5 motive ştiinţifice de a pleca în vacanţă
Românii pleacă tot mai rar în vacanţă, tind să-şi petreacă concediile acasă sau la ţară, la părinţi, fie din lipsă de bani, fie pentru au căpătat această obişnuită în ultimii ani. Ehei, unde sunt concendiile la mare şi la munte de pe vremea lui nea Nicu? Potrivit oamenilor de ştiinţă nu ar fi rău, totuşi, să facem nişte sacrificii financiare cel puţin o dată pe an şi să ne desfătăm într-o vacanţă departe de casă. Asta dacă ţinem cât de cât la sănătatea noastră, şi chiar la o viaţă amoroasă mai fierbinte!
O talie mai subţire
O îndepărtare temporară de responsabilităţile profesionale este desigur relaxantă, chiar revitalizantă. Ceea ce nu ştiai poate este că femeile care petrec mai multă vreme în activităţi plăcute în timpul liber, inclusiv în vacanţe regulate, nu numai că se simt mai bine dar, în plus, sunt mai sănătoase din punct de vedere fizic. Un studiu al Universităţii din Pittsburg, la care au luat parte aproape 1.400 de oameni, a scos la iveală că cei care îşi permit cât mai multe răgazuri de relaxare au un index al masei corporale mai scăzut şi o circumferinţă a taliei mai mică, doi indici recunoscuţi ai unei stări bune de sănătate.
Vacanţa în citate, aforisme, maxime
O viaţă mai lungă
Femeile care pleacă cel mai rar în vacanţe sunt de aproape opt ori mai predispuse să facă un atac de cord sau să moară din cauza unei boli cardiace decât cele care pleacă în vacanţă de două sau mai multe ori pe an, conform unei analize a celor de la Framingham Heart Study, care a urmărit starea de sănătate a femeilor vreme de două decenii. Cercetătorii au luat în considerare o serie de factori - de la comportament şi trăsături ale personalităţii până la educaţie şi clasă socială - şi au descoperit că frecvenţa vacanţelor are un rol major în predicţia unor viitoare atacuri de inimă şi a unor decese provocate de boli cardiace coronariene.
Mai puţin stres
Efectele de reîntinerire, reîmprospătare ale vacanţelor sunt de o mai mare durată decât s-a crezut până acum. Într-un studiu al Universităţii din Viena s-a constatat că după ce petrec mai multă vreme departe de serviciu, oamenii sunt afectaţi de mai puţine probleme fizice asociate cu stresul, precum dureri de cap, dureri în ceafă, sau palpitaţii ale inimii, acest lucru petrecându-se de-a lungul a cinci săptămâni după vacanţă.
O viaţă amoroasă mai fierbinte
Conform unui sondaj Nielsen, 80% din oamenii care pleacă în vacanţă în fiecare an au o viaţă amoroasă activă, vivace, spre deosebire de circa 56% care nu îşi acordă acest privilegiu. Împărtăşirea erotică din cuplu are numeroase beneficii pentru sănătate, de la un risc mai mic de a răci până la o funcţionare mai bună a creierului.
Ce să fac în vacanţa de vară?
Un somn mai bun
Un studiu iniţiat de Air New Zealand şi oameni de ştiinţă ce au lucrat la NASA sugerează că ai parte de un somn mai bun nu numai în vacanţă, ci şi după ce te întorci acasă dintr-un concendiu. Cercetătorii au recrutat un grup de călători în drum spre Auckland şi le-au prins la încheietura mâinii nişte dispozitive având scopul de a înregistra cantitatea şi calitatea somnului lor înainte, în timpul călătoriei, şi după aceasta. Oamenii nu numai că au dormit în medie cu jumătate de ora mai mult decât de obicei pe parcursul calatorei, dar au adăstat în somnul de noapte cu 20 de minute în plus şi după ce au revenit acasă. O scurtă perioada departe de casă ne sprijină să se debarasăm de obiceiurile păguboase somnului dinainte de a merge la culcare şi să ne resetăm somnul de noapte.
"Vacanţa este o necesitate, şi nu un lux."
Linda Bloom

Reviewed by Diana Popescu
on
mai 30, 2016
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu