Poveste de Paulo Coehlo: Krishna şi învăţătorul

O văduvă dintr-un sat bengalez nu avea bani pentru a plăti transportul cu autobuzul al fiului ei către şi de la şcoală, aşa că băiatul trebuia să meargă pe jos zilnic într-acolo şi înapoi pe un drum lung ce trecea printr-o pădure deasă şi întunecoasă.

Pentru a-şi încuraja fiul, văduva i-a spus, "Nu-ţi fie frică de pădure. Cere-i Domnului Krishna să fie alături de tine, şi el îţi va auzi ruga."

Băiatul a făcut întocmai cum îl sfătuise mama, iar Krishna şi-a făcut apariţia lângă el, şi a început să-l însoţească spre şcoală şi îndărăt în fiecare zi."

Intr-o zi, pentru a onora aniversarea zilei de naştere a învăţătorului sau, băiatul i-a cerut mamei sale nişte bani pentru un cadou.

"Nu avem bani, fiule," i-a răspuns văduva, "cere-i Domnului Krishna să-ţi dea un dar pentru învăţătorul tău."

A doua zi dimineaţă, băiatul i-a mărturisit păsul său lui Krishna, şi acesta i-a pus în mâini un ulcior plin cu lapte.

Plin de bucurie, copilul i-a oferit ulciorul învăţătorului său. Alte cadouri erau însă cu mult mai frumoase, aşa că învăţătorul nu a dat o prea mare atenţie darului lui.

"Du ulciorul asta la bucătărie," i-a zis învăţătorul unui servitor.

Acesta a procedat aşa cum i s-a spus.

Cu toate astea, în vreme ce încerca să golesca ulciorul, servitorul a băgat de seamă cu uimire că se umplea iarăşi, de la sine. I-a spus de îndată stăpânului său ce se întâmplă, iar acesta, uluit peste poate la rândul său, l-a întrebat pe băiat, "De unde ai luat ulciorul ăsta şi care este şmecheria de rămâne tot timpul plin?"

"L-am primit de la Krishna, Domnul pădurii."

Învăţătorul, elevii şi servitorul au râs în hohote.

"Nu există nici un Domn în pădure, asta e o superstiţie," a exclamat învăţătorul.

"Dacă spui, totuşi, că ar fi, du-ne să-l vedem şi noi!"

Întregul grup a pornit spre pădure. Odată ajunşi acolo, băiatul a început să-l strige pe Krishna, dar acesta nu a apărut.

Disperat, băiatul a făcut o ultimă încercare, "Krishna, învăţătorul meu vrea să te vadă. Te rog, ieşi la iveală."

În acea clipă, s-a auzit o voce tunătoare ce şi-a trimis ecoul în toate colţurile pădurii, "Cum adică vrea să mă vadă, fiule? El nici măcar nu crede că exist."


Alte postări de acelaşi autor în Blogul Dianei:

Paulo Coelho: Inima perfectă | Despre dragostea adevărată

Secretul fericirii | Poveste de Paulo Coehlo

Am învăţat | Un text de Paulo Coehlo? | Un poem de Octavian Paler