Osho: Arta delicată de a fi mamă
În acest text, Osho preaslăveşte într-un mod frumos şi inedit mama, darul lui Dumnezeu ca o femeie să poată fi mamă, arta de a fi mamă. În acelaşi timp, viziunea lui Osho despre maternitate poate contraria şi înfuria bărbaţii prea mândri de masculinitatea lor, şi le poate dezorienta şi indigna pe femeile care îşi privesc tradiţional sau conformist rolul de mamă.
Una este să dai naştere unui copil, şi cu totul altceva să fii mamă. Orice femeie poate naşte un copil; este un fenomen simplu. Dar, a fi mamă necesită o mare artă, o mare înţelegere.
Creezi o fiinţă umană - cea mai mare creaţie posibilă! Un pictor pune pe pânză o pictură; numim ceea ce face o mare artă. Îl vedem pe Picasso drept un mare artist. Ce ştim însă despre mama sa? Un poet scrie poezii frumoase, dar ce se ştie despre mama care l-a creat pe Shakespeare?
Nu ne gândim la mame ca la cele mai creative fiinţe umane de pe pământ. Acesta este unul din motivele pentru care femeile nu sunt mari pictori ori poeţi; nu au nevoia să fie aşa ceva, întrucât ele pot fi mari mame. De ce încearcă bărbatul să devină un mare om de ştiinţă, poet, pictor? Este invidios faţă de femei: el nu poate crea copii. Se simte impotent. Sigmund Freud a vorbit mult despre invidia falică, cea a femeilor provocată de faptul că nu au organul reproductiv masculin. Acest lucru este întru totul fără sens, absurd. Este ca şi cum s-ar fi născut o femeie gen Sigmund Freud şi ar începe să spună despre bărbaţi că sunt invidioşi faţă de femei fiindcă nu au sâni. Un lucru este însă sigur: în străfundurile sale, bărbatul se simte invidios pentru că nu poate fi mamă, pentru că nu poate purta o fiinţă în viaţă în el, pentru că nu poate reproduce viaţa. Că să înlocuiasă asta, el pictează, sculptează, scrie poezie, compune muzică, merge pe lună, escaladează Everestul. Îşi doreşte să-i dovedesca femeii sale că cel puţin "Pot să fac şi eu ceva," în caz contrar simţindu-se impotent. Comparat cu capacitatea unei mame, arată cumva ca un copil, pare să fie aproape un accident al naturii. Munca lui nu este prea mare: pentru a se naşte un copil, el pur şi simplu declanşează acest proces. O mică injecţie poate face asta în locul său; nu e o muncă prea mare.
Femeia trece prin nouă luni de agonie şi extaz. Şi, după aceea, munca ei nu se termină! De fapt, munca, munca ei reală începe atunci când se naşte copilul.
Iar copilul aduce din nou un suflu proaspăt existenţei. Fiecare copil este primitiv, barbar; mama trebuie să-l civilizeze. Orice copil este barbar, aminteşte-ţi; este sălbatic, ca un animal. Iar mama trebuie să-i ofere cultură, să îl înveţe căile vieţii, căile omului. Este o muncă măreaţă. Trebuie, mamă, să-ţi aduci aminte că munca ta nu s-a terminat după naştere, ea abia a început. Asumă-ţi-o cu voioşie!
Tu creezi ceva imens de valoros - sculptezi o viaţă, protejezi o viaţă.
Munca ta este în aşa fel încât nici un sacrificiu nu este îndeajuns pentru ea; orice sacrificiu poate să fie şi trebuie să fie făcut. Acesta-i un prim lucru. Al doilea lucru: nu o lua prea în serios, altfel îţi vei distruge copilul. Seriozitatea ta va deveni destructivă. Ia-o în joacă. Responsabilitatea ta există, însă trebuie să o abordezi jucăuş! "Cântă" la un copil aşa cum cineva cântă la un instrument muzical, iar mama ştie cum să "cânte". Copilul ar trebui să fie instrumentul tău muzical. Cântă cu grijă, dar jucăuş. Dacă devii serioasă, atunci copilul va începe să simtă seriozitatea ta şi se va simţi strivit şi ologit. Nu împovăra copilul; nu începe să gândeşti că faci ceva măreţ pentru copil. Când spun că faci ceva măreţ, dau de înţeles că faci ceva măreţ pentru tine însăţi.
Ajutând copilul să crescă, să se transforme într-o fiinţă umană frumoasă, într-un buddha, vei deveni mama unui buddha. Nu te vei simţi constrânsă de copil: te vei bucura, pur şi simplu de viaţa ta; propria ta viaţă va deveni înmiresmată graţie copilului. Această este o oportunitate, o oportunitate dăruită de Dumnezeu.
Şi există două capcane: fie îţi neglijezi copilul, fie te saturi de el; sau ajungi să fii prea serioasă faţă de el, şi începi să-l împovărezi, să-l constrângi.
Amândouă căi sunt greşite. Ajută copilul, dar fă-o pentru bucuria absolută a acestui lucru. Şi nu simţi niciodată că el are vreo datorie faţă de tine. Dimpotrivă, simte-te recunoascatoare că te-a ales să-i fii mamă. Lasă-ţi simţirea de mamă să înflorească prin el. Dacă înfloreşti întru a fi mamă, te vei simţi recunoscătoare copilului pentru totdeauna. Şi, desigur, vor fi sacrificii, însă ele trebuie să fie făcute... cu voioşie. Numai un astfel de sacrificiu este autentic! Sacrificiul provine din cuvântul sacru. Când faci voioasă un sacrificiu, acesta este sacru. Când nu îl faci cu voioşie, atunci nu îţi îndeplineşti decât o datorie; toate datoriile sunt urâte, ele nu sunt sacre. Aceasta este o mare oportunitate. Meditează asupra ei, cufundă-te adânc în ea. Nu vei găsi niciodată o implicare atât de adâncă; de fapt, nici una nu este atât de profundă precum cea dintre mamă şi copil. Nici măcar între soţ şi soţie, între iubiţi nu poate exista o implicare atât de profundă ca cea dintre mamă şi copil. Nu poate fi la fel de adâncă cu nimeni altcineva, întrucât copilul a trăit nouă luni în tine; nimeni altcineva nu poate trăi nouă luni în tine. Iar copilul va deveni o fiinţă individuală separată mai devreme sau mai târziu, însă undeva adânc, în subconştient, mama şi copilul vor rămâne conectaţi. Dacă al tău copil devine un buddha, vei beneficia de acest lucru; în cazul în care copilul tău creşte şi devine o fiinţă umană frumoasă, vei beneficia din asta, întrucât copilul va rămâne mereu conectat cu tine. Numai conexiunea fizică ar putea fi întreruptă; conexiunea spirituală nu este întreruptă niciodată.
Multumescu-ţi Doamne! A fi mamă este o binecuvântare.
Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:
Ce se întâmplă în creierul unei femei care devine mamă
Mama în aforisme, citate, maxime
Osho: Despre femeile credincioase sau nu, şi bărbaţii lor
Creezi o fiinţă umană - cea mai mare creaţie posibilă! Un pictor pune pe pânză o pictură; numim ceea ce face o mare artă. Îl vedem pe Picasso drept un mare artist. Ce ştim însă despre mama sa? Un poet scrie poezii frumoase, dar ce se ştie despre mama care l-a creat pe Shakespeare?
Nu ne gândim la mame ca la cele mai creative fiinţe umane de pe pământ. Acesta este unul din motivele pentru care femeile nu sunt mari pictori ori poeţi; nu au nevoia să fie aşa ceva, întrucât ele pot fi mari mame. De ce încearcă bărbatul să devină un mare om de ştiinţă, poet, pictor? Este invidios faţă de femei: el nu poate crea copii. Se simte impotent. Sigmund Freud a vorbit mult despre invidia falică, cea a femeilor provocată de faptul că nu au organul reproductiv masculin. Acest lucru este întru totul fără sens, absurd. Este ca şi cum s-ar fi născut o femeie gen Sigmund Freud şi ar începe să spună despre bărbaţi că sunt invidioşi faţă de femei fiindcă nu au sâni. Un lucru este însă sigur: în străfundurile sale, bărbatul se simte invidios pentru că nu poate fi mamă, pentru că nu poate purta o fiinţă în viaţă în el, pentru că nu poate reproduce viaţa. Că să înlocuiasă asta, el pictează, sculptează, scrie poezie, compune muzică, merge pe lună, escaladează Everestul. Îşi doreşte să-i dovedesca femeii sale că cel puţin "Pot să fac şi eu ceva," în caz contrar simţindu-se impotent. Comparat cu capacitatea unei mame, arată cumva ca un copil, pare să fie aproape un accident al naturii. Munca lui nu este prea mare: pentru a se naşte un copil, el pur şi simplu declanşează acest proces. O mică injecţie poate face asta în locul său; nu e o muncă prea mare.
Femeia trece prin nouă luni de agonie şi extaz. Şi, după aceea, munca ei nu se termină! De fapt, munca, munca ei reală începe atunci când se naşte copilul.
Iar copilul aduce din nou un suflu proaspăt existenţei. Fiecare copil este primitiv, barbar; mama trebuie să-l civilizeze. Orice copil este barbar, aminteşte-ţi; este sălbatic, ca un animal. Iar mama trebuie să-i ofere cultură, să îl înveţe căile vieţii, căile omului. Este o muncă măreaţă. Trebuie, mamă, să-ţi aduci aminte că munca ta nu s-a terminat după naştere, ea abia a început. Asumă-ţi-o cu voioşie!
Tu creezi ceva imens de valoros - sculptezi o viaţă, protejezi o viaţă.
Munca ta este în aşa fel încât nici un sacrificiu nu este îndeajuns pentru ea; orice sacrificiu poate să fie şi trebuie să fie făcut. Acesta-i un prim lucru. Al doilea lucru: nu o lua prea în serios, altfel îţi vei distruge copilul. Seriozitatea ta va deveni destructivă. Ia-o în joacă. Responsabilitatea ta există, însă trebuie să o abordezi jucăuş! "Cântă" la un copil aşa cum cineva cântă la un instrument muzical, iar mama ştie cum să "cânte". Copilul ar trebui să fie instrumentul tău muzical. Cântă cu grijă, dar jucăuş. Dacă devii serioasă, atunci copilul va începe să simtă seriozitatea ta şi se va simţi strivit şi ologit. Nu împovăra copilul; nu începe să gândeşti că faci ceva măreţ pentru copil. Când spun că faci ceva măreţ, dau de înţeles că faci ceva măreţ pentru tine însăţi.
Ajutând copilul să crescă, să se transforme într-o fiinţă umană frumoasă, într-un buddha, vei deveni mama unui buddha. Nu te vei simţi constrânsă de copil: te vei bucura, pur şi simplu de viaţa ta; propria ta viaţă va deveni înmiresmată graţie copilului. Această este o oportunitate, o oportunitate dăruită de Dumnezeu.
Şi există două capcane: fie îţi neglijezi copilul, fie te saturi de el; sau ajungi să fii prea serioasă faţă de el, şi începi să-l împovărezi, să-l constrângi.
Amândouă căi sunt greşite. Ajută copilul, dar fă-o pentru bucuria absolută a acestui lucru. Şi nu simţi niciodată că el are vreo datorie faţă de tine. Dimpotrivă, simte-te recunoascatoare că te-a ales să-i fii mamă. Lasă-ţi simţirea de mamă să înflorească prin el. Dacă înfloreşti întru a fi mamă, te vei simţi recunoscătoare copilului pentru totdeauna. Şi, desigur, vor fi sacrificii, însă ele trebuie să fie făcute... cu voioşie. Numai un astfel de sacrificiu este autentic! Sacrificiul provine din cuvântul sacru. Când faci voioasă un sacrificiu, acesta este sacru. Când nu îl faci cu voioşie, atunci nu îţi îndeplineşti decât o datorie; toate datoriile sunt urâte, ele nu sunt sacre. Aceasta este o mare oportunitate. Meditează asupra ei, cufundă-te adânc în ea. Nu vei găsi niciodată o implicare atât de adâncă; de fapt, nici una nu este atât de profundă precum cea dintre mamă şi copil. Nici măcar între soţ şi soţie, între iubiţi nu poate exista o implicare atât de profundă ca cea dintre mamă şi copil. Nu poate fi la fel de adâncă cu nimeni altcineva, întrucât copilul a trăit nouă luni în tine; nimeni altcineva nu poate trăi nouă luni în tine. Iar copilul va deveni o fiinţă individuală separată mai devreme sau mai târziu, însă undeva adânc, în subconştient, mama şi copilul vor rămâne conectaţi. Dacă al tău copil devine un buddha, vei beneficia de acest lucru; în cazul în care copilul tău creşte şi devine o fiinţă umană frumoasă, vei beneficia din asta, întrucât copilul va rămâne mereu conectat cu tine. Numai conexiunea fizică ar putea fi întreruptă; conexiunea spirituală nu este întreruptă niciodată.
Multumescu-ţi Doamne! A fi mamă este o binecuvântare.
Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:
Ce se întâmplă în creierul unei femei care devine mamă
Mama în aforisme, citate, maxime
Osho: Despre femeile credincioase sau nu, şi bărbaţii lor
Osho: Arta delicată de a fi mamă
Reviewed by Diana Popescu
on
martie 04, 2016
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu