Miracolul încrederii | Poveste de Osho

Deşi am păstrat titlul original al acestei poveşti a lui Osho, am fost tentată să îl numesc altfel: "Încrede-te în univers, şi universul se va încrede în tine." 
Diana

În Tibet, există o poveste frumoasă despre Marpa. Poate că nu s-a petrecut în fapt, dar este nemaipomenit de semnificativă.

Nu-mi pasă prea mult de fapte. Eu insist pe semnificaţie şi adevăr, ceea ce reprezintă cu totul altceva.

Încrede-te în univers, şi universul se va încrede în tine
Marpa a auzit odată despre un mare maestru spiritual. L-a căutat, l-a găsit, s-a dăruit întru totul lui, s-a încrezut cu totul în el. După un timp, l-a întrebat, "Acum, ce ar trebui să fac?"

Maestrul i-a zis, "De vreme ce mi te-ai încredinţat complet, nu ar trebui să mai faci nimic. Singura ta mantră secretă este numele meu. Ori de câte ori ajungi într-o dificultate, aminteşte-ţi doar numele meu, şi totul va fi bine!"

Marpa a căzut la picioarele înţeleptului, dar apoi s-a pus la încercare. La urma urmei, era totuşi un om simplu. S-a dus până la rău şi a mers peste apele sale. Celorlalţi ucenici, care fuseseră mulţi ani alături de maestru, nu le-a venit să le creadă ochilor! Marpa umbla peste ape!

Ucenii au fugit cu sufletul la gură la înţelept şi i-au spus, "Nu ai înţeles acel om. Nu este deloc unul obişnuit. El merge pe apă!"

Şocat, maestrul a exclamat, "Cum?"

Au alergat cu toţii spre rău şi l-au văzut pe Marpa păşind pe ape, cântând şi dansând. Atunci când a sosit la mal, maestrul l-a iscodit, "Care este secretul?"

El i-a replicat, "Care este secretul? Este acelaşi secret pe care mi l-ai împărtăşit, numele tău! Mi l-am adus în minte şi am zis, "Maestre, ajută-mă să merg pe ape," şi chiar aşa s-a şi întâmplat."

Maestrului nu îi venea să creadă că numele său avea atâta putere... El însuşi nu putea să umble pe apă. Dar, dacă putea? Nu încercase, de fapt, niciodată...

Cu toate acestea, s-a gândit să se asigure încă o dată de forţa numelui său înainte de a încerca. I-a spus, aşadar, lui Marpa, "Poţi să sări de pe dealul de colo?"

Marpa i-a răspuns, "Orice îţi doreşti." A urcat pe deal şi apoi a sărit. Maestrul şi ceilalţi ucenici au aşteptat în vale, fiind aproape siguri că nu vor găsi decât bucăţi din Marpa. Era mare lucru dacă descopereau chiar şi câteva bucăţi din el, căci dealul era foarte înalt!

Marpa a sosit însă domol prin aer, surâzând, aflat în postura lotusului. A ajuns sub un copac din vale şi a aterizat la poalele lui. De îndată, l-au înconjurat cu toţii şi l-au examinat cu atenţie. Nu avea nici măcar o zgârietură!

Maestrul a remarcat, "Aceasta este cu adevărat o mare realizare. Mi-ai folosit iarăşi numele?"

Marpa i-a confirmat, "Da, numai numele tău."

Maestrul şi-a spus, "Această dovadă îmi este îndeajuns, aşa că voi încerca să calc peste ape." A făcut doar un pas, şi s-a scufundat!

Marpa a fost uluit peste poate de acest lucru. Ucenicii au sărit degrabă în rău şi l-au tras, cu chiu, cu vai, pe maestru pe mal. Era pe jumătate mort. Apă îi pătrunsese în plămâni, dar reuşise cumva să rămână în viaţă.

Marpa nu s-a putut opri să îl întrebe, "Care este problema?"

Maestrul i-a mărturisit, "Poate că ai să mă poţi ierta... Nu sunt maestru, ci numai mă prefac că sunt."

"Dacă doar te prefaci, cum am reuşit să fac acele miracole folosind numele tău?"

Falsul maestru i-a răspuns, "Nu numele meu te-a ajutat să le faci, ci încrederea ta. Nu contează în cine ai încredere, importantă este încrederea, dragostea, totalitatea sa. Eu nu am încredere în mine însumi. Nu mă încred în oameni. Înşel toată lumea, cum aş putea avea, drept urmare, încredere? În plus, mă tem să nu fiu înşelat de alţii întrucât eu îi înşel. Încrederea este imposibilă pentru mine. Tu eşti un om inocent şi te-ai încrezut în mine. Din cauza încrederii tale s-au petrecut acele miracole."

Nu este relevant dacă această poveste este adevărată sau nu.

Ceea ce este sigur e că nefericirea ta este provocată de greşelile tale, iar fericirea îţi este creată de încrederea ta, de dragostea ta.

Sursă: Osho - "Beyond Enlightment"/"Dincolo de iluminare"


Te mai poate interesa în Blogul Dianei:

Osho: Nu există trecut, nici viitor, ci numai prezent

Judecata nesăbuită a lumii | Poveste de Osho

Osho: Ochi de pictor | Povestea lui van Gogh
Miracolul încrederii | Poveste de Osho Miracolul încrederii | Poveste de Osho Reviewed by Diana Popescu on februarie 23, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.