Horoscop Peşti 2016
Horoscopul Peştilor 2016 vesteşte focalizarea spre obiective şi transformări de anvergură ale existenţei, dezideratul de a-ţi cumpăni imaginaţia cu realitatea, învigorarea relaţiilor de parteneriat, o interacţiune intensă cu părinţii, o eventuală oscilare între extreme în plan financiar şi oportunităţi în sfera profesională condiţionate de perseverenţă şi mobilizare.
În 2016, Pluton continuă să guverneze sectorul astrologic al Capricornului şi al celei de-a unsprezecea case a Peştilor, inspirându-ţi pe mai departe înalte idealuri, modificându-ţi treptat ţelurile şi dând curs unor schimbări importante în viaţa ta. Ai potenţialul să-ţi lărgeşti cercul social şi să-i influenţezi pe cei din jurul tău, fie direct, aflându-te sub luminile reflectoarelor, fie indirect, din culise, fără să ieşi neapărat în evidenţă. Oricum, forţa cuvintelor şi ideilor tale se face simţită în lume.
Propria ta persoană rămâne în prim plan în decursul acestui an, fără a ceda locul altora, sub efluviile tranzitului lui Neptun în Peşti şi întâia ta casă. Afluxul îmbelşugat de imaginaţie care te străbate are două faţete, una pozitivă, şi o alta negativă. Dacă nu îţi verifici impulsurile personalităţii, imaginea personală oferită celorlalţi şi felul cum interacţionezi cu aceştia prin prisma obiectivităţii, poţi cade pradă unei autoiluzionări păguboase. Realismul îţi este de bun augur în împărtăşirea înţelepciunii acumulate până acum, în ajutorarea altora, dar nu trebuie să te agăţi cu orice preţ de el şi să ignori mesajele valoroase, relevante ale intuiţiei.
Saturn cutreieră meleagurile Săgetătorului şi a X-a casă a Peştilor întregul an 2016, menţinând ca o prioritate relaţiile cu părinţii. Dacă lucrurile merg deja bine din acest punct de vedere, este de aşteptat ca ele să ia o turnură şi mai bună. În cazul când între tine şi părinţi există tensiuni, pentru ca acestea să nu se intensifice sunt necesare eforturi atât din partea ta, cât şi a lor. În eventualitatea că nu se ajunge la o bună înţelegere, poţi fi împăcat cu tine însuţi, ştiind cel puţin că ai făcut în acest sens tot ce ai putut.
În primele opt luni ale lui 2016, Jupiter parcurge tărâmul Fecioarei şi a şaptea ta casă, într-o perioadă de bun augur întăririi unor vechi relaţii de parteneriat şi închegării altora noi şi pline de făgăduinţe. Te înţelegi cât se poate de bine cu cei din preajma ta, chiar şi cu cei care nu îţi plac în mod deosebit. Încă o dată, eşti înclinat să vezi tot ce este mai bun în oameni şi să îi sprijini pe cei aflaţi la nevoie.
Intervalul 3 ianuarie - 6 martie 2016 este dedicat călătoriei lui Marte în Scorpion şi a IX-a casă a Peştilor. Ai prilejul să înveţi ceva nou, să-ţi extinzi orizonturile minţii, să te înscrii la un curs de califificare sau perfecţionare profesională. Testele ori examenele cu care ai de a face sunt trecute cu brio!
Mercur retrograd în Capricorn şi a unsprezecea ta casă între 8 ianuarie şi 25 ianuarie are putinţa să-ţi dea naştere unor îndoieli legate de visele, speranţele tale cele mai arzătoare. Nu te lasă intimidat de bariere interioare şi exterioare, şi străduieşte-te să rămâi ferm pe poziţiile cucerite până acum. Aceste tendinţe revin după 19 decembrie 2016, atunci când Mercur se găseşte din nou în tranzit retrograd în aceeaşi zona astrologică.
Comunicarea cu părinţii capătă întâietate din 5 martie şi până pe 17 aprilie, ca efect al prezenţei lui Marte în Săgetător şi a zecea casă a Peştilor. Dacă nu reuşeşti să pui capăt unei probleme de comunicare cu aceştia şi să-ţi revizuieşti în bine atitudinea faţă de ei, aspectul retrograd preluat de planeta războiului în intervalul 17 aprilie - 27 mai 2016 adânceşte dificultăţile din relaţionarea cu ei.
Necesitatea de a-ţi păstra cu vârf şi îndesat calmul, a nu-ţi încrucişa spada cu oricine te contrazice este anticipată de-a lungul ciclului retrograd al lui Mercur în Taur în perioda 28 aprilie - 28 mai. Îţi poate veni mai greu să-ţi ţii sub control energia mentală, să îţi promovezi şi să îţi eficientizezi comunicarea cu ceilalţi.
Marte retrograd după 27 mai 2016 în Scorpion şi a IX-a casă a Peştilor nu te ajută să te concentrezi asupra învăţăturii, îţi insinuează tendinţa de a fi cu capul în nori şi să îţi neglijezi conexiunea cu persoane importante din viaţa ta. Din fericire, aceste orientări se destramă începând cu 29 iunie, ca efect al revenirii lui Marte în tranzit direct.
Aceeaşi planetă, localizată în Săgetător şi a zecea ta casă, scoate iarăşi în evidenţă interacţiunea ta cu părinţii în intervalul 2 august - 27 septembrie 2016. De această dată, ei au nevoie de tine mai mult că niciodată sau, dimpotrivă, tu însuţi te poţi vedea silit să le ceri sprijinul într-o situaţie foarte încurcată.
Tranzitul demarat de Jupiter, din 9 septembrie, în Balanţă şi a opta casă Peştilor te îmboldeşte să te cufunzi adânc în sine şi să te înţelegi în profunzime. Nu mai ţii cu tot dinadinsul să îţi impui interesele, dorind mai degrabă să ţi le împleteşti cu ale altora, să dăruieşti în aceeaşi măsură, dacă nu mai mult, cu ceea ce primeşti de la alţii.
Dacă mai eşti cuprins de ezitări, dileme asociate cu ţelurile tale esenţiale, acestea dispar fără urmă mulţumită vizitei lui Marte în Capricorn şi a zecea ta casă, între 27 septembrie şi 9 noiembrie 2016. Cutezanţa şi mobilizarea par să facă minuni şi să îţi deschidă porţi închise cu o mie de lacăte altădată.
Complexele, înclinaţiile păguboase iscate de subconştient sunt şi ele izgonite din sinele tău după 9 noiembrie, în decursul tranzitului lui Marte în Vărsător şi a XI-a casă a Peştilor. Poţi desluşi cu acuitate ce forţe subtile te destabilizează, debarasandu-te de gânduri şi demersuri ce nu-şi mai locul în prezent.
Începând cu 19 decembrie 2016, aceeaşi planetă găzduită de Peşti şi prima ta casă îţi infuzează un plus de energie şi motivare, însufleţindu-te să păşeşti cu îndrăzneala peste hotarele noului an, gata să te avânţi într-o nouă etapă a existenţei tale.
Graţie tranzitului lui Jupiter în a şaptea casă a Peştilor, până în septembrie 2016 eşti impulsionat să îţi întăreşti, stabilizezi relaţia de cuplu. Viaţa sentimentală nu îţi este disturbata de nici un fel de certuri sau evenimente potrivnice înţelegerii şi împărtăşirii sincere, deschise a sentimentelor cu persoana iubita. Uneori, acest aspect astral este asociat cu o căsătorie. Dacă eşti singur, îţi depăşeşti cu uşurinţă o eventuală timiditate ori o veche dezamăgire din iubire, şi ai numeroase şanse de a pune bazele unei legături amoroase statornice.
Jupiter pătrunde, odată cu 9 septembrie, în a VIII-a ta casă, şi înfierbântă conexiunea cu partenerul tău, insuflându-ţi senzualitate şi nevoia de a te contopi cu acesta. Peştii singuri trebuie să se ferească să confunde iubirea cu dorinţa fizică!
Unele mici neînţelegeri în cuplu se pot ivi între 30 august şi 22 septembrie 2016 din pricina turnurii retrograde a lui Mercur în Fecioară şi a şaptea casă a Peştilor. În acest context astral, este nevoie să te străduieşti să-ţi limpezeşti comunicarea cu tovarăşul de viaţă, să fii cât mai deschis faţă de el, să-i înţelegi cu adevărat păsurile şi năzuinţele.
Situaţia ta financiară trece printr-un impas brusc, urmat de o revenire cumva lentă dar stabilă. Amplasarea lui Pluton în a XI-a ta casă îţi recomandă să-ţi pui, dacă poţi, bani la ciorap, astfel încât să fii pregătit să treci printr-o posibilă criză financiară. Pe de altă parte, veniturile îţi pot creşte prin activităţile tale profesionale şi printr-un ajutor, acordat cu anumite condiţii, de tatăl tău.
O serie de suişuri şi coborâşuri în domeniul financiar nu conteneşte să te pună la încercare în 2016, sub impactul prezenţei lui Uranus în Berbec şi a doua casă a Peştilor. Cutremurele din această sferă a existenţei îi afectează negativ mai ales pe nativii care au un cont substanţial în banca. Oportunităţile de a face un ban în plus nu lipsesc, însă, înainte de a face o investiţie semnificativă, nu ar fi rău să ceri sfatul cuiva aflat cu picioarele pe pământ, cu un simţ practic recunoscut.
Saturn în a X-a ta casă, o zonă astrologică în care se simte foarte bine, îţi asigură o atmosferă auspicioasa în carieră. Cu unele condiţii, desigur! Treci printr-o perioada prielnică culegerii roadelor eforturilor şi perseverenţei din muncă dar, dacă te culci pe lauri, Saturn nu întârzie să te penalizeze. Dacă, totuşi, în ultima vreme nu ai fost focalizat din cale afară către sfera profesională, anul 2016 poate fi marcat de o cotitură importantă în această privinţă. Astfel, Saturn îţi poate aplica un dus rece, menit să te trezească din amorţeală şi să te determine să conştientizezi că este nevoie să faci neîntârziat o schimbare radicală în carieră, în modul cum o abordezi.
Mobilizarea, ambiţia de a face însemnaţi paşi înainte, de a obţine ceea ce ţi se cuvine se inteste după 6 martie, sub influenţa tranzitului lui Marte în Săgetător şi zecea casă a Peştilor. Aceeaşi planetă, înscrisă într-o mişcare retrogradă între 17 aprilie şi 27 mai 2016, în aceeaşi arie astrologică, tinde să genereze dificultăţi ţinând de responsabilităţi mărite, finalizarea unor lucrări şi înfruntarea unor competitori pentru accederea la un post avantajos. Aceste aspecte negative se estompează din 2 august şi până pe 27 septembrie, când Marte tranzitează direct Săgetătorul.
Un ciclu oportun regândirii balanţei tale de venituri şi cheltuieli este inaugurat, odată cu 9 septembrie 2016, de drumul lui Jupiter în a opta ta casă. Este posibil să câştigi o sumă deloc neglijabilă dintr-un partneriat financiar sau a unei moşteniri. Cu atât mai mult, poţi fi impulsionat să cumperi o casă sau o maşină nouă!
Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:
Horoscop Peşti 2015
Evenimente astrologice în horoscopul 2016
2016: Anul chinezesc al Maimuţei de Foc / Previziuni astrologice 2016
Horoscop Peşti 2016 | Horoscop general

Horoscop Peşti 2016 | Horoscop dragoste

Horoscop Peşti 2016 | Horoscop bani şi carieră

Reviewed by Diana Popescu
on
noiembrie 05, 2015
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu