Munca, moartea si boala - O poveste de Lev Tolstoi

"Munca, moartea si boala" este o poveste ori povestire scurta sub forma unei parabole, scrisa de Lev Tolstoi in anul 1903.

Aceasta este o legenda raspandita printre indienii sud-americani. Dumnezeu, spun ei, a facut la inceput oamenii astfel incat sa nu aiba nevoie sa munceasca: ei nu aveau nevoie nici de case, nici de haine, nici de mancare, si traiau cu totii pana la o suta de ani, fara a sti ce este boala.

Atunci cand, dupa o vreme, Dumnezeu si-a indreptat ochii catre oameni pentru a putea vedea cum traiau, a observat ca in loc sa fie fericiti, ei nu faceau decat sa se certe unul cu altul, si ca fiecare se ingrijea numai de sine insusi, ajungand pana acolo incat, in loc sa se bucure de viata, sa si-o blesteme amarnic.

Dumnezeu si-a zis in sinea Sa: "Asta se intampla pentru ca traiesc separat, fiecare pentru el insusi." Si, pentru a schimba aceasta stare de lucruri, Dumnezeu a facut in asa fel incat oamenilor sa le fie imposibil sa traiasca fara sa munceasca. Ca sa nu sufere de frig si de foame, ei erau acum siliti sa-si construiasca case, sa sape pamantul, sa cultive si sa adune grane si fructe.

"Munca ii va aduce impreuna," s-a gandit Dumnezeu. "Ei nu pot sa-si faca scule, sa isi pregateasca si sa isi transporte lemnul, sa-si cladeasca locuinte, sa semene si sa-si stranga recoltele, sa teasa si sa-si faca haine unul fara celalalt."

"Acest lucru ii va face sa inteleaga ca cu cat muncesc mai inimos impreuna, cu atat mai mult vor avea si cu atat mai bine vor trai; iar acest fapt ii va uni."

Timpul a trecut si, din nou, Dumnezeu si-a intors fata catre pamant pentru a constata cum traiau oamenii si daca erau fericiti. El a bagat insa de seama ca le mergea si mai rau decat inainte. Munceau impreuna (nu aveau cum sa nu faca asta), dar nu cu totii, fiind destramati in mici grupuri. Si toate grupurile incercau sa fure munca altora, si se ascundea unul de altul, irosindu-si timpul si puterea in infruntarile lor, asa toata aceasta tevatura ii secatuise pe toti.

Vazand ca ceea ce facuse mai inainte nu era, de asemenea, un lucru bun, Dumnezeu a asezat viata astfel incat nici un om sa nu-si mai poata sti clipa mortii, ci sa moara chiar atunci cand se astepta cel mai putin. A vestit, apoi, lumii porunca Sa.

"Stiind ca oricare dintre ei poate muri in orice moment, " a cugetat Dumnezeu, "nu vor mai profita unul de celalalt pentru a nu risipi putinul timp ce il au de trait, nu isi vor mai prapadi orele de viata rezervate lor."

Pana la urma, lumea a luat totusi o alta intorsatura. Cand Dumnezeu a vrut iarasi sa vada cum traiau oamenii, a descoperit ca viata lor era si mai rea decat altadata.

Folosindu-se de faptul ca oricine putea muri in orice clipa, cei puternici i-au subjugat pe cei slabi, omorand cativa din ei si amenintandu-i pe ceilalti cu moartea. Si se ajunsese ca cei puternici si urmasii lor sa nu munceasca deloc, suferind din cauza lipsei de ocupatie, in vreme ce acei slabi trebuiau sa munceasca peste puterile lor, suferind din pricina lipsei de odihna. Fiecare din aceste doua grupuri de oameni se temea de celalalt si il ura. Viata omului devenise, in acest fel, si mai nefericita.

Luand la cunostiinta de toate acestea, Dumnezeu a decis sa faca apel la unul din ultimele mijloace; El a trimis tot felul de boli printre oameni. Dumnezeu s-a gandit ca atunci cand totii oamenii vor fi expusi bolilor, se va subintelege ca acei care se simt bine vor avea mila de cei suferinzi, si vor trebui sa ii ajute, astfel incat, daca ar fi cazut si ei bolnavi, sa fie ajutati la randul lor.

Inca o data Dumnezeu s-a indreptat catre alte treburi, iar atunci cand s-a intors pentru a afla cum traiau oamenii dupa ce erau mereu amenintati de boala, si-a deslusit ca viata lor se facuse si mai nenorocita decat mai inainte. Boala care, potrivit vointei Domnului, ar fi trebuit sa ii uneasca pe oameni, nu facuse decat sa-i indeparteze si mai mult pe unii de altii. Cei care erau indeajuns de puternici pentru a-i pune pe altii la munca, ii sileau, totodata, pe acestia sa fie la mana lor in timpul cand se imbolnaveau. Daca cei suferinzi nu faceau asta, cei puternici vegheau asupra altora care erau bolnavi. Iar acei oameni care erau fortati sa munceasca pentru altii si caute ajutor tot la ei atunci cand erau bolnavi, erau atat de obositi de munca incat nu mai aveau cand sa-si vada de sanatatea lor, lasand-o fara vreo supraveghere.

Pentru ca vederea celor suferinzi sa nu le amarasca placerile celor bogati, casele in care oamenii boleau si mureau erau asezate la mare distanta de cei a caror bunatate i-ar fi putut alina, ei fiind prinsi in ghearele unor persoane platite pentru asta, care ii ingrijeau fara milostenie, si chiar cu dezgust! Mai mult decat atat, oamenii considerau multe din boli contagioase, si, fiindu-le frica sa nu se molipseasca, nu numai ca ii evitau pe bolnavi, ci stateau departe chiar si de cei care le purtau de grija persoanelor suferinde.

Atunci, Dumnezeu si-a spus: "Daca nici macat astfel de imprejurari nu ii fac pe oameni sa inteleaga de unde le poate veni fericirea, fie ca ei sa invete lucrul asta prin suferinta." Asa ca Dumnezeu i-a lasat pe oameni de unii singuri. Si, ramasi de capul lor, oamenii au fost nevoiti sa traiasca multa vreme inainte sa inteleaga ca ar trebui si ca ar putea sa fie cu totii fericiti. Abia in timpurile din urma, cativa dintre ei si-au dat seama ca munca nu ar trebui sa fie o plictiseala pentru unii si un fel de sclavie pentru altii, ci ca ar fi necesar sa fie o ocupatie comuna si fericita, avand darul de a-i uni pe oameni. Ei au inceput sa inteleaga ca, intrucat moartea ne ameninta constant pe fiecare dintre noi, singura treaba inteleapta a fiecarui om ar fi sa isi petreaca anii, lunile si minutele de viata ce i-au fost oferite in unitate si dragoste. Ei au inceput sa inteleaga ca boala, departe de a-i desparti pe oameni, ar trebui, din contra, sa le ofere sansa de a iubi comuniunea unuia cu celalalt.


Articole asemanatoare in blogul Dianei:

Aceasta lume nu e decat un popas - O poveste de Osho

Kahlil Gibran: 10 povesti de intelepciune si inspiratie

Ce carti ar fi trebuit sa citesti potrivit lui Tolstoi