Întâlnirea dintre Brâncuşi şi Eugen Ionescu

19 februarie este de anul trecut o zi naţională, dedicată lui Constantin Brâncuşi. O sărbătoresc în felul meu şi vă invit şi pe voi să faceţi la fel, fără a înălţa ode de slavă lui Brâncuşi, ci prin povestirea unei întâmplari autentice din viaţa sa, prin rememorarea întâlnirii sale cu Eugen Ionescu, o "ciocnire" nu foarte suavă a două genii!

Deşi Eugen Ionescu declarase că nu este atras de "pitorescul" compatriotului său, într-o zi geroasă de iarnă din anii 1950, dramaturgul a acceptat invitaţia altcuiva de a vizita atelierul lui Brâncuşi.

Odată ajuns acolo, s-a încălzit lângă o sobă încinsă în tovărăşia pictorului Alexandru Istrati. Dintr-o dată, s-a deschis o uşă, şi a intrat un omuleţ de circa 80 de ani, cu un toiag în mână, cu o căciulă înaltă din blană albă pe cap, cu o barbă albă de patriarh şi cu nişte ochi răutăcioşi.

Deşi fusese informat despre identitatea vizitatorului său, Constantin Brâncuşi s-a făcut că nu ştie cu cine are de a face, şi l-a întrebat ce meserie are. Istrati i-a explicat sculptorului că "este un dramaturg, scrie piese de teatru." Brâncuşi a replicat, "Detest teatrul, nu am nevoie de teatru, "J'emmerde le theatre" ("Îl dau naibii de teatru").

Ionescu, însă, s-a dat de partea sa şi a spus la rândul lui, "Şi eu îl detest şi îl dau dracului. Din acest motiv scriu piese prin care îmi bat joc de el. Numai din această cauză le scriu." Constantin Brâncuşi, care era vestit că îşi provoca interlocutorii asumându-şi rolul de avocat al diavolului, a început să bată câmpii despre faptul că Hitler era un erou neînţeles, despre arianism, apoi şi-a exprimat ura faţă de nazism, democraţie, bolşevism, anticomunism, ştiinţă, modernism, antimodernism, şi aşa mai departe...

Eugen Ionescu a rămas totuşi foarte, foarte tăcut. Înfrânt de acesta tăcere, Brâncuşi a părăsit încăperea, doar pentru a apare, câteva minute mai târziu, cu o sticlă de şampanie.

Sursă: Sanda Miller - Constantin Brâncuşi