Şarpele - Simbol şi semnificaţie
Unul din cele mai vechi şi mai răspândite simboluri ale lumii, şarpele poartă o sumedenie de semnificaţii, ţinând de forţa vitală primordială, dezvoltarea ciclică, transformarea, renaşterea, reîntinerirea, eternitatea, fertilitatea, vindecarea, dualitatea, Yin-Yang, principiul feminin şi cel masculin, echilibrul, înţelepciunea, intuiţia, conştientizarea, cunoaşterea, protecţia, ocultul, răul, diavolul şi înşelăciunea.
Din cauza capacităţii lor de a-şi schimba pielea, dar şi habitatului lor de sub pământ, printre rădăcinile plantelor, şerpii sunt simboluri ale renaşterii, transformării, morţii, imortalităţii şi vieţii de apoi.
Şarpele este corelat cu renaşterea încă din mitologia mayasa. Simbol al regelui, era amplasat în vârful copacului lumii, creând o axa centrală de comunicare între planul pământean şi cel spiritual.
Naga, un cuvânt sanscrit definind o zeitate sau o entitate a fiinţei, ce lua forma unui şarpe enorm, este regăsit atât în hinduism, cât şi în buddhism. Naga reprezintă la origine renaşterea, moartea, şi condiţia muritoare a omului întrucât îşi schimbă pielea, trecând printr-o revenire la viaţă simbolică.
Se spune că Asclepius, fiul lui Apollo şi al lui Koronis, învăţase secretul de a ţine moartea departe după ce văzuse cum un şarpe îl readusese la viaţă pe un altul folosind ierburi vindecătoare. Pentru a împiedica omenirea să devină nemuritoare, Zeus l-a ucis cu un fulger. Moartea pricinuită de Zeus lui Asclepius înfăţişa astfel incapacitatea omului de a răsturna "ordinea naturală" care îl separa de zei.
În onoarea lui Asclepius, şerpii erau utilizaţi adesea în Grecia antică în ritualuri de vindecare. Adeseori, li se dădea drumul unor şerpi neotravitoari în odăile celor bolnavi sau răniţi, pentru a-i însănătoşi.
Într-un mit străvechi, Athena îi dăruise lui Asclepius câteva picături din sângele Gorgonei. Acest sânge avea proprietăţi magice: dacă era extras din partea stângă a Gorgonei, constituia o otravă mortală; luat din partea dreapta, era în stare să readucă morţii la viaţă.
Comportamentul şi ciclul vieţii şarpelui i-a inspirat şi pe celţi să-l vadă drept un simbol al renaşterii, reîntineririi, transformării, dar şi al înşelăciunii şi al unei cunoaşteri secrete.
Dispărut de pe pământ în perioada rece a anului, şi revenit la suprafaţă acestuia odată cu creşterea puterii soarelui, şarpele a fost frecvent conectat cu lumea subpământeană, lumea morţilor.
Potrivit antropologului Lynn Isbell, şarpele a devenit un simbol al morţii deoarece a fost încorporat în acest fel în mintea noastră subconştientă de-a lungul evoluţiei umanităţii. În această concepţie, vreme de milioane de ani, şerpii au fost singuri atacatori semnificativi ai primatelor, ajungând să semnifice în mitologii diverse moartea şi pericolul. În opinia psihanalistului Joseph Lewis şi a antropologului Maude Oakes, şarpele reprezintă iniţierea şi renaşterea tocmai pentru că este un simbol al morţii.
Transformarea asociată cu şarpele poate să fie şi una benefică. În Evanghelia lui Ioan, 3:14-15, Iisus face o comparaţie directă între înălţarea Fiului omului şi fapta lui Moise de a ridica şarpele pe verticală, folosind această creatură ca pe un simbol al Mânturii: "Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."
În numeroase culturi, şerpii simbolizează forţă creativă a vieţii, sexualitatea şi fertilitatea.
De pildă, poporul Hopi din America de Nord se angaja anual într-un dans al şarpelui ce celebra uniunea unui băiat şarpe (un spirit al cerului) cu o fată şarpe (un spirit al lumii subpământene) având scopul de a reimproaspata fertilitatea naturii. La sfârşitul dansului, pentru a-şi asigura recolte bogate, Hopi eliberau şerpi pe ogoarele lor.
În alte tradiţii, şarpele este un simbol al cordonului ombilical, care reunea toate fiinţele umane cu pământul mamă.
Potrivit unor credinţe avramice, şarpele reprezintă dorinţa sexuală. În unele interpretări din Midraş, el este un însemn al pasiunii sexuale.
În hinduism, Kundalini este un şarpe încolăcit, semnificând puterea reziduală a dorinţei pure.
Ca şi simbol al indienilor nativi americani, şarpele reflectă masculinitatea, imaginea falică a fulgerului ce conferea o putere de afirmare, o cutezanţa extraordinară. În alte triburi americane, şerpii erau înzestraţi cu atribute feminine, cu creaţia sau maternitatea.
Datorită cunoştiinţelor presupuse despre puterea vindecătoare a ierburilor, şarpele era considerat frecvent unul din cele mai înţelepte vieţuitoare, una apropiată de divinitate. Nu întâmplător, Asclepius, zeul medicinii şi vindecării, purta un toiag pe care era încolăcit un şarpe, într-o imagine devenită simbolul medicinii moderne. Moise a avut şi el un astfel de toiag, aşa cum se menţionează în Numeri 21:8, "Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.”"
Înţelepciunea şarpelui (Sophia) a fost adoptată de gnosticism, îndeosebi în cadrul sectelor ofite.
Zeita minoică a şarpelui era înfăţişată cu un şarpe în fiecare mână, evocându-se astfel înţelepciunea ce izvora din ea.
În Vechiul Testament, şarpele din grădina Edenului a ispitit-o pe Eva cu promisiunea unei cunoaşteri interzise, convingând-o, în ciuda avertismentului lui Dumnezeu, că nu va fi afectată de moarte. Şarpele este identificat şi aici cu inteligenţa sau viclenia: "Şarpele era mai siret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ‘Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină’?” " (Geneza 3:1). Pe de altă parte, în Apocalipsa 12:9 se spune, "Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală intreagă lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui." Aşadar, deşi în Apocalipsa şarpele este identificat cu Satana, în Geneza este portretizat doar ca o creatură vicleană, promovând ceea ce interzice Dumnezeu, prin înşelăciune şi iluzionare.
Şerpii au fost mereu priviţi drept paznici, protectori puternici ai templelor şi altor locuri sacre. Acest rol al lor îşi poate avea originea şi în faptul că, atunci când sunt atacaţi, unii şerpi îşi apăra cu înverşunare teritoriul, recurgând mai întâi la gesturi de ameninţare, şi apoi la o luptă făţişă.
În multe culturi, şarpele este gardianul nu numai al zonelor sfinte, ci şi al comorilor.
La Amgkor, în Cambodgia, sunt numeroase sculpturi ale unor şerpi (naga) cu mai multe capete care apără templele sau alte clădiri importante.
Aceşti şerpi simbolizează conexiunea dintre forţele primare, alăturarea, împreunarea la un nivel divin, armonia contrariilor, refacerea întregului, odată fragmentat, printr-o modalitate magică, printr-o comunicare avansată.
Este interesant că DNA-ul are o structura asemănătoare cu cea a doi şerpi împletindu-se într-o curbă elicoidală.
Gorgona, aşa cum era reprezentată la templul lui Artemis din Corfu, purta o centură formată din doi şerpi împletiţi, un alt simbol al fertilităţii.
În cărţile alchimiştilor este întâlnită frecvent imaginea lui Ouroboros, un simbol al totalităţii, ce cuprinde întregul conştiinţei şi se autodevoreaza cu o înverşunare insaţiabilă.
Ouroboros, şarpele ce-şi muşcă propria coadă semnifică totodată eternitatea şi reînnoirea continuă a vieţii, infinitatea şi natura ciclică a universului.
O versiune binecunoscută este Ouroboros-ul egiptean, despre care se crede că a fost inspirat de Calea Lactee, întrucât unele texte greco-egiptene o menţionează drept şarpele de lumină din ceruri. Egiptenii din antichitate îl asociau cu Wadget, una din cele mai vechi zeităţi ale lor şi unul din aspectele zeului Hathor.
În mitologia norvegiană, şarpele Lunii (şarpele Midgard), cunoscut şi sub numele de Jor Mungandr încercuieşte lumea în oceanul abisului muscandu-şi propria coadă.
Semizeitatea Aidophedo a poporului Ashanti din Africa de Vest este, de asemeni, un şarpe muscandu-şi coada.
În America Centrală precolumbiană, Quetzalcoatl era descris ca un şarpe ce îşi muşca coadă. Mama lui, zeiţa aztecă Coatlicue ("cea cu vestmântul din şerpi") era numită şi Cihuacoatl ("doamna şerpilor"). Tatăl lui, Mixcoatl, era identificat cu Calea Lactee, stelele şi cerurile în câteva culturi mesoamericane.
"Orice poveste de seamă pare să înceapă cu un şarpe."
Nicholas Cage
Articole din aceeaşi tematică în Blogul Dianei:
Copăceii Feng Shui şi şarpele Feng Shui
Echerul şi compasul ca simbol masonic
Şarpele din vise | Interpretare şi semnificaţie vise
Şarpele, simbol al transformării, morţii, renaşterii, vindecării şi nemuririi
Şarpele este corelat cu renaşterea încă din mitologia mayasa. Simbol al regelui, era amplasat în vârful copacului lumii, creând o axa centrală de comunicare între planul pământean şi cel spiritual.
Naga, un cuvânt sanscrit definind o zeitate sau o entitate a fiinţei, ce lua forma unui şarpe enorm, este regăsit atât în hinduism, cât şi în buddhism. Naga reprezintă la origine renaşterea, moartea, şi condiţia muritoare a omului întrucât îşi schimbă pielea, trecând printr-o revenire la viaţă simbolică.
Se spune că Asclepius, fiul lui Apollo şi al lui Koronis, învăţase secretul de a ţine moartea departe după ce văzuse cum un şarpe îl readusese la viaţă pe un altul folosind ierburi vindecătoare. Pentru a împiedica omenirea să devină nemuritoare, Zeus l-a ucis cu un fulger. Moartea pricinuită de Zeus lui Asclepius înfăţişa astfel incapacitatea omului de a răsturna "ordinea naturală" care îl separa de zei.
În onoarea lui Asclepius, şerpii erau utilizaţi adesea în Grecia antică în ritualuri de vindecare. Adeseori, li se dădea drumul unor şerpi neotravitoari în odăile celor bolnavi sau răniţi, pentru a-i însănătoşi.
Într-un mit străvechi, Athena îi dăruise lui Asclepius câteva picături din sângele Gorgonei. Acest sânge avea proprietăţi magice: dacă era extras din partea stângă a Gorgonei, constituia o otravă mortală; luat din partea dreapta, era în stare să readucă morţii la viaţă.
Comportamentul şi ciclul vieţii şarpelui i-a inspirat şi pe celţi să-l vadă drept un simbol al renaşterii, reîntineririi, transformării, dar şi al înşelăciunii şi al unei cunoaşteri secrete.
Dispărut de pe pământ în perioada rece a anului, şi revenit la suprafaţă acestuia odată cu creşterea puterii soarelui, şarpele a fost frecvent conectat cu lumea subpământeană, lumea morţilor.
Potrivit antropologului Lynn Isbell, şarpele a devenit un simbol al morţii deoarece a fost încorporat în acest fel în mintea noastră subconştientă de-a lungul evoluţiei umanităţii. În această concepţie, vreme de milioane de ani, şerpii au fost singuri atacatori semnificativi ai primatelor, ajungând să semnifice în mitologii diverse moartea şi pericolul. În opinia psihanalistului Joseph Lewis şi a antropologului Maude Oakes, şarpele reprezintă iniţierea şi renaşterea tocmai pentru că este un simbol al morţii.
Transformarea asociată cu şarpele poate să fie şi una benefică. În Evanghelia lui Ioan, 3:14-15, Iisus face o comparaţie directă între înălţarea Fiului omului şi fapta lui Moise de a ridica şarpele pe verticală, folosind această creatură ca pe un simbol al Mânturii: "Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."
Şarpele, simbol al fertilităţii
În numeroase culturi, şerpii simbolizează forţă creativă a vieţii, sexualitatea şi fertilitatea.
De pildă, poporul Hopi din America de Nord se angaja anual într-un dans al şarpelui ce celebra uniunea unui băiat şarpe (un spirit al cerului) cu o fată şarpe (un spirit al lumii subpământene) având scopul de a reimproaspata fertilitatea naturii. La sfârşitul dansului, pentru a-şi asigura recolte bogate, Hopi eliberau şerpi pe ogoarele lor.
În alte tradiţii, şarpele este un simbol al cordonului ombilical, care reunea toate fiinţele umane cu pământul mamă.
Potrivit unor credinţe avramice, şarpele reprezintă dorinţa sexuală. În unele interpretări din Midraş, el este un însemn al pasiunii sexuale.
În hinduism, Kundalini este un şarpe încolăcit, semnificând puterea reziduală a dorinţei pure.
Ca şi simbol al indienilor nativi americani, şarpele reflectă masculinitatea, imaginea falică a fulgerului ce conferea o putere de afirmare, o cutezanţa extraordinară. În alte triburi americane, şerpii erau înzestraţi cu atribute feminine, cu creaţia sau maternitatea.
Şarpele, simbol al înţelepciunii, cunoaşterii şi vicleniei
Datorită cunoştiinţelor presupuse despre puterea vindecătoare a ierburilor, şarpele era considerat frecvent unul din cele mai înţelepte vieţuitoare, una apropiată de divinitate. Nu întâmplător, Asclepius, zeul medicinii şi vindecării, purta un toiag pe care era încolăcit un şarpe, într-o imagine devenită simbolul medicinii moderne. Moise a avut şi el un astfel de toiag, aşa cum se menţionează în Numeri 21:8, "Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.”"
Înţelepciunea şarpelui (Sophia) a fost adoptată de gnosticism, îndeosebi în cadrul sectelor ofite.
Zeita minoică a şarpelui era înfăţişată cu un şarpe în fiecare mână, evocându-se astfel înţelepciunea ce izvora din ea.
În Vechiul Testament, şarpele din grădina Edenului a ispitit-o pe Eva cu promisiunea unei cunoaşteri interzise, convingând-o, în ciuda avertismentului lui Dumnezeu, că nu va fi afectată de moarte. Şarpele este identificat şi aici cu inteligenţa sau viclenia: "Şarpele era mai siret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ‘Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină’?” " (Geneza 3:1). Pe de altă parte, în Apocalipsa 12:9 se spune, "Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală intreagă lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui." Aşadar, deşi în Apocalipsa şarpele este identificat cu Satana, în Geneza este portretizat doar ca o creatură vicleană, promovând ceea ce interzice Dumnezeu, prin înşelăciune şi iluzionare.
Şarpele, simbol al protecţiei
Şerpii au fost mereu priviţi drept paznici, protectori puternici ai templelor şi altor locuri sacre. Acest rol al lor îşi poate avea originea şi în faptul că, atunci când sunt atacaţi, unii şerpi îşi apăra cu înverşunare teritoriul, recurgând mai întâi la gesturi de ameninţare, şi apoi la o luptă făţişă.
În multe culturi, şarpele este gardianul nu numai al zonelor sfinte, ci şi al comorilor.
La Amgkor, în Cambodgia, sunt numeroase sculpturi ale unor şerpi (naga) cu mai multe capete care apără templele sau alte clădiri importante.
Simbolul celor doi şerpi încolăciţi unul într-altul
Aceşti şerpi simbolizează conexiunea dintre forţele primare, alăturarea, împreunarea la un nivel divin, armonia contrariilor, refacerea întregului, odată fragmentat, printr-o modalitate magică, printr-o comunicare avansată.
Este interesant că DNA-ul are o structura asemănătoare cu cea a doi şerpi împletindu-se într-o curbă elicoidală.
Gorgona, aşa cum era reprezentată la templul lui Artemis din Corfu, purta o centură formată din doi şerpi împletiţi, un alt simbol al fertilităţii.
Ouroboros, simbol şi semnificaţie
În cărţile alchimiştilor este întâlnită frecvent imaginea lui Ouroboros, un simbol al totalităţii, ce cuprinde întregul conştiinţei şi se autodevoreaza cu o înverşunare insaţiabilă.
Ouroboros, şarpele ce-şi muşcă propria coadă semnifică totodată eternitatea şi reînnoirea continuă a vieţii, infinitatea şi natura ciclică a universului.
O versiune binecunoscută este Ouroboros-ul egiptean, despre care se crede că a fost inspirat de Calea Lactee, întrucât unele texte greco-egiptene o menţionează drept şarpele de lumină din ceruri. Egiptenii din antichitate îl asociau cu Wadget, una din cele mai vechi zeităţi ale lor şi unul din aspectele zeului Hathor.
În mitologia norvegiană, şarpele Lunii (şarpele Midgard), cunoscut şi sub numele de Jor Mungandr încercuieşte lumea în oceanul abisului muscandu-şi propria coadă.
Semizeitatea Aidophedo a poporului Ashanti din Africa de Vest este, de asemeni, un şarpe muscandu-şi coada.
În America Centrală precolumbiană, Quetzalcoatl era descris ca un şarpe ce îşi muşca coadă. Mama lui, zeiţa aztecă Coatlicue ("cea cu vestmântul din şerpi") era numită şi Cihuacoatl ("doamna şerpilor"). Tatăl lui, Mixcoatl, era identificat cu Calea Lactee, stelele şi cerurile în câteva culturi mesoamericane.
"Orice poveste de seamă pare să înceapă cu un şarpe."
Nicholas Cage
Articole din aceeaşi tematică în Blogul Dianei:
Copăceii Feng Shui şi şarpele Feng Shui
Echerul şi compasul ca simbol masonic
Şarpele din vise | Interpretare şi semnificaţie vise
Şarpele - Simbol şi semnificaţie
Reviewed by Diana Popescu
on
februarie 25, 2016
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
februarie 25, 2016
Rating:
Postări
Niciun comentariu: