Osho despre terorism
Terorismul este în subconştientul tău
Osho,
Au trecut zeci de ani de la cel de-al doilea război mondial şi pacea pare să fie ameninţată acum de terorism. Vrei, te rog, să ne spui de ce actele de terorism au loc acum?
Orice este asociat în profunzime cu orice altceva se petrece.
Terorismul este cu siguranţă asociat cu ceea ce se întâmplă în societate. Societatea se destramă. Vechea ei ordine, disciplină, moralitate, religie, totul a fost clădit pe un fundament greşit. Şi-a pierdut puterea asupra conştiinţei oamenilor.
Terorismul semnifică, pur şi simplu, că distrugerea fiinţelor umane nu contează, că nu există nimic indestructibil în fiinţele umane, că totul este materie - şi nu poţi ucide materia, nu poţi decât să-i schimbi forma. Atunci când omul este considerat doar o combinaţie de materie, şi nu se dă credit vreunei fiinţări spirituale în el, atunci a ucide devine o joacă.
Naţiunile au devenit lipsite de importanţă din cauza armelor nucleare. Dacă lumea poate fi distrusă în doar câteva minute, singura alternativă poate fi doar ca intreagă lume să fie unită. Acum nu mai poate rămâne divizată; divizarea sa este periculoasă, întrucât divizarea se poate transforma în război în orice clipă. Divizarea nu poate fi tolerată. Numai un singur război este de ajuns pentru a distruge totul, şi nu a mai rămas mult timp pentru ca omul să înţeleagă că trebuie să creăm o lume în care să nu existe nici cea mai mică posibilitate a unui război.
Terorismul are numeroase implicări adânci. Una este că din cauza armelor nucleare, naţiunile îşi revarsă energia în acest domeniu, gândind că armele vechi sunt depăşite. Ele sunt depăşite, dar încep să fie folosite de indivizi. Şi nu poţi folosi armele nucleare împotriva indivizilor - ar fi un lucru stupid. Un individ terorist aruncă o bombă, dar acest fapt nu justifică trimiterea unei rachete nucleare.
Ceea ce vreau să accentuez este că arma nucleară a dat unor fiinţe umane individuale o anumită libertate de a utiliza vechile arme, o libertate care nu era posibilă pe vremuri întrucât guvernele foloseau, de asemeni, aceleaşi arme.
Acum, guvernele se concentrează pe distrugerea vechilor arme, aruncându-le în ocean, vânzându-le ţărilor care sunt sărace şi nu îşi permit arme nucleare. Şi toţi aceşti terorişti provin din ţările sărace, cu acelaşi arme care au fost vândute ţărilor lor. Iar ei profită de o protecţie ciudată: nu poţi folosi arme nucleare împotriva lor, nu poţi arunca bombe asupra lor.
Ei pot să arunce cu bombe în tine şi eşti dintr-o dată lipsit de puteri. Deţii o mulţime de bombe atomice, dar, uneori, acolo unde este nevoie de un ac nu ai ce face cu o sabie. Poţi avea sabia; asta nu înseamnă neapărat că eşti într-o poziţie superioară faţă de omul care are acul, pentru că sunt scopuri în care numai un ac este potrivit, iar sabia este de prisos.
Aceste arme mici din vechile timpuri s-au tot adunat, iar marile puteri trebuie să facă uz de ele sau să le arunce în ocean... Asta înseamnă că au trebuit să se irosească atât de mulţi bani, o atât de mare forţă de muncă, o atât de mare energie; din punct de vedere economic a fost un dezastru. Dar şi adunarea lor neîncetată a fost totodată imposibilă economic. Cât de multe arme poţi strânge? Există o limită. Şi atunci când găseşti o cale mai eficientă de a omorî oameni, trebuie să scapi de cea veche.
S-a ajuns la soluţia că ar fi mai bine ca armele vechi să fie vândute ţărilor sărace. Ţările sărace nu pot crea arme nucleare, le-ar costa prea mult. Iar aceste arme vechi sunt atât de ieftine; ţările sărace le-au acceptat, dar ele nu pot fi folosite în război. În război, astfel de arme sunt deja inutile. Nimeni însă nu a întrevăzut posibilitatea ca aceste arme să fie utilizate de indivizi, şi, în acest fel a apărut noul fenomen al terorismului.
Acum, un terorist are o forţă stranie, chiar şi asupra celor mai mari puteri. Poate arunca bombe la Casă Albă fără nici o teamă, pentru că ceea ce ai tu este prea mare şi nu poate fi aruncat asupra lui. Iar aceste arme vechi au fost vândute chiar de către tine! Acest fenomen nu a fost prevăzut întrucât psihologia umană nu este înţeleasă.
Potrivit înţelegerii mele omul, aşa cum a trăit până acum, are nevoie la fiecare 10, 12 ani de un război. El acumulează atâta manie, atâta furie, atâta violenţă încât nimic altceva decât un război nu le poate elibera. Aşa au avut loc război după război... Există între ele doar un interval de 10 până la 15 ani. Acest interval este un fel de relaxare. Dar începi din nou să acumulezi aceeaşi ură, aceeaşi violenţă, pentru că este vorba despre aceeaşi psihologie.
Iar omul este la bază un vânător; nu este prin natura sa vegetarian. Mai întâi a devenit vânător, şi vreme de mii de ani a fost doar mâncător de carne, iar canibalismul a prelevat pretutindeni. Era perfect etic să mănânci oameni aparţinând tribului duşman cu care te luptai. Acest lucru s-a impregnat în conştiinţa umanităţii.
Religiile au impus foarte superficial nişte lucruri omului; subconştientul său nu este de acord cu ele. Fiecare om trăieşte în dezacord cu el însuşi. Aşadar, ori de câte ori are ocazia - pentru o cauză nobilă, libertate, democraţie, socialism, orice cuvânt frumos devine o umbrelă pentru a-şi ascunde subconştientul urât - vrea, pur şi simplu, să distrugă şi se bucură de distrugere.
Acum războiul lumii a ajuns aproape imposibil; în caz contrar, nu ar fi apărut terorismul. A trecut suficient de mult timp de la al doilea război mondial; un al treilea război mondial ar fi putut fi provocat în anii 1960. Nu s-a întâmplat. Aceasta a fost o rutină în întreagă instorie, iar omul este programat pentru ea.
Psihologii au constatat că oamenii sunt mult mai fericiţi în timpul războiului decât în vremurile de pace. În timpul războiului, viaţa lor este incitantă; în vreme de pace par să se plictisească. În timp de război, dimineaţa devreme sunt în căutarea ziarelor, ascultă radioul. Se pot petrece lucruri foarte departe, dar ei sunt incitaţi. Ceva din ei simte o afinitate.
Un război ce ar fi putut avea loc undeva între anii 1955 şi 1960 nu s-a petrecut, şi omul este copleşit de dorinţa de a ucide, de dorinţa de a distruge. Atâta doar că îşi doreşte să aibă nume frumoase pentru asta.
Terorismul este pe cale să capete o tot mai mare amploare, pentru că cel de-al treilea război mondial este aproape imposibil. Iar politicienii stupizi nu au altă alternativă. Terorismul înseamnă că ceea ce s-a făcut pe o scară socială trebuie să se facă acum individual. El va creşte. Poate fi prevenit numai dacă schimbăm chiar baza umană de înţelegere, o sarcină himalaiana; mai ales întrucât aceeaşi oameni pe care vrei să-i schimbi vor lupta împotriva ta; nu îţi vor permite să îi schimbi cu una cu două.
De fapt, ei iubesc vărsarea de sânge; nu au curajul să o spună pe faţă. Într-unul din romanele existenţialiste, există un incident frumos care este aproape adevărat. Un om este adus în faţa justiţiei pentru că ucisese un străin care stătea pe o plajă. Nu îl văzuse niciodată mai înainte pe acel străin. Nu l-a omorât pentru banii săi. Nu ştia nici măcar cum arată, fiindcă l-a ucis de la spate, cu un cuţit mare. Ei nu se mai întâlniseră, deci nu era o chestiune de duşmănie. Nu erau familiari; nu îşi văzuseră nici măcar fetele unuia altuia.
Magistratul nu şi-a dat seama ce se petrecuse, aşa că l-a întrebat pe ucigaş, "De ce ai făcut-o?" El a răspuns, "Când l-am înjunghiat, a ţâşnit o fântână de sânge din spatele său, a fost unul din cele mai frumoase clipe pe care le-am trăit vreodată. Ştiu că preţul va fi moartea mea, dar sunt gata să îl plătesc; a meritat. Mi-am dus intreagă viaţă în plictiseală, fără nici o incitare, fără nici o aventură. În final, am decis să fac ceva. Iar acest fapt m-a făcut vestit în lume; poza mea este în toate ziarele. Sunt cât se poate de fericit că am făcut asta."
Nu era nevoie de nici o dovadă. Omul nu nega, dimpotrivă, îşi glorifica crimă. Justiţia are însă propria sa rutină - trebuiau să fie chemaţi martori; numai cuvântul său nu era acceptat. Poate că minţea, poate că nu îl ucisese pe acel străin. Nu îl văzuse nimeni - nu exista nici măcar un singur martor ocular - aşa că au trebuit să fie prezentate dovezile de circumstanţă adunate de poliţie.
Una din ele era posibilitatea ca acest om să fi ucis din cauza vieţii sale trecute şi a felului cum se formase. Atunci când era tânăr, i-a murit mama. Şi, când a auzit că era moartă, a zis, "La dracu! Această femeie nu mă lasă în pace nici moartă! Este duminică, şi am bilete la teatru pentru mine şi prietena mea. Dar ştiu că a vrut să facă ceva care să-mi distrugă ziua - şi a reuşit să mi-o distrugă."
Mama lui murise, iar el spunea că ea i-a distrus duminica! Avea de gând să meargă la teatru cu prietena să, şi acum trebuia să meargă la înmormântare. Iar oamenii care au auzit reacţia sa au fost şocaţi. Ei i-au zis, "Nu este bine, ce tot spui?"
El li s-a adresat," Ce? Ce este bine şi ce este greşit? Nu putea să moară în altă zi? Sunt şapte zile în săptămână. Putea să moară de luni până sâmbătă. Voi nu-mi ştiţi însă mama aşa cum o ştiu eu. E o căţea! A făcut-o dinandins."
A doua mărturie a fost că după ce a participat la înmormântare, seara a fost găsit cu prietena sa într-o discotecă. Iar cineva l-a întrebat,"Hei! Ce faci aici? Mama ta abia a murit."
El a răspuns, "Şi ce dacă? Asta înseamnă să nu mai dansez niciodată? Mama mea nu va mai fi iar în viaţă, va rămâne moartă; aşadar, ce contează dacă dansez după şase ore, opt ore, opt luni ori opt ani? Ce mai contează? Ea este moartă. Iar eu trebuie să dansez, trebuie să trăiesc şi trebuie să iubesc în ciuda morţii sale. Dacă oricine ar înceta să trăiască din cauza morţii mamei, morţii tatălui, atunci nu ar mai există dans pe lume, nu ar mai fi nici un cântec în lume."
Logica sa este foarte riguroasă. El spune, "Unde să tragi o linie de demarcaţie? După câte ore pot dansa? - 12 ore, 14 ore, 6 săptămâni? Unde ai vrea să trag linia? Pe ce motiv? Pe ce criterii? Aşadar, nu contează. Un lucru este sigur: oricând aş dansa, voi dansa după moartea mamei mele, aşa că am decis să dansez azi. De ce să aştept până mâine?"
Astfel de dovezi circumstanţiale au fost prezentate curţii, ce arătau că acest om era ciudat şi putea comite o faptă precum o crimă. Dacă te uiţi însă mai îndeaproape la acest om, nu te vei simţi revoltat de el; vei simţi o mare compasiune faţă de el. Nu, nu este vina lui că i-a murit mama; şi, oricum, trebuia să danseze într-o zi, aşa că nu există o mare diferenţă. Nu îl poţi învinovăţi pe acest om pentru cuvintele sale urâte: "A murit dinandins duminică că să-mi strice bucuria," întrucât în toată experienţa sa de viaţă ea îi stricase o dată şi încă o dată orice posibilitate de bucurie. Aceasta a fost ultima lui concluzie: "Până şi moartă nu mă lasă în pace."
Cum să condamni acest om pentru uciderea străinului... pentru că nu este hoţ; nu a luat nimic de la străin. Nu era duşmanul său; nici măcar nu îi văzuse faţă celui pe care îl ucisese. Era plictisit de viaţă şi voia să facă ceva semnificativ, important. Era fericit că ziarele îi publicau poza. Dacă ar fi făcut-o mai înainte ar fi putut să nu ucidă; dar ele au aşteptat - nu i-au publicat fotografia până nu a ucis. Şi îşi dorea să fie celebru... doar una din dorinţele umane obişnuite. Şi era gata să plătească cu viaţa lui pentru a deveni, cel puţin pentru o zi, cunoscut de toată lumea, recunoscut de toţi.
Până nu schimbăm în esenţă umanitatea, terorismul va deveni din ce în ce mai normal, doar un lucru de rutină. Se va petrece în avioane, în autobuze. Va începe să se petreacă în maşini. Va începe să îi afecteze pe străini. Cineva va da buzna peste tine şi te va împuşca - nu pentru că i-ai fi făcut ceva, ci doar pentru că vănătorul s-a întors.
Vănătorul era satisfăcut de război. Acum războiul s-a oprit şi poate nu mai există vreo posibilitate să revină.
Vănătorul s-a întors; acum nu ne mai putem război colectiv. Fiecare individ trebuie să facă ceva pentru a-şi elibera tensiunea.
Lucrurile sunt interconectate. Primul care trebuie să fie schimbat este ca omul să ajungă să aibă parte de mai multă bucurie - fiecare din toate religiile i-a ucis-o. Adevăraţii criminali nu sunt prinşi. Acestea sunt victime, teroriştii şi alţi criminali.
Toate religiile sunt adevăraţii criminali pentru că ele au distrus toate posibilităţile de bucurie. Ele au distrus posibilitatea de a te bucura de lucrurile mici ale vieţii; ele au condamnat orice îţi furnizeză natura pentru a te face fericit, a te incita, a te simţi bine.
Ele au răpit totul; şi dacă nu au fost capabile să ne ia nişte lucruri în plus, care sunt adânc impregnate în biologia noastră - precum sexul - au fost în stare cel puţin că le otrăvească.
Cred că Friedrich Nietzsche este unul din cei mai mari vizionari din lumea occidentală; ochii săi au penetrat cu adevărat rădăcina profundă a problemei. Dar întrucât alţii nu o pot vedea - ochii lor nu sunt atât de pătrunzători, nici inteligenţa lor atât de ascuţită - omul a trăit singur, abandonat, izolat, neiubit, nerespectat.
El spune într-una din declaraţiile sale că omul a fost învăţat de religii să condamne sexul, să renunţe la sex. Religia nu a fost capabilă să se descurce cu el; şi omul a încercat din răsputeri dar a eşuat, pentru că este atât de profund înrădăcinat în biologia lui - constitue întregul său trup. El este născut din sex - cum poţi să scapi de el decât prin sinucidere?
Aşadar omul a încercat, iar religiile l-au sprijint să scape de el - s-au folosit mii de discipoli şi strategii. Rezultatul total este că sexul există, dar otrăvit. Religiile nu au fost în stare să îl răpească, dar au avut succes cu siguranţă în a-l otrăvi.
Această situaţie se regăseşte şi în alte lucruri: religiile condamnă viaţa ta de confort. Desigur, omul care trăieşte în confort nu poate deveni terorist. Religiile au condamnat bogăţiile, au preaslăvit sărăcia; un om bogat nu poate deveni terorist. Numai "cei binecuvântaţi" prin sărăcie pot fi terorişti, întrucât ei nu au nimic de pierdut, iar ei sunt inversunati împotriva întregii societăţi pentru că alţii au lucruri pe care ei nu le posedă.
Religiile au încercat să-i consoleze. Dar a venit apoi comunismul - o religie materialistă - care i-a provocat pe oameni şi le-a spus, "Vechile voastre religii sunt numai opiu pentru popor, şi nu din cauza acţiunilor voastre rele din viaţa asta sau din vieţile trecute suferiţi din cauza sărăciei, ci din pricina exploatării rele a burghezilor, a superbogatilor."
Ultima frază din Manifestul comunist al lui Karl Marx este: "Proletari din toate ţările uniţi-va"; nu aveţi nimic de pierdut şi trebuie să câştigaţi intreagă lume.
Sunteţi deja săraci, înfometaţi, dezbrăcaţi - aşadar ce puteţi pierde? Moartea voastră nu vă va face mai nenorociţi decât vă face viaţă. Drept urmare, de ce nu încercaţi să distrugeţi acei oameni care au luat totul de la voi? Luaţi-vă lucrurile înapoi şi distribuiţi-le.
Religiile i-au consolat întrucâtva pe oameni - deşi erau greşite şi erau înşelătoare şi erau mincinoase, dar i-au ţinut pe oameni într-o stare de semi-somn, iar comunismul i-a deşteptat brusc. Asta înseamnă că acesta lume nu va avea parte niciodată de pace dacă nu extragem toate ideile putrede care au fost implantate în om.
Mai întâi, este vorba despre religii - valorile lor trebuie să fie înlăturate, astfel încât, omul să poată zâmbi din nou, să radă iar, să se bucure iarăşi, să fie din nou natural.
Apoi, ceea ce spune comunismul că trebuie pus în mod clar înaintea oamenilor este greşit din punct de vedere psihologic. Cădem astfel dintr-o capcană în altă. Nici măcar doi oameni nu au cum să fie egali; de aceea ideea egalităţii este un nonsens. Şi, dacă decizi să devii egal cu ceilalţi apoi trebuie să accepţi dictatura proletariatului. Asta înseamnă că trebuie să-ţi pierzi libertatea.
Mai întâi biserica ne-a luat libertatea. Apoi comunismul a înlocuit biserica, şi ne-a luat şi el libertatea.
Iar fără libertate nu te poţi bucura de viaţă.
Trăieşti în teamă, nu în bucurie. Dacă putem să purificăm baza subconştientă a minţii umane... şi această este lucrarea mea. Poate fi curăţată întru totul.
Terorismul nu este în bombe, în mâinile tale; terorismul este în subconştientul tău.
Pe de altă parte, starea de lucruri este pe cale să devină tot mai amară. Şi se pare că tot felul de oameni orbi au bombe în mâinile lor şi le aruncă la întâmplare.
Al treilea război mondial ar uşura oamenii pentru 10 sau 15 ani. Însă al treilea război mondial nu se va petrece, întrucât, dacă ar avea loc nu va uşura oamenii, ci îi va distruge.
Aşadar violenţa individuală va creşte - este în creştere. Şi toate guvernele şi religiile voastre vor continua să perpetueze vechi strategii fără să înţeleagă noua situaţie.
Noua situaţie este că fiecare fiinţă umană are nevoie să treacă prin terapii, are nevoie să-şi înţeleagă intenţiile subconştiente, are nevoie să treacă prin meditaţii, astfel încât, să se calmeze, să se însenineze, şi să privească spre lume dintr-o perspectiva nouă, una a liniştii.
Sursă: Osho, Beyond Psychology, Talk #18
Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:
Neghioaba sete de viaţă | Poveste de Osho
Preotul şi rugăciunea | Poveste de Osho
Osho despre rebeli şi revoltă
Osho,
Au trecut zeci de ani de la cel de-al doilea război mondial şi pacea pare să fie ameninţată acum de terorism. Vrei, te rog, să ne spui de ce actele de terorism au loc acum?
Orice este asociat în profunzime cu orice altceva se petrece.
Terorismul semnifică, pur şi simplu, că distrugerea fiinţelor umane nu contează, că nu există nimic indestructibil în fiinţele umane, că totul este materie - şi nu poţi ucide materia, nu poţi decât să-i schimbi forma. Atunci când omul este considerat doar o combinaţie de materie, şi nu se dă credit vreunei fiinţări spirituale în el, atunci a ucide devine o joacă.
Naţiunile au devenit lipsite de importanţă din cauza armelor nucleare. Dacă lumea poate fi distrusă în doar câteva minute, singura alternativă poate fi doar ca intreagă lume să fie unită. Acum nu mai poate rămâne divizată; divizarea sa este periculoasă, întrucât divizarea se poate transforma în război în orice clipă. Divizarea nu poate fi tolerată. Numai un singur război este de ajuns pentru a distruge totul, şi nu a mai rămas mult timp pentru ca omul să înţeleagă că trebuie să creăm o lume în care să nu existe nici cea mai mică posibilitate a unui război.
Terorismul are numeroase implicări adânci. Una este că din cauza armelor nucleare, naţiunile îşi revarsă energia în acest domeniu, gândind că armele vechi sunt depăşite. Ele sunt depăşite, dar încep să fie folosite de indivizi. Şi nu poţi folosi armele nucleare împotriva indivizilor - ar fi un lucru stupid. Un individ terorist aruncă o bombă, dar acest fapt nu justifică trimiterea unei rachete nucleare.
Ceea ce vreau să accentuez este că arma nucleară a dat unor fiinţe umane individuale o anumită libertate de a utiliza vechile arme, o libertate care nu era posibilă pe vremuri întrucât guvernele foloseau, de asemeni, aceleaşi arme.
Acum, guvernele se concentrează pe distrugerea vechilor arme, aruncându-le în ocean, vânzându-le ţărilor care sunt sărace şi nu îşi permit arme nucleare. Şi toţi aceşti terorişti provin din ţările sărace, cu acelaşi arme care au fost vândute ţărilor lor. Iar ei profită de o protecţie ciudată: nu poţi folosi arme nucleare împotriva lor, nu poţi arunca bombe asupra lor.
Ei pot să arunce cu bombe în tine şi eşti dintr-o dată lipsit de puteri. Deţii o mulţime de bombe atomice, dar, uneori, acolo unde este nevoie de un ac nu ai ce face cu o sabie. Poţi avea sabia; asta nu înseamnă neapărat că eşti într-o poziţie superioară faţă de omul care are acul, pentru că sunt scopuri în care numai un ac este potrivit, iar sabia este de prisos.
Aceste arme mici din vechile timpuri s-au tot adunat, iar marile puteri trebuie să facă uz de ele sau să le arunce în ocean... Asta înseamnă că au trebuit să se irosească atât de mulţi bani, o atât de mare forţă de muncă, o atât de mare energie; din punct de vedere economic a fost un dezastru. Dar şi adunarea lor neîncetată a fost totodată imposibilă economic. Cât de multe arme poţi strânge? Există o limită. Şi atunci când găseşti o cale mai eficientă de a omorî oameni, trebuie să scapi de cea veche.
S-a ajuns la soluţia că ar fi mai bine ca armele vechi să fie vândute ţărilor sărace. Ţările sărace nu pot crea arme nucleare, le-ar costa prea mult. Iar aceste arme vechi sunt atât de ieftine; ţările sărace le-au acceptat, dar ele nu pot fi folosite în război. În război, astfel de arme sunt deja inutile. Nimeni însă nu a întrevăzut posibilitatea ca aceste arme să fie utilizate de indivizi, şi, în acest fel a apărut noul fenomen al terorismului.
Acum, un terorist are o forţă stranie, chiar şi asupra celor mai mari puteri. Poate arunca bombe la Casă Albă fără nici o teamă, pentru că ceea ce ai tu este prea mare şi nu poate fi aruncat asupra lui. Iar aceste arme vechi au fost vândute chiar de către tine! Acest fenomen nu a fost prevăzut întrucât psihologia umană nu este înţeleasă.
Potrivit înţelegerii mele omul, aşa cum a trăit până acum, are nevoie la fiecare 10, 12 ani de un război. El acumulează atâta manie, atâta furie, atâta violenţă încât nimic altceva decât un război nu le poate elibera. Aşa au avut loc război după război... Există între ele doar un interval de 10 până la 15 ani. Acest interval este un fel de relaxare. Dar începi din nou să acumulezi aceeaşi ură, aceeaşi violenţă, pentru că este vorba despre aceeaşi psihologie.
Iar omul este la bază un vânător; nu este prin natura sa vegetarian. Mai întâi a devenit vânător, şi vreme de mii de ani a fost doar mâncător de carne, iar canibalismul a prelevat pretutindeni. Era perfect etic să mănânci oameni aparţinând tribului duşman cu care te luptai. Acest lucru s-a impregnat în conştiinţa umanităţii.
Religiile au impus foarte superficial nişte lucruri omului; subconştientul său nu este de acord cu ele. Fiecare om trăieşte în dezacord cu el însuşi. Aşadar, ori de câte ori are ocazia - pentru o cauză nobilă, libertate, democraţie, socialism, orice cuvânt frumos devine o umbrelă pentru a-şi ascunde subconştientul urât - vrea, pur şi simplu, să distrugă şi se bucură de distrugere.
Acum războiul lumii a ajuns aproape imposibil; în caz contrar, nu ar fi apărut terorismul. A trecut suficient de mult timp de la al doilea război mondial; un al treilea război mondial ar fi putut fi provocat în anii 1960. Nu s-a întâmplat. Aceasta a fost o rutină în întreagă instorie, iar omul este programat pentru ea.
Psihologii au constatat că oamenii sunt mult mai fericiţi în timpul războiului decât în vremurile de pace. În timpul războiului, viaţa lor este incitantă; în vreme de pace par să se plictisească. În timp de război, dimineaţa devreme sunt în căutarea ziarelor, ascultă radioul. Se pot petrece lucruri foarte departe, dar ei sunt incitaţi. Ceva din ei simte o afinitate.
Un război ce ar fi putut avea loc undeva între anii 1955 şi 1960 nu s-a petrecut, şi omul este copleşit de dorinţa de a ucide, de dorinţa de a distruge. Atâta doar că îşi doreşte să aibă nume frumoase pentru asta.
Terorismul este pe cale să capete o tot mai mare amploare, pentru că cel de-al treilea război mondial este aproape imposibil. Iar politicienii stupizi nu au altă alternativă. Terorismul înseamnă că ceea ce s-a făcut pe o scară socială trebuie să se facă acum individual. El va creşte. Poate fi prevenit numai dacă schimbăm chiar baza umană de înţelegere, o sarcină himalaiana; mai ales întrucât aceeaşi oameni pe care vrei să-i schimbi vor lupta împotriva ta; nu îţi vor permite să îi schimbi cu una cu două.
De fapt, ei iubesc vărsarea de sânge; nu au curajul să o spună pe faţă. Într-unul din romanele existenţialiste, există un incident frumos care este aproape adevărat. Un om este adus în faţa justiţiei pentru că ucisese un străin care stătea pe o plajă. Nu îl văzuse niciodată mai înainte pe acel străin. Nu l-a omorât pentru banii săi. Nu ştia nici măcar cum arată, fiindcă l-a ucis de la spate, cu un cuţit mare. Ei nu se mai întâlniseră, deci nu era o chestiune de duşmănie. Nu erau familiari; nu îşi văzuseră nici măcar fetele unuia altuia.
Magistratul nu şi-a dat seama ce se petrecuse, aşa că l-a întrebat pe ucigaş, "De ce ai făcut-o?" El a răspuns, "Când l-am înjunghiat, a ţâşnit o fântână de sânge din spatele său, a fost unul din cele mai frumoase clipe pe care le-am trăit vreodată. Ştiu că preţul va fi moartea mea, dar sunt gata să îl plătesc; a meritat. Mi-am dus intreagă viaţă în plictiseală, fără nici o incitare, fără nici o aventură. În final, am decis să fac ceva. Iar acest fapt m-a făcut vestit în lume; poza mea este în toate ziarele. Sunt cât se poate de fericit că am făcut asta."
Nu era nevoie de nici o dovadă. Omul nu nega, dimpotrivă, îşi glorifica crimă. Justiţia are însă propria sa rutină - trebuiau să fie chemaţi martori; numai cuvântul său nu era acceptat. Poate că minţea, poate că nu îl ucisese pe acel străin. Nu îl văzuse nimeni - nu exista nici măcar un singur martor ocular - aşa că au trebuit să fie prezentate dovezile de circumstanţă adunate de poliţie.
Una din ele era posibilitatea ca acest om să fi ucis din cauza vieţii sale trecute şi a felului cum se formase. Atunci când era tânăr, i-a murit mama. Şi, când a auzit că era moartă, a zis, "La dracu! Această femeie nu mă lasă în pace nici moartă! Este duminică, şi am bilete la teatru pentru mine şi prietena mea. Dar ştiu că a vrut să facă ceva care să-mi distrugă ziua - şi a reuşit să mi-o distrugă."
Mama lui murise, iar el spunea că ea i-a distrus duminica! Avea de gând să meargă la teatru cu prietena să, şi acum trebuia să meargă la înmormântare. Iar oamenii care au auzit reacţia sa au fost şocaţi. Ei i-au zis, "Nu este bine, ce tot spui?"
El li s-a adresat," Ce? Ce este bine şi ce este greşit? Nu putea să moară în altă zi? Sunt şapte zile în săptămână. Putea să moară de luni până sâmbătă. Voi nu-mi ştiţi însă mama aşa cum o ştiu eu. E o căţea! A făcut-o dinandins."
A doua mărturie a fost că după ce a participat la înmormântare, seara a fost găsit cu prietena sa într-o discotecă. Iar cineva l-a întrebat,"Hei! Ce faci aici? Mama ta abia a murit."
El a răspuns, "Şi ce dacă? Asta înseamnă să nu mai dansez niciodată? Mama mea nu va mai fi iar în viaţă, va rămâne moartă; aşadar, ce contează dacă dansez după şase ore, opt ore, opt luni ori opt ani? Ce mai contează? Ea este moartă. Iar eu trebuie să dansez, trebuie să trăiesc şi trebuie să iubesc în ciuda morţii sale. Dacă oricine ar înceta să trăiască din cauza morţii mamei, morţii tatălui, atunci nu ar mai există dans pe lume, nu ar mai fi nici un cântec în lume."
Logica sa este foarte riguroasă. El spune, "Unde să tragi o linie de demarcaţie? După câte ore pot dansa? - 12 ore, 14 ore, 6 săptămâni? Unde ai vrea să trag linia? Pe ce motiv? Pe ce criterii? Aşadar, nu contează. Un lucru este sigur: oricând aş dansa, voi dansa după moartea mamei mele, aşa că am decis să dansez azi. De ce să aştept până mâine?"
Astfel de dovezi circumstanţiale au fost prezentate curţii, ce arătau că acest om era ciudat şi putea comite o faptă precum o crimă. Dacă te uiţi însă mai îndeaproape la acest om, nu te vei simţi revoltat de el; vei simţi o mare compasiune faţă de el. Nu, nu este vina lui că i-a murit mama; şi, oricum, trebuia să danseze într-o zi, aşa că nu există o mare diferenţă. Nu îl poţi învinovăţi pe acest om pentru cuvintele sale urâte: "A murit dinandins duminică că să-mi strice bucuria," întrucât în toată experienţa sa de viaţă ea îi stricase o dată şi încă o dată orice posibilitate de bucurie. Aceasta a fost ultima lui concluzie: "Până şi moartă nu mă lasă în pace."
Cum să condamni acest om pentru uciderea străinului... pentru că nu este hoţ; nu a luat nimic de la străin. Nu era duşmanul său; nici măcar nu îi văzuse faţă celui pe care îl ucisese. Era plictisit de viaţă şi voia să facă ceva semnificativ, important. Era fericit că ziarele îi publicau poza. Dacă ar fi făcut-o mai înainte ar fi putut să nu ucidă; dar ele au aşteptat - nu i-au publicat fotografia până nu a ucis. Şi îşi dorea să fie celebru... doar una din dorinţele umane obişnuite. Şi era gata să plătească cu viaţa lui pentru a deveni, cel puţin pentru o zi, cunoscut de toată lumea, recunoscut de toţi.
Până nu schimbăm în esenţă umanitatea, terorismul va deveni din ce în ce mai normal, doar un lucru de rutină. Se va petrece în avioane, în autobuze. Va începe să se petreacă în maşini. Va începe să îi afecteze pe străini. Cineva va da buzna peste tine şi te va împuşca - nu pentru că i-ai fi făcut ceva, ci doar pentru că vănătorul s-a întors.
Vănătorul era satisfăcut de război. Acum războiul s-a oprit şi poate nu mai există vreo posibilitate să revină.
Vănătorul s-a întors; acum nu ne mai putem război colectiv. Fiecare individ trebuie să facă ceva pentru a-şi elibera tensiunea.
Lucrurile sunt interconectate. Primul care trebuie să fie schimbat este ca omul să ajungă să aibă parte de mai multă bucurie - fiecare din toate religiile i-a ucis-o. Adevăraţii criminali nu sunt prinşi. Acestea sunt victime, teroriştii şi alţi criminali.
Toate religiile sunt adevăraţii criminali pentru că ele au distrus toate posibilităţile de bucurie. Ele au distrus posibilitatea de a te bucura de lucrurile mici ale vieţii; ele au condamnat orice îţi furnizeză natura pentru a te face fericit, a te incita, a te simţi bine.
Ele au răpit totul; şi dacă nu au fost capabile să ne ia nişte lucruri în plus, care sunt adânc impregnate în biologia noastră - precum sexul - au fost în stare cel puţin că le otrăvească.
Cred că Friedrich Nietzsche este unul din cei mai mari vizionari din lumea occidentală; ochii săi au penetrat cu adevărat rădăcina profundă a problemei. Dar întrucât alţii nu o pot vedea - ochii lor nu sunt atât de pătrunzători, nici inteligenţa lor atât de ascuţită - omul a trăit singur, abandonat, izolat, neiubit, nerespectat.
El spune într-una din declaraţiile sale că omul a fost învăţat de religii să condamne sexul, să renunţe la sex. Religia nu a fost capabilă să se descurce cu el; şi omul a încercat din răsputeri dar a eşuat, pentru că este atât de profund înrădăcinat în biologia lui - constitue întregul său trup. El este născut din sex - cum poţi să scapi de el decât prin sinucidere?
Aşadar omul a încercat, iar religiile l-au sprijint să scape de el - s-au folosit mii de discipoli şi strategii. Rezultatul total este că sexul există, dar otrăvit. Religiile nu au fost în stare să îl răpească, dar au avut succes cu siguranţă în a-l otrăvi.
Această situaţie se regăseşte şi în alte lucruri: religiile condamnă viaţa ta de confort. Desigur, omul care trăieşte în confort nu poate deveni terorist. Religiile au condamnat bogăţiile, au preaslăvit sărăcia; un om bogat nu poate deveni terorist. Numai "cei binecuvântaţi" prin sărăcie pot fi terorişti, întrucât ei nu au nimic de pierdut, iar ei sunt inversunati împotriva întregii societăţi pentru că alţii au lucruri pe care ei nu le posedă.
Religiile au încercat să-i consoleze. Dar a venit apoi comunismul - o religie materialistă - care i-a provocat pe oameni şi le-a spus, "Vechile voastre religii sunt numai opiu pentru popor, şi nu din cauza acţiunilor voastre rele din viaţa asta sau din vieţile trecute suferiţi din cauza sărăciei, ci din pricina exploatării rele a burghezilor, a superbogatilor."
Ultima frază din Manifestul comunist al lui Karl Marx este: "Proletari din toate ţările uniţi-va"; nu aveţi nimic de pierdut şi trebuie să câştigaţi intreagă lume.
Sunteţi deja săraci, înfometaţi, dezbrăcaţi - aşadar ce puteţi pierde? Moartea voastră nu vă va face mai nenorociţi decât vă face viaţă. Drept urmare, de ce nu încercaţi să distrugeţi acei oameni care au luat totul de la voi? Luaţi-vă lucrurile înapoi şi distribuiţi-le.
Religiile i-au consolat întrucâtva pe oameni - deşi erau greşite şi erau înşelătoare şi erau mincinoase, dar i-au ţinut pe oameni într-o stare de semi-somn, iar comunismul i-a deşteptat brusc. Asta înseamnă că acesta lume nu va avea parte niciodată de pace dacă nu extragem toate ideile putrede care au fost implantate în om.
Mai întâi, este vorba despre religii - valorile lor trebuie să fie înlăturate, astfel încât, omul să poată zâmbi din nou, să radă iar, să se bucure iarăşi, să fie din nou natural.
Apoi, ceea ce spune comunismul că trebuie pus în mod clar înaintea oamenilor este greşit din punct de vedere psihologic. Cădem astfel dintr-o capcană în altă. Nici măcar doi oameni nu au cum să fie egali; de aceea ideea egalităţii este un nonsens. Şi, dacă decizi să devii egal cu ceilalţi apoi trebuie să accepţi dictatura proletariatului. Asta înseamnă că trebuie să-ţi pierzi libertatea.
Mai întâi biserica ne-a luat libertatea. Apoi comunismul a înlocuit biserica, şi ne-a luat şi el libertatea.
Iar fără libertate nu te poţi bucura de viaţă.
Trăieşti în teamă, nu în bucurie. Dacă putem să purificăm baza subconştientă a minţii umane... şi această este lucrarea mea. Poate fi curăţată întru totul.
Terorismul nu este în bombe, în mâinile tale; terorismul este în subconştientul tău.
Pe de altă parte, starea de lucruri este pe cale să devină tot mai amară. Şi se pare că tot felul de oameni orbi au bombe în mâinile lor şi le aruncă la întâmplare.
Al treilea război mondial ar uşura oamenii pentru 10 sau 15 ani. Însă al treilea război mondial nu se va petrece, întrucât, dacă ar avea loc nu va uşura oamenii, ci îi va distruge.
Aşadar violenţa individuală va creşte - este în creştere. Şi toate guvernele şi religiile voastre vor continua să perpetueze vechi strategii fără să înţeleagă noua situaţie.
Noua situaţie este că fiecare fiinţă umană are nevoie să treacă prin terapii, are nevoie să-şi înţeleagă intenţiile subconştiente, are nevoie să treacă prin meditaţii, astfel încât, să se calmeze, să se însenineze, şi să privească spre lume dintr-o perspectiva nouă, una a liniştii.
Sursă: Osho, Beyond Psychology, Talk #18
Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:
Neghioaba sete de viaţă | Poveste de Osho
Preotul şi rugăciunea | Poveste de Osho
Osho despre rebeli şi revoltă
Osho despre terorism
Reviewed by Diana Popescu
on
noiembrie 15, 2015
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
noiembrie 15, 2015
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu