Povestea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Sfintele Scripturi ne mărturisesc că, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a fost decapitat, păcătosul Irod a interzis să-i fie îngropat capul laolaltă cu trupul său. Mai mult decât atât, a pângărit capul sfântului şi l-a pus ascuns în pământ în apropiere de palatul său. Ucenicii lui Ioan Botezătorul au luat pe ascuns trupul acestuia şi l-au înmormântat aşa cum se cuvenea. Servitoarea regelui Irod ştia unde se afla capul Sfântului Ioan Botezătorul, şi s-a hotărât să-l ia şi să-l îngroape pe Muntele Măslinilor, pe una din proprietăţile lui Irod.

Atunci când la palatul regal au ajuns zvonurile despre învăţăturile şi minunile lui Iisus, Irod a mers împreună cu soţia sa, Irodia, să vadă dacă se mai afla capul lui Ioan Botezătorul acolo unde îl lăsaseră. Atunci când au constatat că acesta dispăruse, au crezut că Sfântul Ioan Botezătorul înviase (Matei 14:2).

Ierusalim: Prima aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul 

Mulţi ani după aceea, în vremea Domniei Sfântului Împărat Constantin, mama sa, Sfânta Elena, a început să restaureze sfintele locuri din Ierusalim. Printre numeroşii pelerini ce soseau la Ierusalim în acel timp, au fost doi călugări din răsărit, ce îşi doreau să se închine la Crucea Domnului şi la Sfântul Mormânt. Sfântul Ioan Botezătorul i-a învrednicit să îi găsească capul, dându-le îndrumare într-un vis. După ce l-au descoperit în locul unde li se indicase, ei s-au hotărât să se întoarcă în oraşul lor de baştină. Dumnezeu hotărâse însă cu totul altceva. De-a lungul drumului, ei au întâlnit un sărman olar din oraşul sirian Emesa (Homs în zilele noastre), a cărui sărăcie îl silise să îşi caute de lucru în ţara vecină. Găsindu-şi un tovarăş de călătorie, cei doi călugări, mânaţi de lene sau neglijenţă, i-au dat acestuia să poarte sacul conţinând moaştele. În vreme ce ducea sacul pe spate, Sfântul Ioan Botezătorul i-a apărut în faţă şi i-a spus să uite de călugării cu mintea rătăcită şi să fugă de ei, luând sacul cu sine.

Datorită grijii purtate capului Sfântului Ioan Botezătorul, Dumnezeu a binecuvântat casa olarului cu un mare belşug. Olarul nu l-a uitat toată viaţă pe Binefăcătorul său, împărţind mereu pomeni generoase. Cu puţin înainte de moartea sa, el a încredinţat preţiosul cap sorei lui, poruncindu-i să-l dea altor creştini virtuoşi, temători de Dumnezeu.

Capul sfântul a fost astfel transmis de la un om la altul şi a ajuns în mâinile preotului şi călugărului rasariten Eustacius, care se alăturase ereziei ariene. Oamenii bolnavi care veneau la el şi erau vindecaţi nu ştiau că acest lucru nu se petrecea din cauza falsei pietăţi a lui Eustacius, ci graţie capului ascuns al Sfântului Ioan Botezătorul. Vicleşugul lui Eustacius a fost dat în vileag, şi a fost izgonit din Emesa. În jurul peşterii unde trăise acesta şi unde era îngropat sfântul cap s-a ridicat apoi o mănăstire.

Emesa şi Constantinopol - A doua şi a treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul 

După multă vreme, capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost descoperit pentru a două oară. Se ştie acest lucru din relatările arhimandritului Marcellus de la mănăstirea din Emesa, precum şi din viaţa Sfintei Matrona, scrisă de Sfântul Cuvios Simeon Metafrastul. Potrivit primei surse, capul a fost găsit pe 18 februarie 452. O săptămâna mai târziu, episcopul Uranius din Emesa a hotărât ca acesta să fie venerat, iar în ziua de 26 februarie a aceluiaşi an, a fost mutat într-o biserica nouă închinată Sfântului Ioan. Acest eveniment este celebrat anual pe 24 februarie, sub numele de A doua aflare a capului Înainte-Mergătorului şi Botezatorului Ioan.

A trecut ceva timp, şi capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost trimis la Constantinopol, unde a rămas până la cucerirea oraşului de către necredincioşi. Pioşii creştini care au părăsit atunci oraşul au luat pe furiş capul şi l-au ascuns în Comana (aproape de Sukhumi, Abhazia), localitatea în care se spune că a murit Sfântul Ioan Gură de Aur. După cel de-al şaptelea Conciliu Ecumenic (787), care a repus în drepturi venerarea icoanelor, capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost dus înapoi la Constantinopol, de către Sfântul Patriarh Ignatie, în jurul anului 850. Biserica comemorează evenimentul celei de-a treia aflări a capului Sfântului Ioan Botezătorul pe 25 mai.

A patra cruciadă şi călătoria spre Occident 

În 1204, cruciaţii au găsit la Constantinopol capul Sfântului Ioan Botezătorul şi l-au dus în nordul Franţei, în oraşul Amiens. Potrivit tradiţiei occidentale, preotul Wallon de Sarton din Picquigny a descoperit într-un palat ruinat din Constantinopol un cufăr în care se afla o tavă din argint. Pe ea, sub un capac din sticlă, erau aşezate rămăşiţele unui cap uman, din care lipsea numai falcă de joc. Pe tâmpla din stânga putea fi văzută o mică perforaţie, asemănătoare cu cea făcută de lovitura unui cuţit.

Totodată, pe tavă era o inscripţie în limba greacă care confirma că acestea erau moaştele Sfântului Ioan Botezătorul. Mai mult decât atât, perforaţia de pe tâmplă corespundea cu relatările Sfântului Jerome. Conform mărturiei sale, Irod, cuprins de mânie, lovise cu cuţitul capul tăiat al sfântului.

Wallon de Sarton s-a hotărât să ia cu el capul Înainte-Mergătorului în nordul Franţei, în Picardia. Pe 17 decembrie 1206, în cea de-a treia sâmbătă a postului Crăciunului, Richard de Gerberoy, episcopul catolic din Amiens, a întâmpinat solemn, la porţile oraşului, moaştele Sfântul Ioan Botezătorul. Venerarea capului sfântului în Amiens şi toată Picardia a început în acele timpuri.

În 1220, episcopul de Amiens a pus piatra de temelie a unei noi catedrale care, după multe reconstrucţii, a devenit una din cele mai măreţe catedrale gotice din Europa, şi în care au fost găzduite moaştele Înainte-Mergătorului.

În cele din urmă, Amiens a devenit un loc de pelerinaj nu numai simplii credincioşi, ci şi pentru regii, prinţii şi prinţesele din Franţa. Primul rege care s-a închinat capului, în 1264, a fost Ludovic al IX-lea, zis şi "cel Sfânt." A fost urmat de fiul sau, Phillip al III-lea, Charles al VI-lea, şi Charles al VII-lea, care au donat sume importante pentru împodobirea relicvei.

În anul 1604, Papa Clement al VIII-lea, năzuind să îmbogăţească Biserica Înainte-Mergătorului din Roma (Basilica di San Giovanni din Laterano), a cerut dar nu a obţinut moaştele Sfântului Ioan din Amiens.

După revoluţia din 1789, s-a făcut un inventar al bunurilor bisericii şi relicvele au fost confiscate.

Moaştele Sfântului Ioan Botezătorul au rămas în catedrală până în noiembrie 1793, când au cerute de reprezentanţii Convenţiei. Ei au luat de pe ele tot ce era preţios, şi au ordonat apoi să fie duse la cimitir. Decizia revoluţionarilor nu a fost totuşi respectată. După ce aceştia au părăsit oraşul, primarul din Amiens, Louis-Alexandre Lescouve, a luat în secret capul Sfântului Ioan Botezătorul şi l-a ascuns la el acasă. Câţiva ani mai târziu, fostul primar a înmânat moaştele stareţului Lejeune. Odată încheiate persecuţiile revoluţionarilor, capul a fost înapoiat catedralei din Amiens în anul 1816, unde se află până în ziua de astăzi.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, mulţi istorici, sprijiniţi şi de câteva personaje ecleziastice, au declarat că în Evul Mediu au apărut numeroase false moaşte. Într-o atmosfera de neîncredere generală, venerarea capului Sfântului Ioan Botezătorul din Amiens a început să se destrame.

O cercetare a capului Sfântului Ioan Botezătorul  

În 1958, moaştele Sfântului Ioan au revenit în centrul atenţiei. Rectorul catedralei din Amiens a adus la cunoştiinţă autorităţilor ecleziastice că în estul Franţei, la Verdun, s-ar afla ceea ce se presupunea fi falca inferioară a Sfântului Ioan Botezătorul. Rectorul işi dorea să reasambleze cele două părţi. Cu binecuvântarea episcopului de Amiens, a fost formată o comisie de experţi medicali.

Moaştele au fost cercetate mai multe luni, în două stadii, mai întâi la Amiens, şi apoi la Paris. După încheierea investigaţiilor, concluziile comisiei au fost adunate într-un document semnat de toţi membrii. În primul capitol al acestuia, cuprinzând cercetările întreprinse la Amiens, se spunea:

"Compararea subiectului din Verdun cu cel din Amiens a scos la iveală diferenţe anatomice, confirmând fără nici o îndoială că sunt de origini diferite.
Din punct de vedere cronologic, subiectul din Verdun nu este tot atât de vechi ca şi cel din Amiens. El este asemănător ca formă şi greutate "oaselor din Evul Mediu."
Partea facială, numită capul Sfântului Ioan Botezătorul din Amiens, este foarte veche, cu mult mai veche decât "oasele din Evul Mediu." Pe de altă parte, este mai recentă decât oasele din era mezolitică, ceea ce ne permite să-l datăm între anii 500 i.Hr. şi 1.000 d.Hr.
Vârsta omului nu a putut fi precis determinată din cauza absenţei dinţilor. Dar, bazându-ne pe faptul că alveolele dinţilor sunt complet dezvoltate şi uşor uzate la margini, se poate presupune că este vorba despre un adult (cu vârsta între 25 şi 40 de ani)...
Tipul facial este caucazoid (şi nu negroid ori mongoloid). Măsurătorile de detaliu făcute la Amiens şi dezvoltarea orbitelor ochilor conduc către supoziţia că ar corespunde tipului rasial numit "mediteranean" (un tip regăsit astăzi la beduinii moderni).


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

29 august – Sărbători, tradiţii şi obiceiuri religioase 

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul - Tradiţii şi superstiţii