Kintsukuroi = A repara cu aur | Legendă japoneză

Odată, demult, în orientul tare îndepărtat, la răsărit chiar de Eden, trăia într-un palat maiestuos, înzestrat cu cele mai mari bogaţii, un măreţ împărat. Era primăvară timpurie, vremea vizitelor regale, când regi şi prinţi se invitau unul pe celălalt la castelele lor şi îşi admirau unul altuia posesiunile, îşi făceau cadouri minunate şi se bucurau de ospeţe îmbelşugate. Acest an era însă deosebit întrucât vizitatorii puteau fi de faţă la învestirea preaiubitului fiu al împăratului ca prinţ al coroanei imperiului.

Împăratul era nemaipomenit de încântat în acest an pentru că avea un vas nou şi frumos pe care avea să îl arate prietenilor săi, un bol făcut special pentru el de meşteri din cele mai fine materiale. Imaginează-ţi aşadar oroarea sa atunci când a intrat în camera comorilor sale şi a descoperit că vasul zăcea spart pe jos, risipit în sute de bucăţi. Cum se putuse întâmpla aşa ceva? Numeni nu ştia. Ce se mai putea face în această privinţă înainte să apară primii vizitatori? Nimeni nu avea nici o idee, pentru că era un timp prea scurt pentru a începe şi termina un alt vas.

Împăratul era disperat, trist din cauza faptului că nu îşi putea expune frumosul său bol, şi chiar mai trist întrucât ceva atât de frumos putuse să fie distrus. S-a retras aşadar în apartamentele sale private având alături numai pe fiul său pentru a-i împărtăşi durerea. Cei doi au vorbit îndelung vreme de o noapte.

A doua zi dimineaţă, împăratul a fost trezit de o mare hărmălaie. Dregătorii lui de frunte cereau să îl vadă urgent. Uşa camerei comorilor fusese forţată şi, de această dată, dispăruse coroana nouă din aur executată pentru iubitul sau fiu în vederea învestiturii.

Mai mult decât atât, hoţul fusese văzut, dar nu şi recunoscut, deoarece era acoperit de murdărie şi zgârieturi, nedistingandu-se prin nimic deosebit faţă de alţi amărâţi care se aciuaseră în jurul palatului, căci împăratul - spre supărarea sfetnicilor săi - refuza să îi alunge şi îşi împărţea mâncarea cu ei.

Nimeni nu era sigur pe unde fugise hoţul, dar o făcuse cel mai probabil, se gândeau dregătorii, prin apartamentele prinţului. Uşile acestora erau, în mod neobişnuit, închise acum şi nu răspundea nimeni atunci când se bătea în ele, deşi se puteau auzi zgomote înăuntru. Ar vrea împăratul să le dea permisiunea să spargă o uşă? Sfetnicii nu îndrăzneau să facă aşa ceva fără încuviinţarea lui.

Împăratul a rămas tăcut timp de multe minute. Dregătorii au zărit pe faţă lui tristeţe, însă nu mânie, nici regret, dar au văzut şi dragoste. Ce se petrecea? În cele din urmă, împăratul a vorbit. "Lăsaţi în pace prinţul şi apartamentele sale. Dacă este pregătit să guverneze, trebuie să îi fie permis să acţioneze. Voinţa lui este şi a mea." Sfetnicii nu erau siguri ce însemnau cuvintele acestea, dar mesajul era clar. Nu puteau face nimic pentru a găsi hoţul.

A trecut astfel o zi. Împăratul a rămas în apartamentele sale private. Cele ale prinţului au rămas încuiate, deşi se putea vedea ieşind fum prin şemineu. Cu siguranţă era un foc aprins acolo. Până la urmă, dregătorii au obosit de atâta aşteptare şi s-au dus la culcare. A doua zi erau aşteptaţi oaspeţi importanţi.

Imaginează-ţi surpriza lor din dimineaţa următoare, când au intrat în camera comorilor pentru a pregăti lucrurile ce urmau a fi expuse şi au găsit bolul preţios înapoi la locul sau, întreg iarăşi, dar lucind cu vene de aur acolo unde fuseseră spărturile şi crăpăturile. Frumuseţea lui părea să fie şi mai mare! Lângă vas se găsea coroana prinţului, o bandă simplă acum, văduvită de împletiturile sale din aur, dar glăsuind prin simplitatea sa despre putere, o autoritate cu mult mai vădită, întrucât fusese îndepărtată şi dăruise glorie altcuiva, însă cu atât mai măreaţă era prin asta. Învestitura se putea desfăşura.

Un zâmbet al unei înţelegeri secrete a fost schimbat între împărat şi fiul său ale cărui mâini recent zgâriate îl făcuseră demn de a conduce împărăţia.

Kintsukuroi înseamnă în japoneză, "a repara cu aur," şi defineşte arta de a repara ceramică cu aur şi a înţelege că acea ceramică este cu mult mai frumoasă întrucât a fost spartă. 


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Superstiţii şi credinţe japoneze | Semnificaţii şi tradiţii

Două legende despre fata zăpezii 

Omul care a înflorit pomii - Legendă japoneză