Horoscop Gemeni 2016

Horoscopul Gemenior 2016 prefigurează o viaţă de familie fericită, o abordare ambiţioasă şi perseverentă a ţelurilor tale esenţiale, nevoia de a evolua din punct de vedere personal şi dezideratul de a-ţi infrunta simţăminte şi emoţii contradictorii. Viaţa sentimentală ţi se limpezeşte datorită deciziilor tranşante pe care le iei, cea profesională este în general favorabilă, iar situaţia ta financiară este marcată atât de oportunităţi cât şi de împrejurări mai puţin prielnice.

Horoscop Gemeni 2016 | Horoscop general 


Horoscop Gemeni 2016
Revoluţionarul Pluton, statornicit pentru mult timp în Capricorn şi a opta casă a Gemenilor, te forţează să te schimbi în profunzime şi să-ţi transformi în bine viaţa. Aşadar, şi în 2016 trebuie să te focalizezi nu atât spre alţii, cât către tine însuţi, să ai drept prioritate evoluţia ta personală.

Neptun rămâne în 2016 în Peşti şi a X-a ta casă, aşa că mintea ta este pe mai departe câmpul de luptă dintre fantezie şi realism. Poate că cea mai potrivită cale de abordare a acestei conjuncturi astrale este încheierea unui armistiţiu între cele două forţe beligerante, având astfel putinţa să îţi pui fantezia în slujba materializării unor ţeluri realiste. Pe de altă parte, Neptun te face mai înţelegător, mai grijuliu faţă de părinţi, însă mai puţin obiectiv în înţelegerea adevăratelor lor probleme ori frământări.

În 2016, îl aflăm pe Uranus tot în sectorul astrologic al Berbecului şi al celei de-a unsprezecea case a Gemenilor. Eşti traversat de vise incitante, ţintind către o metamorfoza crucială a personalităţii tale, iar acest lucru te poate impulsiona să pui capăt unor relaţii de prietenie care te trag înapoi, îţi pun piedici dezvoltării personale. În acelaşi timp, eşti atras spre noi amiciţii cu oameni provocatori, în stare să te smulgă din comoditate şi să te încurajeze să te îndrepţi pe noi trasee ale destinului.

Jupiter parcurge încă de la debutul lui 2016 tărâmul Fecioarei şi a IV-a ta casă, punându-ţi la dispoziţie un potenţial energetic major orientat către casă şi familie. Ai şansa de a-ţi îmbunătăţi relaţiile cu rudele şi a-ţi mări confortul locuinţei. Unii nativi din Gemeni au oportunitatea să vândă în condiţii foarte avantajoase o casă. Eşti înclinat să îţi armonizezi şi reclădeşti viaţa de familie. Dacă apar mici probleme acasă, este indicat să le soluţionezi cât mai rapid, înainte să capete amplaore. Mama poate să-ţi dea o veste bună din punct de vedere financiar sau să îţi faciliteze împlinirea unui proiect individual.

Anul 2016 începe şi se sfârşeşte cu trecerea în revistă şi analizarea modului cum faci faţă responsabilităţilor tale, cum îţi reflecti în lume interesele esenţiale. Mercur în tranzit retrograd în Capricorn între 8 şi 25 ianuarie, precum şi începând cu 19 decembrie 2016, reia influenţele lui Pluton şi te inspiră să-ţi conştientizezi necesitatea de a te descătuşă din inerţie şi a face paşi importanţi în viaţă. Sensibilitatea emoţională îţi creşte în intensitate şi este nevoie să nu îţi mai eviţi, să nu îţi mai reprimi nişte simţăminte, ci să le recunoşti şi să te confrunţi cu ele mai înainte ca acestea să se întoarcă ca un bumerang împotriva ta.

Pe 9 septembrie 2016, Jupiter pătrunde în Balanţă şi a cincea casă a Gemenilor, dăruindu-ţi un interval de timp prielnic relansării relaţiei cu copiii (desigur, dacă îi ai deja). Aceştia par să-ţi aducă mari bucurii, eventual prin rezultatele lor excepţionale din învăţătură sau dintr-un sport.

Motivarea de a-ţi promova cu pregnanţă personalitatea, de a-ţi perfecţiona abilităţile şi talentele şi a da lumii o nouă perspectivă despre tine se face simţită între 27 septembrie şi 9 noiembrie 2016, graţie parcursului lui Marte în Capricorn şi a VIII-a ta casă.

Din noiembrie şi până pe 19 decembrie, Marte mărşăluieşte în Vărsător, oferindu-ţi seninătate şi claritate în viaţă, prilejul de a te elibera cumva de poverile zilnice, a respira în voie şi a te relaxa. Este o vreme de bun augur pentru studiu şi lărgirea orizonturilor tale intelectuale.

Interacţiunea cu familia, îndeosebi cu părinţii, este binecuvântată din nou de clipe rare de bucurie şi împliniri spre sfârşitul anului 2016, sub influenţa tranzitului lui Marte în Peşti şi a zecea casă a Gemenilor. Te aşteaptă nişte sărbători de iarnă fericite!

Horoscop Gemeni 2016 | Horoscop dragoste 


Viaţa sentimentală nu încetează să fie străbătută de firul roşu al pasiunii, al patimii, sub impactul tranzitului lui Pluton în a opta ta casă. Această planetă nu îţi permite însă să te laşi orbit de înflăcărarea erotică, silindu-te să iei o hotărâre tranşantă în cuplu. În dragoste nu există jumătăţi de măsură, aşa că ai de ales între înălţarea conexiunii tale afective pe un alt nivel şi desprinderea ta de ea. În al doilea caz, poţi avea de a face cu o despărţire nu atât dureroasă, cât marcată de probleme materiale. Acest lucru este vădit în destrămarea unei căsătorii într-un divorţ urât, aflat sub semnul unei încrâncenate lupte pentru supremaţie, pentru obţinerea unor cât mai mari avantaje financiare.

Saturn în Săgetător şi a şaptea casă a Gemenilor se aliniază şi în 2016 tendinţelor plutoniene, insuflându-ţi seriozitate, maturitate şi o atitudine directă, neşovăielnică în relaţia de cuplu. Dacă ai, aşadar, un partener, pari să devii tot mai ataşat de acesta, sau din contra, să te separi de el, dacă relaţia ta cu acesta este departe de a fi satisfăcătoare. Oricum, în cazul în care scena familială ori cea a legăturii tale amoroase este învolburată de unele neînţelegeri, acestea au scopul de a pune la încercare coeziunea, trăinicia conexiunii tale din dragoste (indeosebi in perioada 24 martie-12 august 2016, cand Saturn este retrograd). Dacă eşti încă singur, poţi rămâne în continuare aşa din cauză că nu vrei să te implici într-o aventură superficială ori ai standarde foarte înalte în privinţa unui eventual partener de viaţă.

În ianuarie şi decembrie 2016, Mercur retrograd îşi croieşte drum în a VIII-a ta casă, scoţând în evidenţă şi el punctele forte şi cele slabe din viaţa de cuplu. Încă o dată, trebuie să iei nişte hotărâri ferme.

Tranzitul retrograd al lui Marte din 17 aprilie şi până pe 27 mai 2016 în Săgetător şi a cincea casă a Gemenilor poate crea complicaţii în viaţa amoroasă, dar are menirea, încă o dată, să te solicite să îţi evaluezi relaţionarea în doi, să îţi lămureşti de ce ai nevoie şi ce îţi doreşti în dragoste.

În perioada 2 august-27 septembrie 2016, Marte în aspect direct se poziţionează în Săgetător, accentuând încrâncenarea Gemenilor singuri de a se izola, de a trece prea mult prin filtrul raţiunii oportunităţile de a se angaja într-o idilă.

Sosirea lui Jupiter în Balanţă şi a V-a casă a Gemenilor detensionează odată cu 9 august 2016 atmosfera din relaţiile de cuplu. Atât tu, cât şi partenerul tău, daţi întâietate ataşamentului unuia faţă de celălalt, a lucrurilor care vă unesc şi nu celor care va îndepărtează unul de altul. Compromisurile şi darurile între îndrăgostiţi sunt la ordinea zilei în acest ciclu jupiterian. Unii nativi singuri au ocazia să fie angrenaţi într-o poveste de dragoste cu beneficii colaterale, partenerul lor părând să-i scalde în bani. Această generozitate poate fi însoţită însă şi de nişte cerinţe ori pretenţii acceptabile sau nu în funcţie de simţămintele şi orgoliul lor.

Horoscop Gemeni 2016 | Horoscop bani şi muncă 


Ca urmare a parcursului lui Pluton în a opta casă a Gemenilor, în anul 2016 eşti pus în faţa a două alternative în privinţa tovarăşului tău de viaţă. Acesta fie aduce un spor de venituri în casă, fie ajunge să-şi piardă slujba, în cea de-a două varianta fiind necesar, o vreme, să strângi punga şi să cauţi noi surse de a câştiga bani.

Sfera profesională tinde să-ţi fie învăluită într-o negura înşelătoare sub influenţa călătoriei lui Neptun pe meleagurile celei de-a X-a tale case. Poţi depăşi acest impediment încercând să-ţi confirmi viabilitatea obiectivelor şi întreprinderilor tale cu sprijinul oamenilor apropiaţi sau a unor parteneri de încredere. În acelaşi timp, ai posibilitatea să-ţi canalizezi îmbelşugatele efluvii creative în proiecte profesionale care îţi permit o relativă libertate de mişcare. Poţi decide să renunţi la un job ce îţi încorsetează activitatea mentală şi să te îndrepţi către un altul mai stimulent, eventual unul dintr-un domeniu artistic.

Uranus în a unsprezecea ta casă este capabil să te sprijine financiar în mod indirect. Poţi primi o sumă importantă de bani din partea tatălui sau a unui şef, ori unul dintre aceştia poate intra în posesia unor bani pe care să-i împărtăşească cu tine.

Îmbunătăţirea situaţiei de la muncă, precum şi sarcini ori responsabilităţi mici, minuţioase, de detaliu, reprezintă orientări notabile din 3 ianuarie 2016, ziua de debut a tranzitului lui Marte în a şasea casă a Gemenilor. Aceeaşi planetă, retrogradă în iunie în acelaşi sector astrologic, poate da naştere unor evenimente negative la serviciu, dar şi unor împrejurări favorabile, ţinând de revenirea la un job avantajos deţinut anterior.

Înviorat de un suflu intens de energie, datorat prezenţei lui Marte în Peşti, odată cu decembrie 2016, eşti gata să îţi intensifici focalizarea şi eforturile pentru a-ţi duce la bun sfârşit proiectele profesionale. Străduinţele tale sunt remarcate de superiori, fiind recompensate pe măsură.


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Horoscop Gemeni 2015 

2016 - Anul chinezesc al Maimuţei de Foc | Previziuni horoscop 2016

Evenimente astrologice în horoscopul 2016
Horoscop Gemeni 2016 Horoscop Gemeni 2016 Reviewed by Diana Popescu on septembrie 15, 2015 Rating: 5

2 comentarii:

  1. Buna, ai putea face cumva si o astr0grama daca-ti trimit datele personale? In horoscop totul e foarte general. Multumesc frumos.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.