Cum să ieşi basma curată, când Ex-ul te face albie de porci?

Ce să faci când fostul partener de cuplu te jigneşte şi hărţuieşte?
Cum adică, nu ştii?
Tocmeşti pe cineva să-i tragă câteva pe spinare,
ca să-i între minţile în cap!

Desigur, asta e ultima soluţie pe care ai putea s-o ai, dar până atunci, iată, ce consider că este esenţial să ştie coloana ta vertebrală:



Jignirile şi violenţă verbală denotă cruzime mascată şi imaturitate, dacă vine de la fostul tău. Bine că ai scăpat de el!

Sadismul mascat de care dă dovadă prin cuvintele şi faptele lui ar trebui să te întărească. Să  nu permiţi să devii o victima!

Dă-ţi voie să plângi de frustrare, însă, nu-l lasă pe el să te vadă, fiindcă îi vei oferi un soi de satisfacţie şi putere intelectuală care îl vor hrăni psihic.

Înconjoară-te de prieteni apropiaţi şi familie, cât de mult posibil.

În nici un caz, nu trebuie să-i răspunzi cu aceeaşi monedă şi nici să accepţi să devii ţinta lui.

Cele mai multe persoane care sunt în stare de abuzuri şi violențe suferă, mai mult sau mai puțin, de psihoză, însă ei nu ştiu, dar asta nu mai e problema ta!

Dacă lucrurile o iau razna, să nu-ţi fie ruşine să faci plângere la poliţie. Să nu-ţi fie milă de el!

Trebuie să-ţi reaminteşti, chiar dacă te doare, ultimele lucruri urâte şi ceea ce a umplut paharul, adică motivul despărţirii şi să-ţi înnăbuşi durerea pe care o simţi, care, într-un final, va dispare.

Şi, incă ceva, odată ce ai pus punct unei relaţii care nu mergea deloc, este spre binele tău şi cale de întoarcere nu mai e!


Ce sa faci dupa o realtie tampita? Te vindeci si mergi mai departe!
Cum sa-ti uiti fostul prieten?
Cum doare despartirea in dragoste?

Cum să ieşi basma curată, când Ex-ul te face albie de porci? Cum să ieşi  basma curată, când Ex-ul te face albie de porci? Reviewed by Diana Popescu on iulie 01, 2015 Rating: 5

6 comentarii:

  1. Sfaturi bune, dar stii ce ? Politia da amenzi si cine crezi ca le plateste ..? Ea, ca a facut plangere, stiu cazuri concrete .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai fi un dulce daca ne-ai povesti pe scurt macar unul dintre aceste cazuri...

      Ștergere
  2. Eu am avut curajul prostului sa reclam la politie abuzurile Ex-ului si,credeti ca s-a intaplat ceva ? nuuuu am patito tot eu si stiti de ce?pt ca el e politist iar razbunarea lui a fost crunta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Mimi! Si cum ai rezolvat totusi problema? Spune-le si fetelor ca sa invete si ele din experienta ta! Multumesc!

      Ștergere
  3. E un articol frumos dar la modul ideal iar eu sant de acord cu cele spuse, am trăit aceeași experiență..zi de zi abuzata psihic și uneori fizic și sexual ( da, se poate așa ceva și în cuplu din păcate ! ) . Măsuri ...hmm,plângeri la poliție și amenzi plătite tot de mine , apoi ganditi-va ca am și 3 copii minori în întreținere de la care a trebuit să le iau pită de la gură să platesc amenzile ! Legea ? O GLUMA ..când se referă la protecția femeilor !Din păcate proastă pentru cele ca mine..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau, pentru ca ai fost nevoita sa treci prin asa ceva, impreuna cu copiii tai! Spune, te rog, ce-ai facut din sa scapi din acel infern! Ajuta-i si pe altii, daca poti!

      Ștergere

Un produs Blogger.