Mitul lui Tezeu şi al Ariadnei | Poveşti de dragoste antice

Unul din cele mai cunoscut mituri din antichitate este cel al eroul atenian Tezeu şi al Minotaurului din Creta. Îndrăgostită de prinţul străin şi arătos proaspăt sosit, Ariadna (fiica regelui Minos şi sora vitregă a Minotaurului) îl ajută pe Tezeu să îl omoare pe monstru şi să iasă din labirintul încălcit, de rea faimă. Mai târziu, ea fuge de pe insula sa natală împreună cu Tezeu, lăsându-şi în urmă familia şi prietenii. De ce ? Pur şi simplu pentru că era îndrăgostită!

Aşa se încheie această poveste de dragoste şi eroism? Nici pe departe! Tezeu o abandonează pe Ariadna pe insula Naxos şi navighează către casă sa, unde tatăl lui, Egeus, se va sinucide prin pricina neglijenţei fiului său. Ce se petrece însă cu Ariadna? Ea ajunge să se căsătorească cu Dionis, zeul vinului, fertilităţii şi extazului!

Şi-a părăsit cu adevărat Ariadna familia din cauza dragostei pentru Tezeu? Această a fost voinţa zeilor? A destinului? Cum s-a simţit ea? Ce a fost în sufletul ei atunci când Tezeu a abandonat-o?

Încearcă să-ţi imaginezi drumul pe mare al lui Tezeu şi al tovarăşilor săi, cum au fost apoi lăsaţi fără arme de îndată ce au debarcat pe malul Cretei, fiind siliţi, după aceea, să mergă unul în spatele celuilalt, un drum lung pe teritoriul duşmanilor lor. Cât de apropiaţi au ajuns să fie după atât de multe peripeţii? Au vorbit despre copiii lor, despre mamele ori iubitele lor? Poate că şi-au împărtăşit visele de a trăi în pace, seninătate în sânul familiilor. În Creta, au fost probabil pe punctul să-şi vadă aceste visuri destrămate, să sufere din această pricină cu atât mai mult cu cât aceste visuri le erau mai dragi.

Au visat cu adevărat Tezeu şi însoţitorii săi? Au fost stăpâniţi de coşmaruri în vreme ce rătăceau prin labirintul înspăimântător, lovindu-se de pereţii acestuia şi strecurandu-se pe scări înguste pe când urechile le erau asurzite de urletele fioroase Minotaurului aflat pe urmele lor, tot mai aproape, gata să îi sfârtece şi să-i mănânce de vii?

Atunci când au coborât pe mal, poate că au fost încătuşaţi, poate că au plâns, au fost cutremuraţi de apropierea iminentă a morţii... Se simţeau, probabil, despărţiţi de cretani prin ură, frică, limbă. O gloată înverşunată nu înceta să îi huiduie, să-i înjure, să-i împingă încolo şi încoace! Bănuiesc că Tezeu şi-a păstrat o faţă demnă, bravă, înlemnită în curaj. Se dovedise deja un erou neînfricat, iar experienţele sale îl făceau sigur pe sine. Credea în menirea înaltă a soartei sale...

Potrivit mitologiei, Ariadna a căzut pradă dragostei pentru Tezeu din cauza unei zeiţe. Dacă, totuşi, ea s-a îndrăgostit pur şi simplu, aşa cum le se întâmplă adeseori fetelor? Poate că era în mijlocul mulţimii furibunde, fascinată de forţa şi frumuseţea lui Tezeu... Poate că povestea ei de iubire a început printr-o străfulgerare de admiraţie şi respect... Ori, este posibil să fi văzut în Tezeu sufletul său pereche, cineva cunoscut cumva din vieţile ei anterioare, care urma să i se dedice şi să o iubească fără doar şi poate... Nu este exclus să fi fost însufleţită de milă pentru atenieni, şi să încerce din acest motiv să îi ajute, ajungând astfel la Tezeu, liderul lor, şi îndrăgostindu-se apoi pe nesimţite de el... Poate că se simţea copleşită de singurătate, ori voia să se revolte împotriva tatălui său. Sau poate că, pur şi simplu, era ambiţioasă, voia să scape de Creta, şi era însetată de aventură... Oricum, este cert că a fost străpunsă de o iubire bruscă şi înfocată pentru Tezeu!

L-a iubit atât de mult pe Tezeu încât nu a mai ţinut cont de tată, mamă, familie, tron şi cămin. L-a iubit atât de tare încât s-a încrezut întru totul în el. "Dacă te ajut, mă vei lua cu tine şi mă vei face soţia ta?" a întrebat probabil ea." Răspunsul lui Tezeu nu putea fi decât unul prompt şi hotărât, "Da!" Ariadna i-a dăruit de îndată iubitului ei firul de aţă, sabia şi îndrumările despre labirint. Întrucât îl iubea, i-a oferit totul!

Ce-a fost însă în capul şi inima lui Tezeu? A rostit el un "da" sincer, sau unul fals, menit să îl ajute să supravieţuiască şi să devină eroul poporului său? Poate că fost la fel de sincer când i-a zis "da" ca şi mai târziu, în Naxos, unde s-a gândit, "Nu, nu o voi lua la casa mea." Câtă valoare au avut cuvintele lui? Chiar dacă Ariadna nu îi părea la fel de atractivă ca la început, nu ar fi trebuit să fie un om de onoare şi să nu-şi uite promisiunea? A fost călăuzit în cele din urmă de vanitate ori de laşitate? Îi era teamă că atenienii îl vor huli pentru că adusese cu el fata duşmanilor lor, chiar dacă aceasta îi salvase viaţă? Sau, încă de la început, nu a fost vorba decât despre vestita ipocrizie a grecilor, despre care se spunea că îţi oferă daruri numai pentru a profită de tine?

Credea oare Tezeu în dragoste? Un bărbat gata să îşi rişte viaţa pentru oamenii săi nu era în stare să-şi sacrifice libertatea, mândria pentru a salva o femeie care îl salvase? Este posibil, drept urmare, să nu fi crezut deloc în dragoste. Bănuiesc că atenienii l-au proslăvit pentru minciuna aruncată în faţă Ariadnei drept regele şi salvatorul Atenei! Nu le-a trecut prin minte că Tezeu ar fi fost şi mai măreţ respectându-şi legământul faţă de Ariadna indiferent de consecinţe! În acest caz, Tezeu s-ar fi simţit mai temerar şi mai curat, şi ar fi domnit probabil dând dovadă de o sporită integritate, onestitate şi bunăvoinţă faţă de concetăţenii săi. Întrucât, abandonarea Ariadnei a creat o fisură, ce s-a mărit cu timpul, în virtutatea sa.

Ariadna, rămasă singură pe insula Naxos, putea fi însărcinată sau salvată de Dionis, fără însă să-şi poată reprima blestemele la adresa lui Tezeu. L-ar fi putut blestema şi pentru că nu îşi schimbase pânzele corabiei din albe în negre pentru a-i semnaliza victoria tatălui lui. Aşa că atunci când bietul Egeus, care veghease de pe stâncile de la ţărm vreme de câteva luni, a văzut culoarea neagră a pânzelor, i s-a fărâmat inima şi a căzut în mare. Dintr-o dată, Tezeu s-a văzut astfel în postura de rege!

După ce a îmbătrânit, Tezeu ar fi putut să se cocoaţe pe acelaşi stânci ca şi tatăl sau pentru a scruta marea, imaginându-şi insula Naxos dincolo de orizont. Şi-a îngăduit oare vreodată să se gândească cum s-a simţit Ariadna atunci când s-a trezit singură pe plajă, cu Tezeu dispărut fără urmă? A avut vreo idee despre disperarea şi plânsul amrnic al Ariadnei, căreia nu îi venea să-şi creadă ochilor că fusese lăsată neajutorată de cel pe care îl iubea şi care se dovedise că se făcuse numai că o iubeşte? A încercat Tezeu să-şi imagineze ce s-a întâmplat cu ea? Dacă s-a sinucis, s-a aruncat în mare, dacă a supravieţuit, a îmbătrânit, s-a măritat cu altcineva? Nu putea şti cu certitudine nimic altceva decât că îi făcuse rău! Poate că fost cuprins de regrete, poate că s-a gândit că nu procedase corect... Dacă i s-ar fi dat şansa să se întoarcă în timp, ar fi făcut la fel?

Este interesant că următoarea mare poveste de dragoste a lui Tezeu a foat cea cu Antiope, o războinică amazoană, de fapt sora reginei amazoanelor. Ea a murit luptându-se într-o bătălie de partea lui Tezeu. Încă o iubire avantajoasă pentru Tezeu, nu-i aşa?


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Mitul lui Narcis şi Echo | Legende antice ale dragostei

Mitul lui Pyramus şi Thisbe - Legende antice ale dragostei 

Mitul lui Orfeu si Euridice  | Legende antice ale dragostei