Mama din vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor


Mama din vise poate fi, pur şi simplu, o reflecţie a acestei persoane importante din viaţa ta pe plan oniric, un simbol al trăsăturilor ei esenţiale, al laturii protectoare, afective a personalităţii tale, ori o reprezentare a intuiţiei şi călăuzirii tale interioare.

În primul caz, un astfel de vis apare pentru că, în ultima vreme, ţi-ai făcut multe griji faţă de ea, te-ai gândit mai mult la ea, la relaţia ei cu tine şi la îmbunătăţirea acesteia. Totodată, nu trebuie neglijat că unii oameni pot avea probleme în eliberarea de mamelor lor, în aflarea propriei lor individualităţi şi evoluţii.

vise mama

Adeseori, o mama visată simbolizează adăpostul, alinarea, dragostea, protecţia şi îndrumarea primite de la ea din fragedă copilărie, sau modul cum aceste calităţi sunt înglobate în tine.

Mama poate semnifica aspecte pozitive ale sale care trebuie să fie încorporate şi cultivate în tine, sau lucruri negative de care este necesar să te dezbari. Ea poate întruchipa natura ta "maternă" ori felul cum ai grijă de alţii şi cum îi protejezi, dar şi dezideratul de a te îngriji într-o sporită măsură de tine însuţi sau de anumite zone ale personalităţii tale. Mama poate reprezenta înţelepciunea ta, autoritatea ta ori modalitatea cum te controlezi şi îi controlezi pe alţii.

Dacă visezi că vorbeşti cu mama ta înseamnă că eşti preocupat de o chestiune arzătoare din viaţa reală, pe care nu ştii sigur cum să o abordezi. Ţi se indică astfel că există probleme nerezolvate care trebuie să fie discutate cu mama ta sau că este nevoie să iei o decizie importantă şi să găseşti sfaturi în înţelepciunea ta cea mai adâncă.

Fostul prieten/fosta iubită din vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor 
Mama în aforisme, citate, maxime 
Tatăl din vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor

Atunci când mama îţi vorbeşte în vise senină, zâmbitoare, bucuroasă, acest lucru este asociat cu cu o decizie bună luată de tine şi care este preţuită de ceilalţi şi pare să te facă fericit, împlinit.


Un vis de-a lungul căruia mama îţi vorbeşte cu mânie, cu supărare, îţi sugerează că ţi-ai neglijat responsabilităţile şi îndatoririle, că ai făcut o alegere greşită în viaţa reală, pe care dacă nu ţi-o îndrepţi vei ajunge într-o situaţie jenantă, penibilă. Acest vis poate fi un avertisment pentru tine, denotând necesitatea de a-ţi schimba drumul existenţei.

Dacă visezi că mama ta are grijă de alt copil, de copilul altcuiva, îţi sunt dezvăluite gelozia şi posesivitatea în exces.

Visele în decursul cărora mama îţi da să mănânci sugerează că actualul parcurs al vieţii tale este pozitiv şi/ori că trebuie să adopţi calităţile unor persoane din imediata ta apropiare pentru ca existenţa să-ţi fie senină şi armonioasă. Înseamnă adeseori că ai forţa să întâmpini orice împrejurare cu curaj şi încredere în tine însuţi, că ai un potenţial uriaş de a depăşi obstacolele care ţi-au fost puse în cale şi de a te bucura de pace în lumea reală.

Atunci când te plimbi, mergi în vise alături de mama ta, se poate presupune că profiţi în viaţa de toate zilele de călăuzirea şi grija cuiva care ţine la tine şi îţi doreşte numai binele.

Dacă ai visat cum mama îţi ţine sau strânge mâinile, este un semn că năzuieşti să ai parte de cineva capabil să te iubească, să te încurajeze şi să te ocrotească.

Visele în care ţi se spune că mama ta este moartă sugerează că te simţi cumva neglijat. Ai sentimentul că mama ta sau o altă persoană "maternă" din existenţa reală nu se îngrijeşte de tine, de nevoile tale, nu îţi arată îndeajuns de multă afecţiune şi compasiune.

De asemeni, atunci când mama îţi moare în vise, îţi este oglindit simţământul că ţi-ai pierdut intuiţia ori că faci mereu alegeri greşite. Ai senzaţia că eşti incapabil să soluţionezi o problemă, că nu te poţi desprinde dintr-o conjunctură negativă, că norocul nu îţi mai este alături!

Un vis în care îţi omori mama mărturiseşte despre sentimentul că ţi-ai prejudiciat viitorul, ori ai neglijat mari oportunităţi. Pe de altă parte, uciderea mamei din vise reflectă regretul că ai luat hotărâri eronate, păguboase, şi dorinţa de a le corectă sau compensa.

Dacă visezi că eşti supărat pe mama ta pentru că şi-a asumat nişte decizii greşite, ţi se exprimă astfel supărarea că tu însuţi ai recurs la decizii incorecte. Poate că te minţi pe tine însuţi ori eviţi să te confrunţi cu o problemă!

Visele înfăţişându-ţi mama însărcinată se referă la alegerile bune pe care le-ai făcut pentru viitor sau norocul care este pe cale să-ţi încununeze un demers. Eşti pe punctul să te bucuri de o nouă idee inspirată, o nouă experianta ori un nou stil de viaţă!

Atunci când mama ta te duce undeva cu maşina în vis, îţi sunt reprezentate situaţii ori proiecte (pe termen lung) pe care trebuie să le planifici la sânge!

Pentru o femeie/fată, mama din vise poate să o simbolizeze pe ea însăşi ca mamă sau ca femeia pe cale să devină. Uneori, mama visată poate constitui un mesaj al subconştientului prin care o femeie este vestită că este însărcinată ori că este vremea să-şi întemeieze propria familie.
Dacă nu eşti mamă în lumă reală, dar te vezi astfel, visul te îndrumă să îţi găseşti mai mult compasiunea, grija şi afecţiunea faţă de oamenii apropiaţi.
Femeila gravide visează frecvent despre mama lor, asumându-şi, cladindu-şi astfel instinctiv rolul lor de mame.

Pentru bărbaţi, visele despre mamă semnifică aspectul feminin al personalităţii lor, reprezintă femeia pe care o văd drept ideală sau exprimă năzuinţa lor de a avea o autentică iubită sau soţie.


Mama din vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor Mama din vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor Reviewed by Diana Popescu on august 04, 2015 Rating: 5

6 comentarii:

  1. Buna,

    Stii cumva se reprezinta un vis care se tot repeta, si anume mama mea a murit in urma cu aproape 2 ani si o visez mereu ca a revenit printre cei vii. Multumesc, Mirela

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna, mama a murit acum 2 ani... Anul trecut am visat-o ca a venit noaptea si mi-a spus ca vroia sa ramana sa ma ajute cu treburile in casa, i-am raspuns ca deocamdata reusesc singura dar mai incolo cand o sa am nevoie o s-o chem(aveam ceva probleme de sanatate)... Acum am visat ca eu locuiam intr-un apartament urat si intunecos. De pe geam vedeam nu prea departe o casa micuta dar frumoasa cu toate luminile aprinse... Stiam ca este a ei... Ca nu e nimeni inauntru pt ca e moarta dar stiam ca ea e acolo si m-am dus sa-i vorbesc. Am intrebat-o daca pot sa stau acolo impreuna. A fost de acord, mi-a spus ca ma pot muta pe 18 decembrie dar mi-a dar bani sa platesc chiria pe apartament pt toata luna ianuarie...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Vio. Aceste vise oglindesc faptul ca nu te-ai despartit afectiv de mama ta desi nu mai este in viata. In acelasi timp, ele par sa dovedeasca faptul ca nu ai uitat generozitatea si iubirea mamei tale fata de tine.

      Ștergere
  3. Eu am visat-o pe mama ca e falita si toți imi spuneau ca mai are doar doi lei. Ce inseamna?

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună...MAMA MEA A DECEDAT ÎN URMĂ CU CINCI ANI ȘI AM VISAT CĂ DORMEAM ALĂTURI DE EA CÎND DEODATĂ M—AU TREZIT GEMETELE EI DE DURERE.ÎN ACEL MOMENT PLÎNGÎND AM ÎNCEPUT SĂ ÎI SĂRUT MÎINILE CERÎNDUMI IERTARE PENTRU TOATE SUPĂRĂRILE PE CARE I LE—AM CREAT VREODATĂ ,CĂ ÎMI ESTE FOARTE DOR DE EA ȘI CĂ O IUBESC ENORM

    RăspundețiȘtergere
  5. bună, am visat că mama mea practic voia să mă omoare cu apa fiarta, și gen mai erau 2 copii in vis, care gen erau frații mei,(pe care mama ii omorâse in vis ) eu mai am 2 frați unul decedat și celălalt vitreg plecat
    ști cumva ce însemna?

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.