sa plece si au fost atat de necajiti incat au inceput sa planga. Ivan s-a repezit la usa si a incuiat-o, astfel incat fata zapezii sa nu mai poata iesi, iar Maria a tinut-o strans in brate. Dar, pe cand, Maria o imbratisa, fetita s-a topit la fel ca neaua. Peste putin timp, nu mai ramasese nimic din ea cu exceptia caciulii si hainutei ei din blana alba. Acolo unde fusese mai inainte fata zapezii, nu mai era decat o baltoaca de apa. Ivan si Maria au jelit-o din tot sufletul.
Mai tarziu, s-au alinat cu gandul ca poate fata zapezii se va intoarce intr-o buna zi. Cu toate acestea, au ramas toata vara singuri, fara a mai putea sa indure sa auda rasetele altor copii. Vara s-a preschimbat in toamna, si toamna in iarna, si vremea s-a facut iarasi rece. Intr-o noapte, Ivan si Maria au auzit un ciocanit in usa. S-au intrebat cine ii putea cauta la acea ora tarzie. Apoi, o voce familiara a inceput sa cante:
"Mama! Tata! Deschide-ti usa de-ndata!
Zapada m-a adus inapoi inca o data!"
Ivan a deschis usa larg, iar fata zapezii a sarit in bratele parintilor ei. A stat intreaga iarna impreuna cu ei si s-a jucat cu copiii din satul vecin. Odata cu primavara, a plecat insa inapoi spre nord, catre pamantul gerului, ghetii si omatului, de unde venise. De aceasta data, Ivan si Maria nu au mai plans, stiind ca ea va reveni de indata ce iarna va cuprinde iar meleagurile lor. In acest fel, fata zapezii a trait alaturi de cei doi in fiecare iarna, si i-a parasit la inceputul fiecarei primaveri.
Nota. Aceasta versiune a povestii rusesti Fata zapezii (Fata zapezii - O legenda ruseasca) apartine vestitului povestitor rus Alexandr Afanasiev.
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:
Zapada in citate, aforisme, maxime
Zapada din vis | Interpretarea si semnificatia viselor
Ritualuri de chemare a zapezii | Superstitii americane despre zapada
Fata zapezii - O legenda japoneza
In unele legende, se spune ca Yuki-Musume (numita si Yuki Onna=femeia zapezii) reprezinta spiritul celor care au pierit in zapada. In altele, ea se iveste in fata calatorilor prinsi de viscol, pe care ii preschimba in stane de gheata sub rasuflarea ei rece. Intr-o alta varianta, ii face pe drumeti sa se rataceasca si sa moara astfel din pricina gerului. Uneori, Yuki Onna poarta in brate un prunc. Atunci cand un om cu sufletul bun incearca sa ii usureze povara si sa il duca el pe copil, ea il ingheata pe loc. Adeseori, pica in aceasta capcana parintii care isi cauta, ingrijorati, copiii pierduti prin nameti. Alteori, Yuki Onna este cu mult mai agresiva si nu se sfieste sa dea buzna in case, dand deoparte usa cu o puternica rafala de vant, pentru a-i omori pe oameni in somn.
Trasaturile acestui personaj variaza de la o zona folclorica la alta. In unele cazuri, Yuki Onna are si o latura sensibila, lasandu-si potentialele victime sa scape cu viata. Iata o astfel de legenda...
Cu multa vreme in urma, traiau doi taietori de lemne, Minokichi si Mosaku. Cel dintai era tanar, cel de-al doilea spre apusul vietii. Intr-o zi de iarna, ei nu au putut sa se mai intoarca acasa din padure din cauza unei furtuni de omat. Au gasit, in cele din urma, o coliba pe un munte si s-au hotarat sa se adaposteasca acolo. Spre seara, Mosaku s-a trezit din somn si a zarit in preajma sa o femeie frumoasa, imbracata in haine albe. Ea a suflat catre batranul Mosaku si aceasta a inghetat de moarte.
Apoi, a vrut sa faca acelasi lucru si cu Minokichi dar, dupa ce l-a privit pe indelete, i-a spus, "Voiam sa te omor si pe tine, asemeni tovarasului tau, dar te voi cruta pentru ca esti tanar si frumos. Nu trebuie sa spui nimanui despre ceea ce s-a intamplat aici! Daca vei sufla vreo vorba despre asta, te voi ucide!
Cativa ani mai tarziu, Minokichi a intalnit o minunata fata, pe nume Oyuki (Yuki=zapada) si s-a insurat cu ea. Era o sotia buna. Cei doi au avut mai multi copii si au trait fericiti o bucata de vreme. In mod misterios, ea nu imbatranea.
Intr-o noapte, dupa ce copiii adormisera, Minokichi i-a zis lui Youki: "Ori de cate ori te vad pe tine, imi aduc aminte de o intamplare ciudata prin care am trecut. Atunci cand eram tanar, am fost fata in fata cu o femeie la fel de frumoasa ca si tine. Nu stiu daca a fost un vis sau ea era chiar Yuki Onna..."
Dupa ce si-a terminat povestirea, Oyuki a sarit brusc in picioare si i-a spus: "Acea femeie eram chiar eu! Te-am avertizat ca te voi ucide daca vei marturisi cuiva despre acel lucru. Cu toate acestea, din cauza copiilor, nu pot sa te omor. Ai grija de ei..." Apoi, s-a topit precum zapada si s-a facut nevazuta. Din acea zi, nu a mai vazut-o nimeni.
Fata zapezii - O legenda ruseasca
Dintr-o data, Ivan s-a intors spre nevasta sa si i-a spus, "Copiii s-au distrat asa de mult facand acel om de zapada. Hai sa facem si noi unul!" Cei doi n-au mai stat mult pe ganduri si s-au dus catre padure.
Apoi, Maria i-a zis lui Ivan, "Barbate, de vreme ce nu avem nici un copil, haide sa cladim o fata din zapada." Ivan a incuviintat, si cei doi s-au pus pe treaba. Au modelat din zapada niste maini si picioare micute, i-au pus pe cap fetei de zapada bucle, au inzestrat-o cu doi ochi dragalasi, un nas carn si o gurita. Atunci cand au terminat, si-au spus ca nu mai vazusera niciodata o fata atat de draguta. Impresionat de frumusetea ei, Ivan i s-a adresat, "Micuta fata de zapada, vorbeste-mi." Maria a exclamat si ea, "Da, da, vino la viata astfel incat sa te poti juca si sa zburzi la fel ca si ceilalti copii." Nu au trecut decat cateva clipe, si ei au bagat de seama ca pleoapele fetei incepusera sa fluture si ca obrajii ii capatasera o nunta rozalie. Mai intai, au gandit ca imaginatia le joaca feste dar, curand, o fetita adevarata statea in fata lor, cu ochi albastri stralucitori si un par de aur, chiar in acel loc unde mai inainte era fetita cladita din zapada. Nu au putut rosti nici un cuvant si doar s-au holbat la fata. In cele din urma, Ivan a rupt tacerea, "De unde vii? Cine esti tu?"
Ea i-a raspuns, "Vin de pe meleagul iernii, de pe taramul zapezii, ghetii si al gerului. Sunt fiica voastra, fetita voastra." A alergat intr-o suflare spre cei doi, i-a imbratisat si cu totii au varsat lacrimi de bucurie. Curand, lacrimile au secat, si toata lumea a pornit sa vorbeasca si sa rada fara oprire. Era cea mai fericita zi din viata lui Ivan si a Mariei. Aveau, in sfarsit, propriul lor copil! I-au chemat pe vecinii si le-au prezentat frumoasa lor fiica, si au stat cu totii pana tarziu in noapte, minunandu-se de ceea ce se intamplase. Au sarbatorit cu bucurie, au cantat si au dansat plini de voie buna.
De-a lungul intregii ierni, fata zapezii s-a jucat cu ceilalti copii, iar parintilor ei li se parea ca era cea mai draguta dintre toti. Toata lumea o iubea pe mica fata a zapezii, intrucat era intotdeuna dulce, vesela si buna. Daca ar fi fost dupa ea, s-ar fi jucat si ar fi zburdat toata ziua alaturi de copii. Ivan si Maria erau foarte fericiti.
Atunci cand, insa, s-au ivit primele semne ale primaverii, aerul a inceput sa se incalzeasca si si zapada sa se topeasca, fetita parea sa fie din ce in ce mai obosita. Vioiciunea ii disparea vazand cu ochii, la fel ca si veselia.
Intr-o zi, a venit la Ivan si la Maria si le-a cantat:
"A venit timpul sa va plec din prag
Catre nord, spre al zapezii meleag."
Tatal si maica ei au rugat-o sa ramana cu ei, i-au spus ca nu o vor lasa sa plece si au fost atat de necajiti incat au inceput sa planga. Ivan s-a repezit la usa si a incuiat-o, astfel incat fata zapezii sa nu mai poata iesi, iar Maria a tinut-o strans in brate. Dar, pe cand, Maria o imbratisa, fetita s-a topit la fel ca neaua. Peste putin timp, nu mai ramasese nimic din ea cu exceptia caciulii si hainutei ei din blana alba. Acolo unde fusese mai inainte fata zapezii, nu mai era decat o baltoaca de apa. Ivan si Maria au jelit-o din tot sufletul.
Mai tarziu, s-au alinat cu gandul ca poate fata zapezii se va intoarce intr-o buna zi. Cu toate acestea, au ramas toata vara singuri, fara a mai putea sa indure sa auda rasetele altor copii. Vara s-a preschimbat in toamna, si toamna in iarna, si vremea s-a facut iarasi rece. Intr-o noapte, Ivan si Maria au auzit un ciocanit in usa. S-au intrebat cine ii putea cauta la acea ora tarzie. Apoi, o voce familiara a inceput sa cante:
"Mama! Tata! Deschide-ti usa de-ndata!
Zapada m-a adus inapoi inca o data!"
Ivan a deschis usa larg, iar fata zapezii a sarit in bratele parintilor ei. A stat intreaga iarna impreuna cu ei si s-a jucat cu copiii din satul vecin. Odata cu primavara, a plecat insa inapoi spre nord, catre pamantul gerului, ghetii si omatului, de unde venise. De aceasta data, Ivan si Maria nu au mai plans, stiind ca ea va reveni de indata ce iarna va cuprinde iar meleagurile lor. In acest fel, fata zapezii a trait alaturi de cei doi in fiecare iarna, si i-a parasit la inceputul fiecarei primaveri.
Nota. Aceasta versiune a povestii rusesti Fata zapezii (Fata zapezii - O legenda ruseasca) apartine vestitului povestitor rus Alexandr Afanasiev.
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:
Zapada in citate, aforisme, maxime
Zapada din vis | Interpretarea si semnificatia viselor
Ritualuri de chemare a zapezii | Superstitii americane despre zapada
Doua legende despre fata zapezii
Reviewed by Diana Popescu
on
ianuarie 05, 2015
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
ianuarie 05, 2015
Rating:
Postări
Povestea din Rusia pare mai realista, acolo totusi este iarna des. La japonezi cam stranie.
RăspundețiȘtergerelegeda frumoasa.
RăspundețiȘtergere