Horoscop Scorpion februarie 2016

Horoscopul Scorpionului februarie 2016 insistă asupra preocupărilor şi satisfacţiilor izvorâte din viaţa de familie şi, spre sfârşitul lunii, asupra nesaţului de a-ţi afirmă independenţa şi a trăi la maximum. Viaţa amoroasă oscilează între prudenţă şi loialitate, pe de o parte, şi spontaneitate şi temeritate, pe de altă parte.

Horoscop Scorpion februarie 2016 | Horoscop general 


Horoscop Scorpion februarie 2016
Sextilul dintre Marte şi Pluton de pe 3 februarie 2016 te învigorează, îţi dăruieşte forţa de a-ţi croi drum spre obiectivele tale în ciuda piedicilor, dificultăţilor create de alţii. Atâta vreme cât eşti în ofensivă şi preiei iniţiativa, ai parte de succese.

Spiritul competitiv îţi ajunge la cote inalte ca urmare a cuadratului Soarelui cu Marte din 7 februarie. Plin de indrăzneală şi curaj, ai tendinţa de a fi totuşi prea agresiv în impunerea intereselor tale. Orice şi oricine ţi se opune te irită, te enervează până pe pragul de a-ţi pierde controlul. Canalizează-ţi preaplinul de energie spre un demers constructiv!

Luna nouă amplasată pe 8 februarie 2016 în Vărsător şi a patra casă a Scorpionului te focalizează asupra căminului, dar poate genera o dispută în familie din cauza sporitei nevoi de independenţă a unui membru al acesteia. În acelaşi timp, poţi fi străbătut brusc de inspiraţia de a-ţi reamenaja ori redecora casă. Nu te avânta în această iniţiativă fără să ceri părerea celor ce se află sub acelaşi acoperiş ca şi tine!

Mintea îţi este învolburată de emoţii puternice şi pari să iei decizii bazate mai curând pe ce simţi, decât pe un raţionament strict logic. Odată cu 14 februarie, tranzitul lui Mercur în acelaşi sector astrologic al Vărsătorului îţi imprimă o intensă sensibilitate emoţională şi îţi facilitează comunicarea cu familia ori persoanele îndrăgite. De fapt, ai cele mai sclipitoare idei atunci când eşti acasă, alături de cei care ţin la ţine. Tinzi să fii stânjenit, intimidat de circumstanţe noi, cu care nu eşti obişnuit, aşa că este indicat să-ţi programezi întâlnirile sau convorbirile importante acasă ori într-un loc cu care eşti familiarizat.

Influenţele anterioare capătă o şi mai mare amploare graţie parcursului lui Venus în a IV-a casă a Scorpionului, demarat pe 17 februarie 2016. Eşti predispus să aşezi familia mai presus de orice alt aspect al existenţei tale. Posezi harul şi eşti motivat să-ţi armonizezi şi stabilizezi viaţa domestică, mai ales că aceasta reprezintă într-un astfel de context astral sursa primară a fericirii tale. Ai ocazia să-ţi îmbunătăţeşti relaţia cu părinţii, fără să te dai înapoi să faci compromisuri dacă este cazul. Dacă ai copii, pari să îi înţelegi mai bine, să te identifici cu ţelurile lor, însă trebuie să eviţi să îi răsfeţi ori protejezi peste măsură.Încă o dată, eşti mobilizat să dai o faţă nouă, mai frumoasă, locuinţei tale.

Din 19 februarie, vizita Soarelui în Peşti şi a cincea ta casă te determină să ieşi din carapacea prudenţei, să te bucuri de viaţă fără să te mai laşi cuprins de temeri ori complexe. Plăcerile şi distracţiile pe care ţi le oferi te ajută să îţi exprimi libertatea interioară, să aduci la iveală copilul din sufletul tău. Creativitatea ţi se revarsă spontan şi îţi sprijină năzuinţa de a ieşi în evidenţă, a te scaldă în lumina reflectoarelor.

Răsărită pe 22 februarie 2016, în Fecioară şi a XI-a casă a Scorpionului, Luna plină îţi pune la dispoziţie o stransă interacţiune socială ce îţi permite să culegi informaţii preţioase de la alţii. Legăturile de parteneriat şi o revelaţie asupra viitorului tău sunt repere de bază ale acestei Luni pline. Nu şovăi să te detaşezi de relaţii umane ce nu se mai aliniază valorilor şi năzuinţelor tale!


Horoscop Scorpion februarie 2016 | Horoscop dragoste 


Ca efect al sextilului dintre Venus şi Marte din 7 februarie 2016, eşti înclinat să te implici în numeroase flirturi, tachinări jucăuşe ale persoanelor de sex opus. Acest lucru nu este rău atâta timp cât eşti pe aceeaşi lungime de undă cu acestea. Fereşte-te aşadar să faci avansuri amoroase cuiva care nu suportă aşa ceva din partea ta sau este deja implicat într-o legătură de cuplu.

Dragostea este marcată de un plus de generozitate şi ataşament faţă de persoana iubita. Datorită tranzitului lui Venus în a patra ta casă, odată cu 17 februarie, traversezi o perioadă propice regăsirii afecţiunii reciproce şi a obiectivelor comune din traiul de cuplu. Eşti gata să laşi de la tine pentru a menţine armonia din conexiunea în doi şi îţi exprimi cu limpezime şi putere de convingere sentimentele şi loialitatea faţă de partenerul tău. Chiar dacă îţi cauţi încă jumătatea, pari să lasi cu greu să între în existenţa ta un eventual tovarăş de cuplu, dar atunci când, în fine, o faci, te poţi dovedi a fi un partener aproape perfect.

Viaţa sentmentala câştigă în spontaneitate şi îndrăzneală ca urmare a prezenţei Soarelui, începând cu 19 februarie 2016, în a V-a casă a Scorpionului. Te complaci iarăşi în jocurile de artificii ale flirtului, şi poţi înfiripa o poveste de dragoste cu cineva fascinat de năvălnicia trăirilor tale, de nonşalanţa cu care calci în picioare convenţiile şi conservatorismul. Cuplurile deja închegate beneficiază de reînnoire, de ieşirea dintr-o inerţie păguboasă.

Horoscop Scorpion februarie 2016 | Horoscop bani şi muncă 


Creativitatea îmbelşugată dăruită pe 7 februarie de sextilul lui Venus cu Marte este fructificată cu succes mai cu seamă într-un domeniu profesional având de a face cu arta. Încrederea în tine însuţi dar şi abilitatea de a intra pe sub pielea oamenilor te sprijină în demersuri financiare importante.


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Horoscop chinezesc 2016 - Toate zodiile

Horoscop Scorpion 2016

Horoscop Scorpion ianuarie 2016
Horoscop Scorpion februarie 2016 Horoscop Scorpion februarie 2016 Reviewed by Diana Popescu on ianuarie 26, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.