Oamenii apatici | O poveste cu tâlc

O poveste sufistă despre motivare, despre cum scăpăm de inerţie, ne eliberăm de apatie. 

Trăitori din moşi-strămoşi la malul marii, palezii s-au lăsat odată, dintr-un motiv sau altul, în voia apatiei, letargiei. Aveau bărci rapide, construite cu meşteşug, dar nu îi mai interesa să plece cu ele de pe ţărm, găsindu-şi mereu câte ceva mai bun de făcut. În acelaşi timp, palezii erau foarte mândri, şi se considerau cei mai buni navigatori de pe pământ.

Palezii trăiau pe o insula aproape aridă; orice fel de legume plantate aici aduceau o recoltă foarte slabă. În apropierea sa se află însă un întreg arhipelag, pe ale cărei insule se găseau din belşug palmieri şi alţi copaci fructiferi exotici. Palezii ştiau despre asta din vechi legende, şi avuseseră mulţi învăţători care, cu toate că nu fuseseră pe acele insule, spuneau poveşti minunate despre splendoarea lor, şi dădeau detalii amănunţite despre marile călătorii către ele de altădată, şi despre cum se putea ajunge la ele.

Într-o zi, a apărut printre ei un nou învăţător. Acesta vorbea şi el despre insule, însă poveştile lui erau diferite de cele spuse de alţii. Atunci când descria aroma fructelor şi minunăţia pomilor, ascultătorilor li se părea că puteau mirosi cu adevărat florile copacilor şi că se puteau delecta cu gustul fructelor în propria lor gură.

Exista însă un lucru supărător la acest învăţător: într-o zi zicea că arhipelagul constă din cinci insuliţe, pentru ca în altă zi să spună că era alcătuit din şapte; într-o zi spunea că insulele erau amplasate în formă unui arc de cerc, şi într-o alta că formau un cerc, şi aşa mai departe. Descrierile sale nu erau niciodată coerente, logice; singurul lucru remarcabil la el era vivacitatea şi aparenţa de autenticitate a vorbelor sale.

Ceilalţi învăţători erau iritaţi de noul venit, şi spunea lucruri precum, "De fapt, toată lumea ştie că sunt şase insule, şi că formează un dreptunghi."

Noul învăţător a creat atâta zarvă şi controverse şi, în acelaşi timp, a dat naştere în sufletele ascultătorilor săi la nişte dorinţe atât de profunde, încât, în cele din urmă, s-a întâmplat ceva fără precedent: după ani de visare despre arhipelag, stand în faţa caselor lor, desenând hărţi, discutând despre vânturi, curenţi şi rute de navigaţie, nefăcând altceva decât să vorbească despre mare, unii dintre palezi au început să se uite din nou la bărcile lor.

Ei şi-au dat seama că bărcile erau reale, şi că îi puteau ajuta să plece de la ţărm. Unii dintre ei au călătorit în direcţia în care învăţătorului păruse să le-o indice şi, după o navigare lungă şi periculoasă, au găsit insulele arhipelagului. Ei au adus înapoi fructe delicioase şi le-au împărţit ce vecinii lor.

Acum, nimeni nu mai era interesat deloc dacă insulele erau în număr de şase, şapte sau opt, ori dacă formau un cerc sau un dreptunghi.

Învăţătorul sufist a inspirat oamenii să călătorească şi, odată cu timpul, chiar dacă acesta nu dăduse niciodată o descriere a arhipelagului pe care să nu şi-o contrazică apoi, palezii au hotărât că, de fapt, el fusese singurul dintre învăţătorii lor care explorase şi cunoştea arhipelagul el însuşi.

A rămas în memoria oamenilor multă vreme drept cel mai bun învăţător pentru că tovărăşia sa îi făcuse pe oameni îndeajuns de nemulţumiţi şi curioşi pentru a încerca să găsească arhipelagul ei înşişi.


Apatia este mănuşa în care răul îşi strecoară mâna.


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Cine este Rumi + Povestea despre Libertate a lui Rumi

Nonsensurile minţii- Poveste cu talc

Povestea celor cinci degete | O poveste cu talc