Poveste de Paulo Coehlo: Mecanismul terorii

"Imaginaţia oamenilor este cel mai eficient instrument în crearea terorii."
Matt Reeves

O veche legendă povesteşte despre o localitate din munţii Pirinei ajunsă o ascunzătoare pentru traficanţi, contrabandişti, răufăcători şi oameni fără căpătâi.
Cel mai rău dintre ei, pe nume Ahab, adus pe calea cea bună şi convertit la credinţa creştină de Savin, un călugăr din acea regiune, a decis că nu mai putea lăsa oraşul în voia celor certaţi cu legea.
Deşi era temut de toţi, nu a vrut să-şi folosească faima de om periculos pentru a-şi impune punctul de vedere, însă, nici nu a încercat să-i convingă pe ceilalţi cu vorba bună, cu binişorul...
Un cunoscător fin al naturii umane, îşi dădea seama că onestitatea sa putea fi văzută drept slăbiciune şi îi putea face pe cei din jur să-i pună la îndoială puterea.

S-a dus, aşadar, la un tâmplar dintr-un târg apropiat, i-a înmânat o schiţă şi i-a cerut să meşterească ceva, în locul unde se afla o cruce ce veghea asupra oraşului. Localnicii au auzit, zi şi noapte, zgomotele ciocanelor şi rindelelor şi au văzut cum o mulţime de lucrători tăiau şi ajustau bucăţi de lemn, le împreunau şi le prindeau în cuie.
După zece zile, în mijlocul oraşului trona o construcţie gigantică, acoperită cu o pânză.
Ahab i-a chemat pe toţi să ia parte la inaugurarea "monumentului."

Într-o atmosferă solemnă, dar fără să dea glas vreunui discurs, Ahab a dat deoparte pânza.
Era o spânzurătoare! Una dotată cu funie, trapă şi tot restul.
Era nou-nouţă, dată cu ceară de albine, astfel încât, să reziste cât mai mult vremii vitrege.

Profitând de prezenţa numeroşilor oameni adunaţi acolo, Ahab a citit cu o voce tunătoare un şir de legi având menirea să-i protejeze pe fermieri, să stimuleze creşterea vitelor şi să-i avantajeze pe cei care îşi încropeau o afacere în acea zonă. A adăugat că, din ziua aceea, cei din oraş trebuiau fie să-şi găsească o slujba cinstită, fie să plece în altă parte. Nu a adus deloc vorba despre "monumentul" pe care tocmai îl lăsase la vedere.
Ahab era un om care nu credea în ameninţări!

La sfârşitul întrunirii, răufăcătorii au discutat între ei şi au ajuns la concluzia că Ahab fusese dus cu preşul de sfântul călugăr, de vreme ce nu mai dădea dovadă de curajul de altă dată.
Au pus, drept urmare, la cale să-l omoare! În următoarele zile, s-au făcut tot feluri de planuri pentru a-i lua viaţa.
Cu toate astea, cei răuvoitori dădeau mereu cu ochii de spânzurătoarea din centrul localităţii şi se întrebau:
- Ce căuta lucrul acela acolo? Era construită oare pentru a-i executa pe cei care nu acceptau legile noi? Cine era de partea lui Ahab şi cine nu? Avea Ahab spioni printre ei?

Puţin câte puţin, curajul iniţial al rebelilor a făcut loc fricii. Cu toţii ştiau reputaţia lui Ahab, ştiau că era de nestrămutat în deciziile sale. Unii oameni au părăsit oraşul, alţii s-au hotărât să încerce noile locuri de muncă ce le erau oferite, pur şi simplu, pentru că nu aveau unde să se ducă în altă parte ori din pricina ameninţării tăcute a spânzurătorii din mijlocul oraşului.
Un an mai târziu, acel loc a ajuns să fie unul foarte liniştit şi sigur şi s-a dezvoltat într-un mare centru de afaceri de lângă frontieră: a început să exporte cea mai bună lână şi să producă grâne de calitate.

Spânzurătoarea a rămas acolo vreme de zece ani.
Lemnul a rezistat bine şi numai funia a fost înlocuită din când în când.
Nu a fost nimeni pus în ştreang, iar Ahab nu a rostit niciodată vreun cuvânt despre ea.

Simpla imagine a spânzurătorii era îndeajuns pentru a transforma curajul în frică, încrederea în suspiciune, exclamaţiile de bravadă în şoapte de supunere.


Postări din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Floarea cinstei | Poveste de Paulo Coehlo

Paulo Coelho: Inima perfectă | Despre dragostea adevărată

Secretul fericirii | Poveste de Paulo Coehlo