Horoscop Taur august 2015

Horoscopul Taurului august 2015 anticipează o fericită interacţiune socială ce nu o exclude pe cea din familie, o creativitate capabilă să te scoată din tiparele cotidianului şi să-ţi înlesnească o abordare originală, productivă a ţelurilor tale de căpătai, focalizarea spre minunile şi delectările existenţei, şi o viaţă sentimentală presărată cu numeroase oportunităţi.

Horoscop Taur august 2015 | Horoscop general 


Taur
Mercur îţi injectează argintul său viu în relaţionarea cu oamenii din 7 august 2015, atunci când îşi face intrarea în Fecioară şi a cincea casă a Taurului. Creativitatea te salvează din inerţia traiului de zi cu zi şi îţi dă ghes să îţi pui în aplicare proiecte ingenioase, în stare să-i şocheze pe cei închistaţi în prejudecăţi şi convenţii. Mult mai sociabil şi mai prietenos decât de obicei, ai numeroase ocazii de a te deconecta şi distra. Fascinat de o idee neconformistă vizând optimizarea stării tale de sănătate, trebuie să ceri totuşi sfatul unui medic înainte de a o implementa în viaţa ta.

Casa, locurile şi persoanele cu care te-ai familiarizat exercită o sporită atracţie asupra ta din 9 august, ca urmare a tranzitului lui Marte în Leu şi a IV-a ta casă. Nu mai eşti dornic să încerci lucruri noi, preferând mai degrabă să te fixezi pe făgaşul a ceea ce eşti şi ai făcut până acum. Viaţa socială te interesează mai puţin, dar îi găseşti un echilibru cu cea de familie. Eşti gata să îţi aperi persoanele indragiste până în pânzele albe, dar nu te poţi abţine să nu te lansezi în dispute cu ele. Străduieşte-te să te dezbari de un anume egocentrism, să priveşti lumea şi din perspectiva celor din preajma ta.

Imaginaţia şi creativitatea îţi răscolesc fiinţa din adâncuri spre suprafaţă, îngăduindu-ţi să te afirmi şi chiar să beneficiezi de avantaje materiale. Jupiter, prezent în Fecioara şi a V-a casă a Taurului din 11 august 2015, te focalizează asupra unor demersuri creative, dar şi a unei încântătoare eliberări de responsabilităţile cotidiene. Deliciile existenţei sunt aproape irezistibile în această perioadă! Un talent artistic este pe cale să-ţi iasă năvalnic la iveală. Oricum, nu te dai înapoi să profiţi de oportunităţile de a străluci în sfera socială prin abilitatea de a te exprimă sugestiv, fără nici un fel de inhibare, într-un mod inedit.

Pe 14 august, Luna nouă din Leu şi a patra ta casă este prielnică unei curăţenii sau purificări a locuinţei, debarasării de lucruri vechi şi nefolositoare. Poţi fi inspirat să îţi pui amprenta personalităţii asupra casei, să îi dai o tentă cât mai originală. Pregăteşte-ţi căminul pentru petreceri şi întâlniri fericite de familie!

Soarele pătrunde pe 23 august 2015 în sectorul astrologic al Fecioarei, continuând tendinţele lui Jupiter, punând iarăşi accentul pe expresivitatea din comunicare, dragoste, distracţie şi o interacţiune benefică cu copiii. Nu şovăi să arunci peste bord balastul trecutului şi să trăieşti din plin clipa!

Un interval de timp potrivit cernerii grâului de neghina existenţei zilnice este vestit odată cu 27 august, ziua de debut a tranzitului lui Mercur în Balanţă şi a VI-a casă a Taurului. Este vremea să duci la bun sfârşit treburi amânate ori trecute cu vederea, să te ocupi de lucrurile mărunte dar indispensabile ale traiului cotidian.

Graniţele sferei tale sociale se extind şi îţi facilitează contactul cu oameni deosebiţi, diferiţi de cei cu care te-ai obişnuit până acum. Luna plină răsărită pe 29 august 2015 în Peşti şi a unsprezecea ta casă te poate deruta prin evenimente surprinzătoare. Pari să te îndepărtezi de prietenii vechi şi să fii purtat către altele noi. Nu trebuie să laşi să treacă pe lângă tine o veste importantă, având potenţialul de a te călăuzi pe un drum mai scurt către înfăptuirea speranţelor tale cele mai arzătoare.

Horoscop Taur august 2015 | Horoscop dragoste 


Nu te juca cu dragostea sau cu sentimentele partenerului tău începând cu 1 august 2015! Revenirea lui Saturn în tranzit direct în a şaptea casă a Taurului izgoneşte cât de cât fricţiunile dintr-o poveste de iubire, dar nu îngăduie minciuna şi lipsa de onestitate. Saturn alungă şi resemnarea din sufletul unor nativi singuri, dar nu le serveşte amorul la pat şi nu îi trimite în camera de urgenţe a lui Cupidon. Ei trebuie să se descotorosească de concepţia unei soarte implacabil amare şi să preia iniţiativa în viaţa sentimentală.

Din 7 august, Mercur în a V-a ta casă îi îmboldeşte şi el pe cei blocaţi în solitudine să facă paşi îndrăzneţi în descoperirea unui suflet pereche. Mai mult decât atât, această planetă le pune la dispoziţie o idilă (poate cu cineva mai tânăr ori cu inima tânără) prin mijlocirea internetului, a unui vecin sau a unei rude.

Viaţa amoroasă este împrospătată şi învigorată într-o şi mai mare măsură odată cu 11 august 2015, graţie tranzitului lui Jupiter în a cincea casă a Taurului. Nativii implicaţi deja într-o legătură de cuplu sunt pe punctul să îşi înteţească conexiunea afectivă, iar cei singuri au încă o dată şansa să cunoască o persoană specială, să fie angrenaţi într-o relaţie de această dată mai degrabă platonică decât pământeană. Uneori, acest context astral este asociat cu conceperea sau naşterea unui copil.

Horoscop Taur august 2015 | Horoscop bani şi muncă 


Ca urmare a localizării lui Jupiter în a V-a casă a Taurului, din 11 august sunt favorizate profituri însemnate din investiţii, inclusiv la bursă. Cu toate acestea, se impune să ai o minimă prudenţă faţă de speculaţiile financiare care îţi promit marea cu sarea într-un interval foarte scurt.

Eşti înclinat să afli mai multe satisfacţii în muncă şi să îţi abordezi cu o logică de fier responsabilităţile jobului. Din 27 august 2015, Mercur călătoreşte în a şasea ta casă, mobilizându-te să îţi dezvolţi competenţa şi să te concentrezi pe detaliile sarcinilor încredinţate. Este de aşteptat ca interacţiunea, contactele, comunicarea cu colegii ori colaboratorii să capete întâietate, să te dedici organizării şi eficientizării activităţilor profesionale, fără să mai dai atenţie bârfelor şi jocurilor de culise de la serviciu.


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Horoscop chinezesc 2015 - Toate zodiile 

Horoscop Taur 2015

Horoscop Taur iulie 2015
Horoscop Taur august 2015 Horoscop Taur august 2015 Reviewed by Diana Popescu on iulie 28, 2015 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.