Încrederea | O poveste de Osho

Dacă poți avea încredere, ceva sau altceva se va petrece întotdeauna și îți va sprijini dezvoltarea. Vei fi dăruit pentru asta. Orice lucru ai nevoie, la un moment dat, îți va fi dat, dar niciodată mai înainte! Îl vei primi numai când îți trebuie, fără nici un fel de întârziere. Când ai nevoie de el îl și ai! Imediat! Într-o clipă! Aceasta este frumusețea încrederi! Puțin câte puțin, înveți pe ce căi, existența nu încetează să-ți dăruiască, în ce fel existența continuă să aibă grijă de tine. Nu trăim într-o existență indiferentă. Ea nu te ignoră. Te temi fără nici un motiv; totul îți este dăruit. Odată ce ai învațat ce este încrederea, toate temerile se risipesc! 
Osho - Înțelepciunea nisipurilor

Increderea
Un om tocmai se însurase și se întorcea acasă, împreună cu soția sa. Traversau un lac, într-o barcă, când, dintr-o dată, s-a dezlanțuit o furtună violenta. Bărbatul era un luptator, însă, femeia s-a înfricoșat peste poate, gândind că nu mai aveau nici o speranță să scape cu viață. BARCA ERA MICĂ, IAR FURTUNA ERA, CU ADEVĂRAT, EXTREM DE PUTERNICĂ ȘI, ÎN FIECARE CLIPĂ, PAREAU PE PUNCTUL SA SE SCUFUNDE. Omul rămanea însă tăcut, calm și liniștit, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Nevasta lui a început să tremure de frică și i-a spus:
 - Chiar nu îți este teamă? Acesta poate fi ultimul nostru moment din viața! SE PARE CĂ NU VOM REUȘI SĂ AJUNGEM PE CELĂLALT MAL. Numai un miracol ne mai poate salva. Nu-ți este frică? Ce este cu tine? Ai înnebunit? Ești de piatră sau cu totul nesimțitor?

BĂRBATUL A RÂS ȘI ȘI-A TRAS SABIA DIN TEACĂ. Femeia a devenit și mai confuză. Ce avea de gând să facă soțul său?
Apoi, el a dus sabia aproape de gâtul nevestei, atât de aproape încât aproape ca îi atingea gâtul.

Și-a întrebat soția:
- ÎȚI ESTE FRICĂ?

Ea s-a pornit să chicotească, să râdă în hohote și a raspuns:
- DE CE SĂ-MI FIE FRICĂ? Dacă sabia este în mâinile tale, de ce ar trebui să mă tem? Știu că mă iubești!

El și-a pus sabia înapoi în teacă și a zis:
- Acesta este și răspunsul meu către tine. Știu că Dumnezeu mă iubește, iar sabia este în mâinile Lui! Iar furtuna este mâinile Lui, așa că, de ce ar trebui să-mi fie frică? Așadar, ORICE ESTE PE CALE SĂ SE PETREACĂ ESTE CEVA BUN. Dacă supraviețuim, este bine; dacă murim, iarași este bine. Căci TOTUL ESTE ÎN MÂINILE LUI ȘI EL NU NE POATE FACE NIMIC RĂU!

Aceasta este încrederea care trebuie să ne patrunda.
O ASTFEL DE ÎNCREDERE GROZAVĂ ESTE CAPABILĂ SĂ ÎȚI TRANSFORME ÎNTREAGA VIAȚĂ!  Și NUMAI o asemenea încredere grozavă este în stare să-ți schimbe viața, doar dacă nu cumva nu îți dorești asta!!

O poveste din cartea lui Osho "Podul curcubeului"


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Despre egoism, stima fata de propria ta persoana si puterea iubirii- via Osho

Osho despre dragoste si indragostiti

Visul unei pisici - O povestire de Osho
Încrederea | O poveste de Osho Încrederea | O poveste de Osho Reviewed by Diana Popescu on iunie 01, 2015 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.