14 minuni ale lumii chinezeşti

Ţara cu cea mai mare populaţie şi a treia ca întindere din lume, unul din leagănele cele mai importante ale civilizaţiei, China se poate mândri cu o largă varietate de frumuseţi naturale şi minunăţii create de om.
Cele mai frumoase locuri din China
Aici s-au inventat hârtia, tipăritul, busola şi praful de puşcă şi tot aici s-au născut Taoismul şi Confucianismul.
Există nenumărate puncte de interes, locuri de vizitat într-o vacanţă sau un sejur în China, dar mă voi limita în acest articol doar la câteva din cele mai cunoscute.

Marele Zid Chinezesc 


Există puţini oameni de pe pământ care să nu fi auzit de această minune a lumii. Un circuit in China trebuie neaparat sa includa vizitarea acestui edificiu.
Marele Zid Chinezesc are o lungime de peste 12.000 de kilometri şi se întinde între trecătoarea Jiayuguan şi cea Shanhaiguan. Construit începând cu anul 221 i.Hr., în vremea împăratului Qin, că un mijloc de apărare împotriva hunilor şi, apoi, contra mongolilor, a fost încheiat în timpul dinastiei Qing. Cu o lăţime de 6,5 metri şi o înălţime de 12 metri, clădit numai din piatră, Marele Zid Chinezesc era prevăzut cu 25.000 de turnuri de observare. Cu toate că s-a degradat în unele porţiuni, rămâne şi azi una din cele mai mari şi mai populare atracţii turistice din China.

Armata de teracotă 


Armata de teracotă din oraşul Xi’an constă din 9.000 de sculpturi create pentru înmormântarea lui Qin Shi Huang, cel dintâi împărat al Chinei, din secolul al III-lea i.Hr.. Cele 9.000 de sculpturi- soldaţi, care, cai şi personaje nemilitare au fost îngropate împreună cu împăratul, în mormântul său, pentru a-l proteja în timpul trecerii lui în viaţa următoare. Descoperită relativ recent, în anul 1974, de către nişte muncitori ce săpau un puţ, armata de teracotă a fost una din cele mai importante descoperi şi excavaţii arheologice din istoria umană. În prezent, mormântul împăratului Qin Shi Huang este considerat a opta minune a lumii şi este un site protejat de UNESCO.

Palatul Interzis 


Situat în partea de nord a pieţii Tiananmen, Palatul Interzis sau Muzeul palatului, aşa cum este numit în prezent, a servit drept reşedinţă a împăraţilor chinezi de la dinastia Ming până la cea Qing (1420 -1912) şi înglobează peste 980 de clădiri cu 8.886 de camere, într-un perimetru rectangular, cu 961 de metri de la sud la nord, şi 753 de metri de la est la vest, fiind înconjurat de ziduri cu 7,9 metri înălţime şi 6 metri lăţime. Până acum un secol şi ceva, oamenii de rând nu aveau acces în palat, oricine trecea peste această interdicţie fiind condamnat la moarte prin decapitare! Palatul Interzis a fost proiectat până în cele mai mici amănunte astfel încât să reflecte principii filosofice şi religioase şi, în primul rând, măreţia puterii imperiale. De exemplu, sălile principale din curtea interioră şi cea exterioară sunt aranjate câte trei, în forma triagramei Qian, simbolizând cerul. Cu peste 14 milioane de vizitatori anual, palatul Interzis este una din cele mai mari atracţii turistice din lume, o destinaţie obligatorie într-un sejur in China.


Palatul de Vară 


Palatul de Vară (numit în chineză Grădina Sănătăţii şi Armoniei) este un vast ansamblu de lacuri, grădini şi palate din Beijing, dominat de Dealul Longevităţii şi cuprinzând lacul Kumming, şi are o arie de 2,9 kilometri pătraţi, din care trei sferturi apă. Peisajele naturale oferite de dealuri şi ape sunt împletite cu trăsături artificiale, precum pavilioane, temple, poduri şi clădiri ce formează un ansamblu armonios cu o estetică impresionantă.

Templul Statuilor de Jad din Shanghai 


În partea vestică a Shanghai-ului, un oraş modern şi înfloritor, se găseşte un faimos şi venerabil locaş religios buddhist, Templul Statuilor de Jad. În anul 1882, a fost clădit un templu menit să adăpostească două statui din jad aduse din Burma de un călugăr pe nume Huigen. Această clădire a fost distrusă în timpul revoltei ce a alungat de la putere dinastia Qing. Din fericire, cele două statui au fost salvate şi aşezate într-un nou spaţiu, numit Templul Statuilor de Jad. Cele două statui, reprezentându-l pe Buddha şezând, respectiv culcat, sunt create dintr-un jad alb, strălucitor, ce le conferă o aură de sanctitate şi vivacitate. Trebuie să vezi neapărat Templul Statuilor de Jad in decursul unei vacanţe în China.

Grădina Mandarinilor Yu din Shanghai 


Oraşul vechi din Shanghai găzduieşte Grădina Mandarinilor Yu (Grădina Yuyuan), creată în secolul al XVI-lea în timpul dinastiei Ming de mandarinul Pan Yunduan, care a cheltuit sume imense în acest scop, numai pentru a dărui frumuseţe şi desfătare părinţilor şi rudelor sale.
Printre punctele de interes din Grădina Mandarinilor Yu se numără sala Sansui (folosită în trecut pentru sărbătoriri şi anunţarea edictelor imperiale), Oraşul de piatră (cuprinzând numeroase sculpturi şi gravuri), operele în piatră ale artistului Zhang Nanyan şi Splendida piatră de jad (cu o înălţime de patru metri).

Mormintele Dinastiei Ming 


Construcţia mormintelor Dinastiei Ming, aflate la 48 de kilometri de Beijing, a fost iniţiată de YongLe (1402-1424), cel de-a treilea împărat din această dinastie, cel care a mutat capitala Chinei de la Nanjing la Beijing. Mormintele Dinastiei Ming constitue cel mai complex şi mai bine păstrat sit funerar, conţinând opere unice din arta şi arhitectura chinezească. A fost fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO în august 2003 şi face parte din numeroase circuite din China oferite de agenţiile de turism.

Templul Jokhang din Lhasa 


Templul Jokhang din Lhasa este un templu buddhist, considerat a fi cel mai sacru şi mai important din Tibet (în prezent regiune autonomă a Chinei). Construit de regele Songten Gampo începând cu anul 652, într-un stil arhitectural ce îmbină influenţe indiene, tibetane şi nepaleze, este menţinut în zilele noastre de călugări din şcoala buddhistă Gelug. Potrivit tradiţiei, templul a fost clădit pentru cele două mirese ale regelui Songten, Wencheng din dinastia chinezească Tang şi Bhrikhuti din Nepal. Amândouă au adus aici printre altele, ca parte a zestrei lor, câte o statuie a lui Buddha, Jowo Sakyamuni. În jurul templului a luat fiinţă un oraş, Ra-Sa, cunoscut în prezent ca Lhasa, "pământul sfânt."

Mănăstirea Songtseling 


Amplasată în zona de graniţă cu Tibetul, în partea de sud-est a Chinei, mănăstirea Songtseling este unul din cele mai importante aşezăminte buddhiste din regiune, în care călugării continuă să se devoteze tradiţiilor şi învăţămintelor străvechi.

Fluviul Yangtze 


Fluviul Yangtze este cel mai mare din China şi al al treilea din lume ca lungime (6.380 kilometri), după Nil şi Amazon. Izvorăşte în munţii Tanggula şi se îndreaptă către est, vărsându-se În Marea Chinei de Est. Fluviul Yangtze traversează o largă arie de ecosisteme, în el avându-şi sălaşul şi specii în pericol de dispariţie, precum aligatorul chinezesc, delfinul fără aripioare, peştele spatulă chinezesc şi sturionul Yangtze. Călătoriile pe fluviul Yangtze sunt frecvent incluse într-un sejur in China.

Piaţa Tian An Men 


Piaţa Tian An Men se află în centrul Beijingului şi este numită după poarta Tiananmen (Poarta păcii divine), localizată în nord şi considerată a fi intrarea frontală în Oraşul Interzis. Aici se găsesc monumentele eroilor revoluţiei, Muzeul naţional al Chinei şi mausolelul lui Mao Zedong. În afara Chinei, această piaţă a devenit renumită din cauza protestelor din 1989.

Buddha din Leshan 


În Leshan se află cea mai mare statuie a lui Buddha din lume, sculptată cu 1.000 de ani în urmă, într-o stâncă, timp de 90 de ani, de călugări budhişti devotaţi. Statuia măsoară 71 de metri înălţime şi 27 de metri lăţime. Conform unei legende locale, apele turbulente ce îşi ieşeau din matcă ale râului din regiune s-au liniştit după apariţia statuii.

Muntele Wudang 


Versantele muntelui Wudang, din provincia Hubei, sunt împodobite cu magnifice temple, palate şi poduri, construite în armonie cu ambientul natural. Oraşul Wudang găzduieşte Sala de Aur, unul din cele mai sacre construcţii din China. Cunoscută drept unul din cele mai deosebite tipuri de arhitectură religioasă, Sala de Aur a fost placată întru totul cu aur la Beijing şi apoi transportată în vârful muntelui Wudang. Muntele Wudang este cunoscut şi datorită artelor marţiale. Se spune că atât tehnica Tai Chi, cât şi Wudang Kung Fu au fost practicate aici pentru prima oară.

Templul Shi Bao Zhai 


Localizat pe malul stâng al puternicului râu Yangtze, templul Shi Bao Zhai este ataşat de o stâncă fără ajutorul unui singur cui. Înainte de a fi construit templul, credincioşii îşi riscau vieţile căţărându-se spre vârful muntelui, pentru a aduce omagii statuii lui Buddha aflată acolo.

Dacă ai de gând să-ţi petreci o vacanţă în China, alege, aşadar, un circuit care să cuprindă cât mai multe din aceste locuri.


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Codul chinezesc al bunelor maniere | Reguli de politeţe la chinezi

Legenda zilei îndrăgostiţilor din China
14 minuni ale lumii chinezeşti 14 minuni ale lumii chinezeşti Reviewed by Diana Popescu on martie 20, 2016 Rating: 5

3 comentarii:

  1. Buna Diana, ce inseamna faptul ca mi se zbate ochiul drept? Si faptul ca de cativa ani ma uit obesesiv la ceas la ora 21:21? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu știu, dar și mie mi se întâmplă asta dar și la alte ore.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.