Copacul dorinţelor | O poveste Zen

Există o parabolă Zen despre un om ce rătăcea printr-o pădure gândindu-se la numeroasele sale necazuri. La un moment dat, s-a oprit pentru a se odihni şi s-a rezemat de un copac. Era un copac magic, în stare să îndeplinească dorinţele oricui îl atingea.

Bărbatul şi-a dat seama că îi este sete şi şi-a dorit ceva de băut. De îndată, o cană cu apă rece de izvor s-a ivit ca din senin în mâna să. Şocat, s-a uitat la apă, şi, după ce s-a hotărât că era bună de băut, a înghiţit-o.

Apoi, omul a realizat că este înfometat şi şi-a dorit ceva de îmbucat. Imediat, în faţa lui, a apărut o mâncare mirosind ispititor.

"Dorinţele îmi sunt împlinite," s-a gândit el, neîncrezător încă. "Ei bine, în acest caz, îmi voi dori o casă frumoasă care să-mi aparţină." Casa şi-a făcut apariţia într-o clipă pe pajiştea dinaintea sa.

Un zâmbet larg s-a întins pe faţa să, şi şi-a dorit să aibă servitori care să aibă grijă de casă. Atunci când ei i s-au înfăţişat, a înţeles că fusese cumva binecuvântat cu o putere incredibilă şi şi-a dorit să aibă o femeie frumoasă, drăgăstoasă şi isteaţă, cu care să-şi împărtăşească norocul.

După ce o astfel de femeie s-a întrupat chiar înaintea ochilor săi, el i-a spus, "Aşteaptă niţel. Este ridicol. Nu sunt atât de norocos. Aşa ceva nu mi se poate întâmplă mie!"

Nici nu şi-a sfârşit bine ultimele cuvinte, şi tot ce căpătase, tot ce era în jurul său, a dispărut într-o clipită... El a dat afirmativ din cap, şi şi-a zis, "Ştiam eu," şi apoi a mers mai departe gândindu-se la numeroasele sale necazuri.


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Fiecare om îşi are propria frumuseţe a destinului | O poveste cu tâlc 

Logica spiritului | O poveste cu tâlc

Autocontrol | O poveste Zen