Secretul fericirii | Poveste de Paulo Coehlo
Un neguţător şi-a trimis odată fiul să afle secretul fericirii de la cel mai înţelept dintre înţelepţi. Tânărul a rătăcit prin deşert vreme de treizeci de zile până când a ajuns la un castel situat pe vârful unui munte. Acolo locuia maestrul spiritual căutat de el.
După ce a intrat în maiestuoasa clădire, nu a dat peste atmosfera de înaltă spiritualitate la care se aştepta, ci peste o forfotă de nedescris. O mulţime de neguţători intrau şi ieşeau pe nenumărate uşi, oameni de diverse naţii trăncăneau pe la colţuri, o orchestră interpreta neîncetat cântece pline de farmec şi, în plus, în mijlocul vastei încăperi trona o masă încărcată cu cele mai delicioase mâncăruri provenite din toate colţurile lumii.
Inteleptul discuta cu oricine îi ieşea în cale, aşa că tânărul a trebuit să aştepte două ore înainte să apuce să i se adreseze.
Maestrul a ascultat cu o răbdarea considerabilă, cu o mare atenţie cuvintele băiatului, dar apoi i-a spus că nu avea vreme deocamdată să-l lămurească care era secretul fericirii.
I-a sugerat tânărului să facă o plimbare prin palat, şi să revină la peste alte două ore.
"Vreau să-mi faci o favoare," a adăugat inteleptul, inmânandu-i o linguriţă în care a turnat două picaturi de ulei. "În timp ce mergi, ţine acesta linguriţă şi ai grijă să nu se verse uleiul."
Băiatul a urcat şi a coborât pe scările palatului, cu ochii fixaţi asupra linguriţei şi, la capătul celor două ore s-a întors la maestrul spiritual.
"Aşadar," i-a zis acesta, "ai văzut tapiţeriile persane din sufrageria mea? Te-ai delectat în grădina mea căreia un vestit meşter grădinar i s-a dedicat zece ani pentru a o făuri? Ai remarcat pergamentele vechi şi frumoase din biblioteca mea?"
Incurcat, tânărul i-a mărturisit că nu văzuse nimic. Singura lui preocupare fusese să nu verse uleiul încredinţat de înţelept.
"În cazul ăsta," i-a spus maestrul, "întoarce-te şi fii cu băgare de seamă la toate minunăţiile din locuinţa mea. Nu te poţi încrede în cineva dacă nu-i cunoşti bine casa."
Tânărul a umblat iarăşi prin palat, de asta dată mai relaxat şi atent la toate operele de artă aflate pe tavan şi pe pereţi. A admirat grădinile, munţii din jurul palatului, a fost încântat de delicateţea florilor, de frumuseţea lucrurilor rare răspândite în clădire. După ce a revenit la înţelept, i-a descris în amănunţime tot ce văzuse.
"Dar unde sunt cele două picături de ulei pe care ţi le-am dat?" a întrebat maestrul.
"Privind în jos, către linguriţă, tânărul şi-a dat seama că vărsase uleiul.
"Ei bine, acesta este sfatul pe care ţi-l dăruiesc," i-a zis înţeleptul. "Secretul fericirii constă în a privi minunăţiile lumii şi a nu vărsa cele două picături de ulei din linguriţă."
Sursa: Paulo Coehlo - Two Drops of Oil/Două picături de ulei
Te-ar putea mai interesa în Blogul Dianei:
Narcis şi lacul | Poveste de Paulo Coehlo
Floarea cinstei | Poveste de Paulo Coehlo
Paulo Coelho: Inima perfectă | Despre dragostea adevărată
Inteleptul discuta cu oricine îi ieşea în cale, aşa că tânărul a trebuit să aştepte două ore înainte să apuce să i se adreseze.
Maestrul a ascultat cu o răbdarea considerabilă, cu o mare atenţie cuvintele băiatului, dar apoi i-a spus că nu avea vreme deocamdată să-l lămurească care era secretul fericirii.
I-a sugerat tânărului să facă o plimbare prin palat, şi să revină la peste alte două ore.
"Vreau să-mi faci o favoare," a adăugat inteleptul, inmânandu-i o linguriţă în care a turnat două picaturi de ulei. "În timp ce mergi, ţine acesta linguriţă şi ai grijă să nu se verse uleiul."
Băiatul a urcat şi a coborât pe scările palatului, cu ochii fixaţi asupra linguriţei şi, la capătul celor două ore s-a întors la maestrul spiritual.
"Aşadar," i-a zis acesta, "ai văzut tapiţeriile persane din sufrageria mea? Te-ai delectat în grădina mea căreia un vestit meşter grădinar i s-a dedicat zece ani pentru a o făuri? Ai remarcat pergamentele vechi şi frumoase din biblioteca mea?"
Incurcat, tânărul i-a mărturisit că nu văzuse nimic. Singura lui preocupare fusese să nu verse uleiul încredinţat de înţelept.
"În cazul ăsta," i-a spus maestrul, "întoarce-te şi fii cu băgare de seamă la toate minunăţiile din locuinţa mea. Nu te poţi încrede în cineva dacă nu-i cunoşti bine casa."
Tânărul a umblat iarăşi prin palat, de asta dată mai relaxat şi atent la toate operele de artă aflate pe tavan şi pe pereţi. A admirat grădinile, munţii din jurul palatului, a fost încântat de delicateţea florilor, de frumuseţea lucrurilor rare răspândite în clădire. După ce a revenit la înţelept, i-a descris în amănunţime tot ce văzuse.
"Dar unde sunt cele două picături de ulei pe care ţi le-am dat?" a întrebat maestrul.
"Privind în jos, către linguriţă, tânărul şi-a dat seama că vărsase uleiul.
"Ei bine, acesta este sfatul pe care ţi-l dăruiesc," i-a zis înţeleptul. "Secretul fericirii constă în a privi minunăţiile lumii şi a nu vărsa cele două picături de ulei din linguriţă."
Sursa: Paulo Coehlo - Two Drops of Oil/Două picături de ulei
Te-ar putea mai interesa în Blogul Dianei:
Narcis şi lacul | Poveste de Paulo Coehlo
Floarea cinstei | Poveste de Paulo Coehlo
Paulo Coelho: Inima perfectă | Despre dragostea adevărată
Secretul fericirii | Poveste de Paulo Coehlo
Reviewed by Diana Popescu
on
februarie 17, 2016
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
februarie 17, 2016
Rating:
Postări
Ah ... Uităm adesea de frumosul din lumea şi ne ţinem ochii numai pe palpabilul ei. Pe de altă parte, acel palpabil e singura lume care ne aparţine; pe restul o împrumutăm pasager. Cum să fereşti uleiul de la vărsare şi să vezi şi spectacolul furtunii din cer?
RăspundețiȘtergereSa ajungi la fericire permanenta, necesita putin exercitiu! Putin mai mult defapt :)
RăspundețiȘtergerePermanentă zici ...hmm, e prea mult. Eu nu aş şti ce să fac cu ea. Oamenii au nevoie şi de căderi şi de jugulări şi de pierderi. O fericire permanentă m-ar amputa, personal, de restul omului care sunt.
RăspundețiȘtergereNu, nu ... trebuie şi dramă.
Dozajul între cele două poate părea arbitrar la prima vedere. Ei bine, poate tocmai acel dozaj e secretul; poate acel dozaj face diferenţa între "a exista" şi "a trăi".
Problema cu,,drama,,e ca...avem nev.de ea dar nu in doze foarte mari(aidoma drogului)pentru ca atunci,,fericirea,,isi pierde sensul sau nici n o vom cunoaste vreodata!Sincer,eu nu cred in fericire (e prea mult spus pt ce traim noi)daca ea exista,are o conotatie total diferita de materia in care ne invartim zilnic.Fericirea are neaparat o legatura cu SPIRITUL si SUFLETUL nostru,este ceva dincolo de granite,oprelisti,mentalitati,materie,ceva la care f.putini oameni ajung!Incearca toti,putini cred,cei mai putini ating....fericirea!Fericirea este o stare de beatitudine,de prea plin sufletesc,de evolutie spirituala(de inalta vibratie)n are nimic de a face cu ce traim noi(zi de zi).Am cunoscut personal oameni extrem de simplii(la prima vedere)cu un trai modest,dar cu niste capacitati extrasezoriale,cu o evolutie spirituala cum rar am vz.Radiau de ,,fericire,,ca pot sa traiasca asa,ca ei cunosc alte nivele de cunoastere,ca ating niste revelatii,la care noi cei,,impamantati,,in materie toata ziua,nici nu visam!FERICIREA=EXTRAPAMANT!
RăspundețiȘtergereDa!FERICIREA nu este pt.noi,oamenii!Suntem prea egoisti,limitati,materialisti,prea rai si duri,sa meritam asemenea stare,sa simtim asa ceva!FERICIREA,este o stare cunoscuta de cei ce o merita cu adevarat,acestia fiind f.putini.Cand esti,,fericit,,esti total...liber!Nu depinzi de dragostea unei persoane,de bani,de vicii,de casa ta,de parinti,copii,etc FERICIREA-o stare suprema si absoluta de libertate si puritate,pe care n avem noi sansa sa o atingem,cu micimea noastra sufleteasca si spirituala!
ȘtergereSecretul fericirii?Sta in puritate,daruire,noblete,altruism,umanism,dar mai ales in ..daruire,cred eu!iubire cu spirit de sacrificiu,cu daruire absolut neconditionata!FeRICIREA nu stie ce este URA,asa ca o putem avea noi,oamenii?Nu prea cred!
RăspundețiȘtergereEu cred că secretul fericirii constă în a fi pozitivi și să ne bucurăm de lucrurile mici. Așa fac eu și sunt fericită. Desigur... fiecare din noi avem zile proaste când avem impresia că vrem să fugim din lume. Viața într-adevăr nu e roz, dar eu zic că totuși ar trebui să încercăm să fim cât mai fericiți. Ar trebui să ne bucurăm de viața noastră, deoarece e un dar extraordinar. Ar trebui să ne bucurăm, de exemplu că nea lăsat domnul din magazin in față sau orice altceva. Sau că am făcut pe cineva fericit, să zicem gâdilându-l. Ar trebui să observăm lucrurile frumoase, dar și mici, nu doar pe cele mari. Eu zic că poate asta depinde și de modul de gândire. Fiecare are o părere, iar aceasta, este a mea. În fiecare zi avem un lucru cât de mic, care ne face fericiți. Noi doar trebuie să deschidem ochii cu atenție și vom observa acest lucru. Să aveți azi, o zi cât mai fericită! Ceau!😊
RăspundețiȘtergere