Gărgăriţa în simboluri, legende, superstiţii
Gărgăriţa sau buburuza este un simbol al norocului în cele mai multe legende, credinţe şi superstiţii ale lumii.
"Acelaşi Dumnezeu care a pictat buline pe spatele gărgăriţei şi ne luminează din ceruri cu licurici... te-a creat, te-a mântuit şi te cunoaşte după nume."
Darlene Schacht
Potrivit unei legende din Evul Mediu, ţăranii ajunseseră în pragul disperării din cauza pagubelor provocate de afide, păduchii care mâncau frunzele grânelor de pe ogoarele lor aşa că, în cele din urmă, i-au cerut ajutorul Sfintei Fecioare Maria.
Maica Domnului le-a auzit ruga şi a trimis pe pământ mii de gărgăriţe ce au distrus afidele şi au mijlocit astfel obţinerea unor recolte bogate.
Tocmai de aceea, fermierii au ajuns să numească buburuzele "gândăceii Doamnei noastre" ("Beetles of Our Lady"), o denumire ce a condus către cea din prezent în limba engleză: "ladybug" ("gândacul Doamnei").
De altfel, tot în perioada medievală, creştinii europeni aveau credinţa că punctele negre de pe spatele gărgăriţei reprezentau cele "şapte dureri ale Fecioarei Maria," sau, din contra, cele "şapte bucurii ale Fecioarei Maria."
Devenită în acest fel un simbol al protecţiei, gărgăriţa a fost şi continuă să fie folosită drept talisman având puterea de a apăra faţă de tot ce este rău.
Vezi şi: Vrabia - Simbol şi semnificaţie spirituală
Gărgăriţa simbolizează totodată norocul în dragoste şi în avere.
Într-o superstiţie belgiană, se spune că o gărgăriţă care se aşează pe mâna unei femei nemăritate îi vesteşte că se va căsători în răstimp de un an.
O poezioară străveche din Marea Britanie înzestrează această insectă şi cu darul de a descoperi de unde urmează să vină viitorul soţ sau locul unde se află iubitul unei fete:
"Fly, lady-bird; north, south, or east, or west,
Fly where the main is found that I love best."
"Zboară, gărgăriţă, zboară spre nord, sud, ori est, sau vest,
Zboară încotro se află bărbatul pe care cel mai mult îl iubesc."
Conform unei superstiţii asiatice, dacă prinzi o gărgăriţă şi apoi o eliberezi, ea va zbura direct către persoana iubită de tine şi îi va şopti în ureche numele tău, convingând-o să vină în grabă la tine.
În Norvegia, se spune că dacă un bărbat şi o femeie zăresc în aceeaşi clipă o gărgăriţă, între ei se înfiripă de îndată o poveste de dragoste.
În diverse superstiţii, buburuza aduce noroc, siguranţă şi chiar sănătate copiilor, acest lucru explicând probabil de ce apare atât de des pe hăinuţele ori lucrurile celor mici. Pe meleagurile italiene, a fost poreclită "commuracia," adică "mica moaşă."
Un alt simbol al gărgăriţei este autoapărarea, puterea de a învinge răul. Deşi minusculă, ea este capabilă să se apere de atacatori feroci, de mari dimensiuni. Atunci când este în pericol, degajă un miros atât de respingător încât îi pune pe fugă pe agresori!
Alte superstiţii şi legende despre gărgăriţă
Dacă zăreşti o gărgăriţă, înseamnă că vei fi norocos.
O buburuză îşi face popas pe trupul tău atunci când eşti bolnav îţi anunţă o însănătoşire grabnică. (Superstiţie din Franţa)
Omorârea unei gărgăriţe îţi aduce ghinion, mai ales că, potrivit unei legende, îţi va consemna numele vreme de nouă zile în cartea cu fapte rele a Sfintei Fecioare Maria.
Dacă o gărgăriţă aterizează pe tine, fii cât se poate de grijuliu să nu o alungi. Stai liniştit şi numără-i bulinele negre de pe spate. Numărul acestora va coincide cu cel al lunilor de-a lungul cărora te vei bucura de noroc.
O gărgăriţă sosită pe mâna unei femei căsătorite îi prezice că va avea tot atâţia copii câte puncte negre are pe spate.
Cu cât culoarea roşie a unei buburuze zărite de tine este mai intensă, cu atât mai mult noroc vei avea.
Atunci când o gărgăriţă se aşează pe mâna ta este de bun augur să-ţi pui o dorinţa. Numărul de puncte negre ale acesteia va fi echivalent cu cel al lunilor ori anilor după care dorinţa ta se va împlini.
În Elveţia, părinţii obişnuiau să le spună copiilor că au fost aduşi acasă de o gărgăriţă (şi nu de o barză!). Barza, simbol şi semnificaţie spirituală
Într-o superstiţie stranie, cu o origine incertă, se zice că o buburuză ce poposeşte pe o casă, o maşină, o mobilă sau un alt lucru vesteşte că vei primi în curând ceva de acelaşi fel nou şi cu mult mai bun.
O buburuză intrată în casă îţi preveste câştiguri financiare. Se spune că vei avea peste puţin timp tot atâţia bani câte puncte sau buline negre are aceasta.
În folclorul copiilor din occident, o gărgăriţă îşi va lua zborul spre "cuibul" ei de îndată ce i se şopteşte: "Gărgăriţă, gărgăriţă! Du-te repede acasă. Îţi arde casa şi copilaşii tăi pot pieri în flăcări!"
Conform unei legende norvegiene, buburuza a ajuns pe pământ purtată de un fulger.
În Epoca Victoriană din Marea Britanie, se spunea că atunci când o gărgăriţă aterizează pe mâna ta vei primi mănuşi noi, când poposeşte pe capul tău vei primi o pălărie nouă, şi aşa mai departe.
Mulţi fermieri britanici asociază încă sosirea gărgăriţelor cu vremea frumoasă.
Potrivit folclorului din unele zone asiatice, gărgăriţa ar înţelege limba oamenilor şi ar fi fost binecuvântată chiar de Dumnezeu.
Gărgăriţa în simboluri, legende, superstiţii
Reviewed by Diana Popescu
on
aprilie 04, 2016
Rating:
Mia placut ce am citit despre buburuze sper sa mai fie si alti cititori,curiosi despre buburuze ca si mine
RăspundețiȘtergereInteresant ... nu stiu cat este de adevărat ... am intrat sa citesc tocmai pentru ca in camera unde stau au apărut brusc multe buburuze ... nu stiu de unde ! Am "patit" asta si anul trecut tot in aceeași perioada! Sincer anumite " Legende" despre ele sau adeverit ! Atunci ca si acum nu stăteam si nu stau foarte bine "emoțional" ..! Atunci "ma ajutat" cu aceasta parte ...
RăspundețiȘtergereSincer nu credeam ... dar acum imi dau seama gândindu-mă "in trecut" si încep sa am un " deja vu" ������
Eu sper sa îmi cumpăr o casa și să mă mărit intre timp sambata luni și marți am zărit gargarite chiar nu știu ce însemna eu spune in glumă că anul asta mă mărit cu acte în regulă. Vom vedea
RăspundețiȘtergereFoarte frumos
RăspundețiȘtergereÎntotdeauna mi s-au părut drăgălașe gărgărițele și niciodată n-am omorât vreuna ...Slavă Domnului 😊
RăspundețiȘtergere