John Gray: Bărbaţii sunt de pe Marte, şi femeile de pe Venus
În cartea sa, John Gray ne propune un exerciţiu de imaginaţie... Ce-ar fi dacă bărbaţii ar veni de pe Marte, iar femeile de pe Venus? Cu mult timp în urmă, marţienii, uitându-se prin telescoapele lor, au descoperit venusienele. Doar o frântură din imaginea venusienelor le-au trezit sentimente neştiute vreodată. S-au îndrăgostit, aşa că au inventat rapid călătoria spaţială şi au zburat spre Venus.
Venusienele i-au întâmpinat pe marţieni cu braţele deschise. Ele şi-au dat seama, intuitiv, că ştiau că această zi va veni. Inimile lor s-au deschis larg către o dragoste pe care nu au simţit-o nicicând.
Iubirea dintre venusiene şi marţieni a fost magică. S-au delectat trăind împreună, făcând multe lucruri împreună, şi împărtăşindu-se unii către ceilalţi. Deşi din lumi diferite, şi-au simţit diferenţele. Au petrecut multe luni învăţând unii despe ceilalţi, explorând şi apreciind diferenţele dintre nevoile lor, preferinţele lor, şi modelele lor de comportament. Vreme de ani au trăit în dragoste şi armonie.
Apoi, au decis împreună să zboare către pământ. La început, totul a fost frumos, minunat. Dar efectele atmosferei pământului şi-au spus cuvântul şi, într-o dimineaţă, cu toţii s-au trezit cu o anume amnezie, cu un tip aparte de amnezie!
Atât marţienii, cât şi venusienele au uitat că vin de pe planete diferite şi că ar fi înclinaţi să fie diferiţi. Într-o singură dimineaţă, ceea ce învăţaseră despre diferenţele dintre ei le-a fost şters din memorie. Din acea zi, bărbaţii şi femeile au intrat în conflict.
Până în ziua de astăzi, femeile se lasă în voia unor fantezii despre dragoste, iar bărbaţii unora despre maşini puternice, calculatoare cât mai rapide, gadgeturi şi cele mai noi tehnologii IT. Bărbaţii sunt preocupaţi de "lucrurile" care îi ajută să îşi exprime puterea prin crearea de rezultate şi atingerea obiectivelor lor. Atingerea ţelurilor este foarte importantă pentru marţieni deoarece este o cale de a-şi demonstra lor înşile priceperea şi să se simtă în felul ăsta bine faţă de ei.
Venusienele, adică femeile, au valori diferite. Ele preţuiesc iubirea, comunicarea, frumuseţea şi relaţiile. Petrec o grămada de timp sprijinind, ajutând, şi dezvoltându-se pe unul către celălalt. Simţul lor al sinelui este definit de sentimentele lor şi de calitatea relaţiilor lor. Ele se împlinesc prin împărtăşire şi relaţionare.
Am redat aici câteva fragmente din cartea lui John Gray, "Bărbaţii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus." Poţi găsi intreagă carte (în limba engleză) aici: Bărbaţii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus http://mazhari.avablog.ir/upload/other/men_are_from_marş_,_women_are_from_venus.pdf
Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:
Cât de mult va dura iubirea mea ? - Un nou test psihologic
Cum să devii mai puternic | Cele 48 de legi ale puterii ale lui Robert Green
Arta seductiei/ Tactica si strategia seductiei dupa Robert Green

Reviewed by Diana Popescu
on
octombrie 20, 2015
Rating:
este o carte extraordinare, merita citita.
RăspundețiȘtergereBani online! Daca v-ati saturat sa cautati oferte cu adevarat serioase, acum e timpul sa va opriti, pentru ca aici veti gasi ceva ce e deja demonstrat! Puteti castiga bani online, cu un efort inteligent, in timpul liber! Trebuie sa aveti calculator, conexiune la internet, sa stiti sa folositi emailul, documente word si pdf. Tot aici veti invata totul gratuit! Numai cand va hotarati cu seriozitate, cereti detalii mai multe la adresa de email: florin_33_2006@yahoo.com
RăspundețiȘtergere