O eternitate în care să te căieşti | O poveste de Soren Kierkegaard

Lasă-mă să-ţi spun o poveste. Undeva în Orient trăia un cuplu de bătrâni săraci lipiţi pământului. Nu posedau nimic altceva decât sărăcia. Desigur, grija lor faţă de ce-i aştepta în viitor creştea pe măsură ce treceau anii. Ei nu au luat cu asalt cerurile cu rugăciunile lor, pentru că erau prea pioşi pentru a face asta; cu toate acestea, cereau mereu ajutor la Cel de Sus.

Apoi, într-o dimineaţă, pe când pleca de lângă cuptor, nevasta a găsit o piatră preţioasă foarte mare în vatră. I-a arătat-o imediat soţului, care şi-a dat seama pe loc că le putea asigura un trai bun până la sfârşitul vieţilor lor. Se anunţa un viitor luminos pentru acest cuplu de bătrâni - ce bucurie! Totuşi, cu frică de Dumnezeu cum erau, cei doi s-au hotărât să nu vândă bijuteria în acea zi, ci în următoarea, întrucât aveau îndeajuns cu ce-şi duce traiul până atunci. A doua zi urmau să înceapă o nouă viaţă!

În acea noapte, femeia a visat că a fost purtată în rai. Un înger a luat-o în primire şi i-a arătat toate minunile pe care imaginaţia orientală le-ar putea inventa. Apoi, îngerul a condus într-o sală unde se află un şir lung de jilţuri împodobite cu pietre preţioase care, potrivit îngerului, erau rezervate celor devotaţi. În cele din urmă, el i-a arătat bătrânei jilţul care îi era destinat. Uitându-se la el mai de aproape, ea a zărit că în spatele jilţului lipsea o mare piatră preţioasă. L-a întrebat pe înger cum se putuse întâmpla aşa ceva.

Atenţie! Acum începe cu adevărat povestea! Îngerul i-a răspuns, "Acesta este piatra preţioasă pe care ai găsit-o în vatră. Ai primit-o în avans, aşa că nu mai poate fi pusă înapoi."

Dimineaţa, femeia i-a povestit soţului visul ei. Credea că ar fi mai bine să să nu se atingă de piatra preţioasă în anii ce urmau pentru a nu permite ca aceasta să fie pierdută pentru eternitate. Devotatul ei soţ a fost de acord. Aşadar, în acea seară, au pus piatra în vatră acolo unde fusese găsită şi s-au rugat Domnului să o ia înapoi. A două zi dimineaţa, desigur, piatra preţioasă nu mai era acolo. Cei doi bătrâni ştiau unde se dusese: acum se afla la locul potrivit.

Gândeşte-te bine şi tu la asta! Poate că eşti îndeajuns de viclean încât să eviţi suferinţa şi nenorocirea din viaţa asta, poate că eşti îndeajuns de isteţ încât să te fereşti de ruină şi bătaie de joc, şi să te bucuri în loc de toate lucrurile bune de pe pământ, şi poate că te păcăleşti cu iluzia vană că eşti pe calea cea bună pentru că ai câştigat beneficiile lumeşti, dar ai grijă, vei avea o eternitate în care să te căieşti! O eternitate în care să te căieşti că ai eşuat să-ţi investeşti viaţa în ceea ce durează: a-l iubi pe Dumnezeu cu adevărat, indiferent de ce ţi se întâmplă, chiar dacă în această viaţă ajungi să suferi din pricina oamenilor.

De aceea, nu te amăgi pe tine însuţi! Dintre toţi înşelătorii, teme-te cel mai mult de tine însuţi! Chiar dacă ar fi posibil să iei în avans ceva din eternitate, nu ai face decât să te înşeli făcând asta, căci vei câştiga o eternitate în care să te căieşti.

Sursă: Provocations: Spiritual Writings of Kierkegaard/ Provocări: Scrieri spirituale ale lui Kierkegaard


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Nietzsche: Dumnezeu a murit | Parabola nebunului 

Paradisul este în tine | O poveste cu tâlc

Viaţa ta: O clipire a ochilor lui Dumnezeu