Ciclul vietii si al mortii in Buddhism | Karma si renasterea
Conform ciclului vietii si al mortii din buddhism, putem trai nenumarate vieti, avem ocazia de a renaste intr-un om mai norocos sau in trupul unei maimute ori al unui tantar! Totul depinde de karma, un lucru care nu ne este preastabilit, depinzand de actiunile, bune sau rele, din viata noastra prezenta, si nu numai. Va ofer, in aceste randuri, cateva din invataturile venerabilului Yin Shun, un binecunoscut calugar si invatat din traditia buddhismului Mahayana, fara a incerca sa ofensez credinciosii nostri crestini, ci sa va incredintez o perspectiva cat mai autentica asupra unei alte marii religii a lumii, buddhismul.
Viata este zadarnica, efemera. Dupa ce venim pe aceasta lume, putem trai 10 ani, 100 de ani chiar mai mult... Oricum, inaintam in varsta si, in cele din urma, trebuie sa murim. Oamenii lipsiti de o credinta religioasa vad moartea drept un sfarsit total al fiintei umane, insa, potrivit Buddhismului, viata noastra nu incepe din clipa nasterii noastre, iar moartea, de asemeni, nu inseamna incheierea completa a vietii. De fapt, am existat inainte de a ne naste si vom avea alta viata dupa moarte. Vom renaste intr-un alt loc si timp, si sub o alta infatisare, iar ciclul vietii si al mortii va continua la nesfarsit. Buddhistii incearca sa se smulga din acest cerc vicios!
Viziunea depre viata si moarte din Buddhism aduce cu traiul unui om de afaceri care isi incepe activitatea la inceputul anului. La finalul anului, el trebuie sa isi calculeze profitul si pierderile, sa isi plateasca datoriile si sa recupereze ceea ce a imprumutat altora. Acest lucru se petrece an de an. Omul de afaceri se straduieste sa aiba castiguri mari pe termen lung si sa acumuleze posesiuni pretioase in fiecare an. O sarcina deloc usoara!
El poate fi mai increzator in sine insusi la debutul unui an daca cel anterior a fost profitabil. Totul va tinde sa ii mearga mai bine in urmatorul an. Pe de alta parte, daca intr-un an a inregistrat pierderi, in urmatorul situatia sa financiara va fi problematica. Omul de afaceri se va vedea nevoit sa faca imprumuturi in stanga si in dreapta, incarcandu-si mintea si sufletul cu frustrari, temeri si suferinte.
Dupa buddhisti, soarta omeneasca este la fel. Unde este nastere, trebuie sa existe si moarte. In vremea ciclului neintrerupt viata-moarte, este necesar sa luam in considerare profitul si pierderile noastre. Daca nu facem un efort viguros de a ne inalta, putem sa ne destramam statutul de om in urmatoarea viata, si acest lucru va fi, cert, o mare risipa! Daca ne imbunatatim sinele si devenim persoane mai bune in aceasta viata, ne cream perspective mai bune pentru urmatoarea viata.
Chiar daca balanta noastra "anuala/de o viata" poate sa ne fie defavorabila din punct de vedere "financiar"/karmic, daca ne punem in valoare calitatile, putem totusi depasi cu succes o perioada dificila. Trebuie sa ne purtam bine, sa gandim pozitiv si sa fim plini de precautie pana in clipa cand ne dam ultima suflare!
Multor oameni le este frica de moarte. De fapt, nu ar trebui sa ne temem de ea. Situatia este cumva asemanatoare cu cea a unui om de afaceri care are o activitate infloritoare si se descurca cu brio pana la sfarsitul anului financiar. Atunci cand intra intr-un nou an, el se bucura, fara indoiala, de o viata confortabila. Atata timp cat ne pregatim temeinic de-a lungul vietilor noastre, ar trebui sa fim fericiti cand suntem sanatosi si sa nu ne inspaimantam cand cadem in ghearele bolii si chiar ale mortii.
Conform Buddhismului, exista trei feluri de moarte:
1 - Sfarsitul vietii: Indiferent cat timp traim, odata ce viata rezultata din karma noastra anterioara se incheie, vom muri. Atunci cand combustibilul lampii se termina, lampa se stinge. In cazul in care combustibilul karmic al vietii noastre ne ajunge pentru o perioada de 100 de ani, la capatul unui secol, vom muri, fara a avea vreo alta alternativa.
2 - Epuizarea valorilor/meritelor: Suntem legati zilnic de necesitati precum hrana, imbracamintea si adapostirea pentru a putea trai. Unii dintre noi pot muri inainte de a atinge o varsta inaintata din cauza epuizarii valorilor/meritelor noastre. Putem muri din pricina foamei sau a frigului.
3 - Moartea intr-o vreme in care cineva nu ar trebui sa moara: Unii dintre noi pot muri din cauza razboaielor, inundatiilor, incendiilor, cutremurelor, accidentelor, bolilor, lipsirii de ingrijire sau alimentatie. Acest tip de moarte este diferit de celelalte doua mentionate anterior.
In ceea ce priveste moartea, orice buddhist practician trebuie sa-si aduca aminte doua lucruri:
- Indiferent daca murim tineri sau batrani, putem muri in orice clipa. Desi fiintele umane au o generoasa intindere a mediei de varsta, epuizarea valorilor/meritelor si circumstantele neprevazute ne pot face sa murim oricand. Viata este efemera. Trebuie, asadar, sa fim sarguinciosi in practicarea invataturilor lui Buddha, si sa nu asteptam urmatoarea viata pentru a face asta.
- Nu crede si nu intelege gresit ca viata este determinata numai de karma noastra trecuta. De fapt, o influenta majora din acest punct de vedere vine din actiunile noastre din viata actuala. Daca savarsim in permanenta fapte gresite, nu avem grija de noi si suntem lenesi, atunci, in consecinta, putem sa ajungem saraci si sa murim de foame in tinerete sau la o varsta medie. O astfel de moarte implica insa in mod necesar sfarsitul procesului vietii actuale a cuiva.
Ce este ciclul nasterii si al mortii? Cum are loc acest ciclu al vietii si al mortii? Ce anume determina imbunatatirea ori deteriorarea noastra? Potrivit Buddhismului, este vorba despe karma. Karma este energia sau influenta care rezulta din actiunile noastre. Din cauza karmei noastre trecute ne-am nascut ca fiinte umane in aceasta viata. In mod asemanator, karma buna sau rea a acestei vietii si a vietilor noastre anterioare ne afecteaza vietile viitoare. Multi buddhsti vad "karma" numai ca pe o "karma rea." Acest lucru nu este adevarat. Energia emanata de actiunile si gandurile noastre, fie buna sau rea, constitue karma.
Viitorul nostru este configurat de karma noastra. Astfel, Buddha Dharma spune: "Culegem ceea ce semanam."
Care karma, buna ori rea, din trecutulsi prezentul nostru, ne hotaraste urmatoarea viata? Exista trei situatii, dupa cum urmeaza:
Atunci cand suntem in pragul mortii, karma buna si/sau rea pe care am generat-o in viata noastra apare in fata ochilor nostri. De obicei, iscam o multime de karma buna sau rea in fiecare zi. Daca, in clipa mortii noastre, ni se ivesc in minte ganduri bune ori rele acestea ne determina viitorul.
De exemplu, amintirea cuiva despre cum si-a omorat tatal este de neuitat. Ea va fi prezenta mereu in mintea acestuia! In momentul mortii, aceasta fapta rea (actiune karmica) va apare in mintea sa, in fata ochilor sai. In mod asemanator, cineva care si-a cinstit tatal, va zari bunele sale sentimente filiale si faptele sale bune odata cu ultima sa suflare. Lucrurile se intampla la fel ca si cu un om indatorat. La sfarsitul anului, toti cei care l-au imprumutat vor veni la el si il vor urmari cerandu-si banii inapoi, iar datornicul il va plati pe acel dintre creditori care a aplicat, de la inceput, o mai mare presiune asupra lui.
Unii oameni pot avea o karma care nu este nici foarte rea, nici foarte buna. In acest caz, actiunile lor obisnuite vor deveni factori majori ce vor influenta soarta sa. Actiunile rele si minore acumulate vor duce la un rezultat rau. Faptele bune acumulate vor conduce catre un rezultat bun. Exista o zicala:
"Desi un strop de apa este micut, el poate umple treptat un mare vas."
Buddha ne da si el un exemplu: Daca un copac este inclinat catre est, se va prabusi cu siguranta spre est atunci cand va fi taiat.
Chinezii spun mereu; "In clipa mortii, stafiile care sunt nedreptatite vor reveni si vor cere viata cuiva care le-a gresit." Cei care au omorat porci si capre, vor vedea atunci porci si capre, iar cei care au ucis serpi, vor zari serpi. Daca am vedea asa ceva chiar inainte de a parasi aceasta lume am avea mult de suferit! Am putea astfel, sa tremuram, cuprinsi de o frica groaznica, si sa ne pierdem mintile! De fapt, porcii, caprele si alte animale care au fost omorate vor fi ranascute potrivit propriei lor karma. Oricum, cei care au comis crime vor tinde sa continue sa actioneze intr-un mod rau. Ei vor acumula si mai multa karma rea. In acest fel, in momentul mortii, actiunea karmica (vacile, serpii, porcii, caprele, etc, cerandu-si recompensa vietii care le-a fost luata) va apare in fata noastra si vom primi ceea ce ni se cuvine conform karmei noastre.
Exista o poveste despre cineva care a jefuit si a ucis un om bogat in toiul noptii. Dupa aceste fapte, el a simtit ca omul bogat il urmarea in continuu, cerandu-si viata si banii inapoi. Odata cu timpul, ucigasul a fost coplesit de o frica sora cu moartea. Mai tarziu, s-a aflat ca omul bogat fusese numai ranit si era in continuare in viata. Aceasta poveste arata ca stafiile rele nu vin totusi sa ceara viata cuiva. Buddha explica revelator rezultatul actiunilor karmice. Cei care au facut rau vor fi strabatuti de suferinta in ultima clipa inainte ca moartea sa ii ia, iar cei care s-au purtat bine vor fi senini si fericiti in acel moment. Trebuie, asadar, sa fim grijulii fata de karma obisnuitelor si cea pe care o generam zi de zi!
Unii oameni nu au savarsit mari lucruri ele si nu au acumulat anumite actiuni rele ale traiului obisnuit. Atunci cand viata le este pe sfarsite, astfel de oameni se gandesc, dintr-o data, la ceva. Acest ultim gand, fie bun sau rau, va influenta urmatoarea lor renastere. Invataturie lui Buddha ii incurajeaza pe cei care sunt grav bolnavi sa isi aduca aminte si sa recite meritele lui Buddha, Dharma, Sangha, si meritele lui Dana, si sa urmeze preceptele. Acest lucru ii va ajuta sa aiba ganduri bune. Bazandu-ne pe energia acestor ganduri bune, putem avea o renastere buna. Unii pot genera multa karma buna de-a lungul vietii lor, dar pot fi nervosi ori prea tristi cand isi dau ultima suflare. Acest lucru poate provoca iscarea de ganduri rele, avand drept rezultat o renastere mai putin buna. Acest fapt aduce cu un negustor care a facut afaceri bune de-a lungul intregului an, insa care nu isi conduce cum se cuvine afacerile in perioada de incheiere a anului financiar, si iroseste astfel eforturile intregului an.
Cand cineva este pe cale sa moara, indiferent daca este tanar sau batran, trebuie sa incercam sa nu plangem in preajma sa, intrucat putem afecta in acest mod starea emotionala a persoanei muribunde, determinand-o sa sufere. Trebuie sa sfatuim acea persoana sa se desprinda de toate si sa gandeasca la Buddha, Dharma, Sangha, faptele bune ale lui Dana si faptele meritorii pe care le-a facut.
Este ca si cum afacerea noastra nu ne-ar fi mers foarte bine in decursul anului, dar, din cauza unui priceput management din timpul crucial al sfarsitului de an, ne putem bucura de un an nou fericit. Cu toate acestea, trebuie sa ne amintim ca eforturile noastre zilnice raman importante. Ele nu sunt deloc nesemnificative in comparatie cu efortul dinaintea mortii. Daca facem in mod obisnuit fapte rele, este greu de crezut ca vom avea ganduri bune in momentul mortii noastre. Daca adunam, zi de zi, merite mari sau avem chiar si o modesta tendinta de a face bine regulat, atunci, cu ajutorul altora in reamintirea acestor merite, in clipa ultimei noastre suflari, putem spera la o renastere buna.
Cum se petrece renasterea dupa moartea noastra? De obicei, moartea se refera la vremea cand rasuflarea si activitatea mentala ale cuiva inceteaza, iar temperatura trupului sau scade. Pe de alta parte, nasterea este asociata cu venirea pe lume a copilului. Potrivit invataturilor lui Buddha, karma noastra este principala cauza a aparitiei unei noi vieti, inlesnite de un tata si o mama. Acest lucru este considerat a fi conceptia, initierea procesului nasterii. In acest fel, cei care savarsesc un avort comit fapta rea a uciderii. De ce renastem dupa moarte? Nu este inevitabil ca fiecare om sa renasca. Unii pot renaste, altii nu. Renasterea este provocata de karma cuiva. Cu o karma buna, vom rodi fructe bune. Cu o karma rea, vom suferi din cauza unor actiuni rele.
Daca generam o karma buna/rea tot timpul, asta nu inseamna ca ciclul vietii si al mortii va continua la nesfarsit. De fapt, nu numai karma este cauza renasterii. Pe langa karma, prihanirile contribuie la preluarea altei vieti. Prihanirea majora este "dragostea" fata de viata. Gandurile de lacomie si atasamentul fata de aceasta lume iluzorie, impreuna cu dorinta prosteasca de a trai etern planteaza in mintile noastre semintele ciclului continuu al vietii si mortii.
Un buddhist practicant care vrea sa puna capat ciclului vietii si mortii trebuie sa se desparta de dragostea centrata catre sine si iubirea fata de o vietuire autodistructiva. Acest lucru se asemeana cu semanatul cerealelor. Desi putem avea seminte, fara apa si un ingrasamant, semintele nu vor incolti. Astfel, chiar daca am generat multa karma buna si rea, fara conditiile fertile oferite de prihaniri, semintele suferintelor noastre nu vor incolti. Daca tanjim dupa confort, lux si avere, si ne agatam de viata cu orice pret, nu vom rupe nicicand ciclul vietii si mortii. Pentru a reusi asta, este necesar sa renuntam intru totul la atasamentele noastre.
Ca sa ajungem la acesta implinire, se impune sa ne amintim sa nu facem rau, ci cat mai mult bine. Trebuie sa ne acumulam meritele pentru a castiga rasplata din viitor. Trebuie sa nu ne atasam de procesul vietii si mortii, ci sa ne invigoram hotararea de a parasi aceasta lume iluzorie, suferinda.
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:
Care este numarul tau karmic?
Ciclurile vietii la musulmani
Feng Shui - Cele 8 simboluri buddhiste ale norocului

3 feluri de moarte

Cum se desfasoara ciclul vietii si al mortii?

1 - Karma puternica

2 - Influenta obisnuintelor

3 - Ultimul gand

Alte prihaniri necesare renasterii

Reviewed by Diana Popescu
on
februarie 18, 2015
Rating:
Niciun comentariu: