Horoscop Leu 2016

Horoscopul Leului 2016 anticipează o perioada favorabilă consolidării laturii tale spirituale, studiului şi călătoriilor, relevării unicităţii şi punctelor forte ale personalităţii tale, îmbunătăţirii şi învigorării interacţiunii cu familia. Viaţa amoroasă stă sub semnul seriozităţii şi clarificărilor, iar cea profesională îţi pune la încercare adaptabilitatea şi simţul diplomatic.

Horoscop Leu 2016 | Horoscop general 


Horoscop Leu 2016
Neptun rămâne şi în 2016 în Peşti şi a opta casă a Leului, provocând revolte şi revoluţii în universul tău interior, încercând să te rătăcească într-un labirint cu oglinzi false, deformante ale sinelui tău. De fapt, în spatele acestor oglinzi se ascund impulsuri ale subconştientului, ce îţi semnalează nevoi adânci cerându-şi cu insistenţă drepturile. Dezvăluirea acestor nevoi, precum şi deschiderea către zona spirituală a fiinţei tale îţi făgăduiesc linişte şi armonie în traiul de zi cu zi. Cu cât de cufunzi mai profund în preocupări spirituale, cu atât mai puţin trebuie să te temi de influenţele negative venind din tine însuţi.

Tranzitul prelungit al lui Uranus în Berbec şi a IX-a casă a Leului nu conteneşte să te orienteze spre evoluţia personală, spre călătorii interioare şi exterioare având darul de a-ţi lărgi cunoaşterea şi a-ţi adânci înţelepciunea. Eşti îndrumat să ocoleşti cărările bătătorite ale existenţei, să te debarasezi de obişnuinţe şi conformisme, şi să te implici în noi şi revelatoare experienţe de viaţă. Studiul, educaţia, familiarizarea cu aspecte inedite ale lumii sunt repere consacrate ale acestui aspect astral. Nu trebuie neglijat că cea de-a nouă casă este una dedicată pregătirii în vederea intrării în cea de-a zecea, punerii bazelor carierei şi lansării/relansării profesionale.

In 2016, Saturn navigheaza în Săgetător şi a cincea casă a Leului, continuând să-ţi pună întrebări incomode, stânjenitoare, despre felul cum îţi exploatezi înzestrările native, despre ceea ce te reprezintă şi ce nu în viaţă, despre autenticitatea destinului tău. Eşti provocat astfel să scoţi la iveală ce anume te face diferit de ceilalţi, să îţi recapeţi încrederea în forţa ta creativă şi să te mândreşti cu ceea ce eşti cu adevărat, şi nu cu modul (fals) în care eşti apreciat de cei din jurul tău. În cazul în care ai copii, relaţiile tale cu ei pot fi marcate de câteva cutremure în 2016 (in special in perioada 24 martie-12 august, atunci cand Saturn este retrograd), însă, dacă îi iubeşti şi te străduieşti cu adevărat să îi înţelegi, şi nu te agăţi de idei preconcepute, ai şansa să îţi armonizezi conexiunea cu aceştia.

În primele opt luni ale anului 2016, Jupiter străbate Fecioara şi a doua casă a Leului, aşa că trendurile saturniene sunt înteţite şi favorizate, sprijinindu-te să îţi promovezi valorile veritabile şi punctele forte ale personalităţii. În acelaşi timp, pari să fii mai receptiv faţă de problemele oamenilor din imediata ta apropiere, să le dai o mâna de ajutor atunci când ajung într-un impas.

Între 3 ianuarie şi 6 martie 2016, Marte străbate tărâmurile Scorpionului şi a patra ta casă, focalizându-te către casă şi familie. Ai la dispoziţie o sporită energie ce poate fi canalizată cu succes spre ameliorarea condiţiilor tale de trai şi fortificarea relaţiilor cu persoanele îndrăgite. Tranzitul retrograd al lui Marte în aceeaşi zonă astrologică în intervalul 27 mai - 29 iunie 2016 are forţa de a genera crize în viaţa de familie, subliniind ceea ce nu merge bine în acest domeniu şi ceea ce ai de făcut pentru a reclădi fundaţia legăturilor cu rudele.

Pe 6 martie 2016, Marte îşi face intrarea în Săgetător şi a cincea casă a Leului, reiterează influenţele saturniene şi te călăuzeşte să le acorzi mai mult timp şi mai multă atenţie copiilor tăi (dacă, desigur, îi ai deja), aspectul retrograd preluat de planeta războiului din 17 aprilie până pe 27 mai 2016 în Săgetător indicând o poziţie rebelă, de frondă a acestora, un lucru ce te solicită să fii mai calm, mai răbdător şi să afli soluţii de a le reda echilibrul interior, soluţii ce pot fi puse în practică în mod eficient în august şi septembrie 2016, atunci când Marte îşi regăseşte tranzitul direct în a V-a casă a Leului.

Odată cu 9 septembrie 2016, Jupiter călătoreşte pe meleagurile Balanţei şi ale celei de-a treia case a Leului, descretindu-ţi fruntea şi ajutându-te să păşeşti cu seninătate prin viaţă, fără a pune la inimă mici necazuri şi a te înnegura din pricina unor lucruri mai puţin auspicioase pe care nu le poţi controla. Alături de Uranus, Jupiter îţi oferă oportunităţi legate de studiu, de învăţare, dar nu neapărat pe băncile şcolii, prin mijloace formale, ci mai curând prin intermediul unor evenimente şi experimente individuale, ale unor pariuri neobişnuite cu viaţa. Relaţionarea cu rudele câştigă în sinceritate şi onestitate, şi este posibil că unele din ele să treacă prin conjuncturi fericite sau să îţi faciliteze accedarea la avantaje impresionante.

Horoscop Leu 2016 | Horoscop dragoste 


Dragostea pare să-şi alegă manifestări extreme sub impactul tranzitului lui Neptun în a VIII-a ta casă. Poţi fi atras într-o idilă cumva platonică, spirituală, având capacitatea să te înalţe deasupra poverilor existenţei cotidiene sau, dimpotrivă, poţi fi îmboldit către o legătură amoroasă caracterizată de o fierbinte senzualitate, către un intens erotism lipsit însă de superficialitate, pe care îţi doreşti să-l vezi drept o formă de contopire a afecţiunii puternice emanate de tine şi de partenerul tău. Cu toate acestea, unii nativi singuri din Leu pot să se îndrepte pe cărări greşite, dezamăgitoare ale iubirii, dacă nu reuşesc să facă diferenţa între atracţia fizică şi o autentică poveste de dragoste.

Saturn în a cincea casă a Leului te inspiră să îţi abordezi cu un plus de seriozitate viaţa amoroasă. Este necesar să te fereşti, totuşi, de înclinaţia de a te crede nedreptăţit sau neindeajuns de apreciat de către de persoana iubita, străduindu-te, în schimb, să scoţi la lumină ceea ce îţi întăreşte relaţia cu ea. Oricum, eşti oripilat de tot ce este superficial în dragoste şi, în unele cazuri, poţi fi îndreptăţi să pui capăt unei legături în doi neîmplinitoare. Pe de altă parte, poţi să te desparţi de solitudine ca urmare a implicării într-o relaţie cu o persoană ce tinde să-ţi ia soarta în mâinile sale, să îşi aroge o atitudine ocrotitoare faţă de tine şi să îţi impună o disciplină de fier. Din păcate, o astfel de conexiune este pătată adeseori de o raţiune prea rece şi un criticism exagerat!

Între 6 martie şi 27 mai, precum şi între 2 august şi 27 septembrie 2016, Marte în Săgetător îţi insuflă îndrăzneală, şi chiar combativitate în dragoste. Dacă eşti deja angajat într-o relaţie de cuplu, eşti în stare să îţi depăşeşti şovăielile şi să iei taurul de coarne într-o situaţie echivocă ce pluteşte de prea mult timp deasupra vieţii tale sentimentale. Mai cu seamă în decursul tranzitului retrograd al lui Marte, în perioada 17 aprilie - 27 mai 2016, este de aşteptat să nu te mulţumeşti cu jumătăţi de măsură în iubire, şi să-ţi pui partenerul în faţa unei decisiv "nu" ori "da" în conexiunea cu el. Leii singuri profită de vibraţiile marţiene printr-o veritabilă temeritate, ce le oferă mai mulţi sorţi de izbândă în cucerirarea inimii cuiva care îi fascinează de multă vreme. Peregrinarea lui Marte în Vărsător şi a şaptea casă a Leului din 9 noiembrie şi până pe 19 decembrie 2016 îţi da şansa să îţi învigorezi legătura de cuplu şi să nu accepţi compromisuri păguboase ori umilitoare în viaţa amoroasă.

Horoscop Leu 2016 | Horoscop bani şi muncă 


Pluton veghează pe mai departe asupra Capricornului şi a celei de-a şasea case a Leului, aşa că ţi se recomandă să fii cât se poate de vigilent faţă de intrigi, jocuri de culise şi comploturi bine ascunse în sfera ta profesională. Nu miza pe solidaritatea colegilor într-o înfruntare cu un şef şi apelează cât mai des la spiritul tău diplomatic.

Prezenţa lui Neptun în 2016 în a opta casă a Leului este asociată câteodată cu probleme financiare ale tovarăşului tău viaţă. Deşi, la suprafaţă, lucrurile pot să pară roze, partenerul tău poate fi confruntat la un moment dat cu pierderea slujbei sale sau cu o scădere semnificativă a veniturilor sale. Tocmai de aceea, se impune să aduni bani albi pentru zile negre şi să îţi fructifici la maximum propriile tale surse de bani.

De altfel, până în septembrie 2016, tranzitul lui Jupiter în Fecioară şi a II-a casă a Leului indică o perioadă de bun augur pentru îmbunătăţirea situaţiei tale financiare. Perseverenţa ta şi străduinţele tale sunt pe cale să îţi aducă cu mult mai mari beneficii decât estimezi.

Mercur retrograd în Capricorn şi a VI-a ta casă între 8 ianuarie şi 25 ianuarie 2016, şi după 19 decembrie 2016, te poate aduce în faţa unor impasuri în viaţă profesională. Menţine-ţi flexibilitatea mentală şi vei reuşi să transformi nişte înfrângeri aparente de moment în victorii însemnate pe termen lung.

Cumva asemănător, turnura retrogradă a lui Mercur între 30 august şi 22 septembrie în Fecioară şi a două casă a Leului poate fi corelată cu circumstanţe nefavorabile pe plan financiar, silindu-te să te adaptezi din mers şi să recurgi eventual la surse de venituri mai vechi, pe care nu le-ai valorificat cum trebuie în ultima vreme.

Marte traversează graniţele Capricornului şi ale celei de-a şasea case a Leului odată cu 27 septembrie şi până pe 9 noiembrie 2016, scoţând în evidenţă un şir de evenimente prielnice din punct de vedere profesional. Poţi demara un proiect de anvergură, plin de făgăduinţe, poţi întâlni o persoană influentă capabilă să îţi sprijine dezvoltarea carierei, există posibilitatea să te bucuri de o avansare sau de un nou şi avantajos job.


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Horoscop Leu 2015 

Evenimente astrologice în horoscopul 2016

2016: Anul chinezesc al Maimuţei de Foc / Previziuni horoscop 2016
Horoscop Leu 2016 Horoscop Leu 2016 Reviewed by Diana Popescu on octombrie 11, 2015 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.