Cum s-a creat drumul | Poveste de Paulo Coehlo
Într-o zi, un viţel a trebuit să traverseze o pădure virgină pentru a se întoarce la păşunea sa. Fiind animal, iraţional, a înaintat cu greu pe o cale plină de ocolişuri, prin dealuri şi văi.
A doua zi, un câine aciuat prin împrejurimi a folosit aceeaşi cărare pentru a ajunge dincolo de pădure. Apoi, a fost rândul unei oi să o ia pe acolo şi, întrucât era conducătoarea unei turme, toate tovarăşele ei au urmat-o.
Mai târziu, oamenii au început să folosească aceeaşi cărare: au intrat pe ea, au tot luat-o ba la dreapta, ba la stânga, au tot coborât vai, şi au tot urcat pe dealuri, plângându-se şi blestemând, dar continuând să meargă. Ei nu s-au gândit să făurească o altă cale, mai puţin anevoioasă.
După ce a fost atât de mult utilizată, în cele din urmă, cărarea a devenit un drum larg de-a lungul căruia bietele animale se speteau sub poveri grele, fiind silite să parcurgă vreme de trei ore o distanţă care, în mod normal, le-ar fi luat treizeci de minute. Nu aveau de ales. Trebuiau să urmeze traseul deschis de viţel.
S-au scurs mulţi ani, şi drumul a ajuns să fie calea principală de acces într-un sat şi, apoi, unul din bulevardele centrale ale unui oraş. Toată lumea se plângea de traficul aglomerat de acolo, întrucât ruta era întortocheată, plină de suişuri şi coborâşuri.
Pădurea bătrână şi înţeleaptă a râs în hohote, văzând cum oamenii tind să urmeze orbeşte o cale deja deschisă, fără să se întrebe dacă este cea mai bună opţiune a lor.
"Motivul pentru care oamenii se opun progresului nu este ura lor faţă de progres, ci faptul că se complac în inerţie."
Elbert Hubbard
Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:
Insultă mooartea! | Poveste de Paulo Coehlo
Omul iubit de Dumnezeu | Poveste de Paulo Coehlo
A te mişca înseamnă a trăi | Poveste de Paulo Coehlo
A doua zi, un câine aciuat prin împrejurimi a folosit aceeaşi cărare pentru a ajunge dincolo de pădure. Apoi, a fost rândul unei oi să o ia pe acolo şi, întrucât era conducătoarea unei turme, toate tovarăşele ei au urmat-o.
Mai târziu, oamenii au început să folosească aceeaşi cărare: au intrat pe ea, au tot luat-o ba la dreapta, ba la stânga, au tot coborât vai, şi au tot urcat pe dealuri, plângându-se şi blestemând, dar continuând să meargă. Ei nu s-au gândit să făurească o altă cale, mai puţin anevoioasă.
După ce a fost atât de mult utilizată, în cele din urmă, cărarea a devenit un drum larg de-a lungul căruia bietele animale se speteau sub poveri grele, fiind silite să parcurgă vreme de trei ore o distanţă care, în mod normal, le-ar fi luat treizeci de minute. Nu aveau de ales. Trebuiau să urmeze traseul deschis de viţel.
S-au scurs mulţi ani, şi drumul a ajuns să fie calea principală de acces într-un sat şi, apoi, unul din bulevardele centrale ale unui oraş. Toată lumea se plângea de traficul aglomerat de acolo, întrucât ruta era întortocheată, plină de suişuri şi coborâşuri.
Pădurea bătrână şi înţeleaptă a râs în hohote, văzând cum oamenii tind să urmeze orbeşte o cale deja deschisă, fără să se întrebe dacă este cea mai bună opţiune a lor.
"Motivul pentru care oamenii se opun progresului nu este ura lor faţă de progres, ci faptul că se complac în inerţie."
Elbert Hubbard
Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:
Insultă mooartea! | Poveste de Paulo Coehlo
Omul iubit de Dumnezeu | Poveste de Paulo Coehlo
A te mişca înseamnă a trăi | Poveste de Paulo Coehlo
Cum s-a creat drumul | Poveste de Paulo Coehlo
Reviewed by Diana Popescu
on
ianuarie 15, 2016
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu