Narcis şi lacul | Poveste de Paulo Coehlo

Alchimistul a luat în mâini o carte adusă de cineva în caravană. În vreme ce îi răsfoia paginile, a găsit o poveste despre Narcis.

Alchimistul ştia legenda lui Narcis, un tânăr care îngenunchea zilnic lângă un lac pentru a-şi contempla frumuseţea. Era atât de fascinat de el însuşi încât, într-o dimineaţă, a căzut în lac şi s-a înecat. În acel loc s-a născut o floare, care a fost numită narcisă.

Nu în acest fel încheia însă autorul cărţii povestea. El spunea că atunci când a murit Narcis, şi-a făcut apariţia Zeiţa Pădurii şi a descoperit ca lacul, care odată avea apă proaspătă, se transformase într-unul de lacrimi sărate.

"De ce plângi?" a întrebat Zeiţa.

"Plâng după Narcis," a răspuns lacul.

"Ah, nu este nici o surpriză că îl regreţi," a remarcat Zeiţa, "căci, deşi îl urmăream cu toţii prin pădure, numai tu singur îi puteai admira frumuseţea atât de aproape."

"Bine, dar.... Narcis chiar era frumos?" a întrebat lacul.

"Cine ar putea să ştie asta mai bine decât tine?" a rostit, uimită, Zeiţă. "La urma urmei, pe malul tău se apleca zi de zi pentru a se contempla pe el însuşi."

Lacul a rămas tăcut câtva timp. Apoi, a zis: "Îl jelesc Narcis, dar nu am observat niciodată că era frumos. Plâng pentru că, de fiecare dată când îngenunchea pe malul meu, puteam vedea reflectată, în adâncurile ochilor săi, propria mea frumuseţe."

"Ce poveste frumoasă," s-a gândit Alchimistul.

Sursă: Paulo Coehlo, The Alchemist/Alchimistul


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Mitul lui Narcis şi Echo | Legende antice ale dragostei 

A te mişca înseamnă a trăi | Poveste de Paulo Coehlo

Cum s-a creat drumul | Poveste de Paulo Coehlo