Simbolul femeii şi cel al bărbatului - Semnificaţii şi origini

Reprezentând atât două zeităţi olimpiene, cât şi două planete (Venus şi Marte), precum şi două metale (cuprul şi fierul), simbolurile femeii şi bărbatului inglobeasca numeroase semnificaţii.

Aceste simboluri şi asocierile lor îşi au originea în antichitate, când oamenii au înţeles cumva că mişcarea corpurilor cereşti, a soarelui şi planetelor corespundea unor schimbări de pe pământ şi au ajuns, în cele din urmă, la concluzia că între acestea exista o legătură de tip cauză efect.

Drept urmare, învăţaţii antici au început să studieze cerul pentru a desluşi ce le rezerva viitorul şi a se pregăti pentru acesta. Totodată, ei au asociat diversele corpuri cereşti cu zeii lor atotputernici: Mercur, Venus, Marte, Zeus (Jupiter) şi Cronos (Saturn).

Fiecare corp ceresc a fost asociat, împreună cu divinitatea asociată, cu un anumit metal. De exemplu, soarele (Helios) a fost corelat cu aurul, Venus (Phosphorus) cu un metal moale, ce se putea înverzi, cuprul, iar Marte (în greceşte, Thouros) cu un metal tare, roşu, fierul.

În scrierea lor, grecii se refereau la aceste metale folosind numele zeităţilor lor şi, puţin câte puţin, aceste nume nume au fost simbolizate, prescurtate prin câteva litere. Astfel, Thouros (Marte, un însemn al bărbăţiei) a fost desemnat prin literele TAU şi RHO ce au condus treptat către simbolul consacrat şi astăzi al lui Marte. Phosphorus (Venus, întruchiparea feminităţii) a avut drept reprezentare litera grecească PHI transformată cu timpul în simbolul rămas actual al lui Venus. Poţi vedea în poza de mai jos cum au evoluat literele greceşti în aceste simboluri:

În Evul Mediu, alchimiştii au preluat simbolurile din antichitate, care s-au perpetuat apoi până în vremea Iluminismului, fiind utilizate în acea perioadă de învăţaţi precum Carolus Linnaeus, ce făcea referire la metalele semnificate de acestea în lucrarea sa "Systema Naturae."

Linnaeus a fost cel dintâi care le-a folosit în biologie, în dizertaţia "Plantae Hybridae" (1719), unde a utilizat simbolul lui Venus pentru un părinte feminin al unei plante hibride şi simbolul lui Marte pentru un părinte masculin.

El a continuat să facă apel la aceste simboluri pentru a face deosebirea între masculi şi femele în "Species Plantarum" din anul 1753.

Alţii botanisti au menţinut acest simbolism, ce a fost adoptat si oameni de ştiinţă din diverse domenii, precum zoologie, biologie umană, şi, în cele din urmă, genetică.

Geneticienii moderni nu mai recurg la astfel de simboluri străvechi, desemnând masculul printr-un pătrat, iar femela printr-un cerc. Este un simbolism iniţiat în 1845 de Pliny Earle, un doctor de la azilul de boli mentale din Bloomingdale, în explicarea moştenirii incapacităţii de distingere a culorilor.

Potrivit lui Edward Nettleship, membru al Academiei Regale, Earle ar fi ocolit utilizarea simbolurilor clasice întrucât nu ar fi reuşit să găsească vreo maşină de tipărit capabilă să le reproducă, fiind astfel nevoit să se folosească de simboluri consacrate în tipărirea partiturilor muzicale!


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Barza, simbol şi semnificaţie spirituală

Echerul şi compasul ca simbol masonic

John Gray: Bărbaţii sunt de pe Marte, şi femeile de pe Venus