Soren Kierkegaard: Împotriva gloatei

Dacă ţi se pare cele descrise în rândurile de mai jos se aseamănă cu evenimente şi persoane reale din prezent sau istoria recentă, acest lucru este o pură coincidenţă, având în vedere că Soren Kierkegaard s-a stins din viaţă acum mai mult de 150 de ani, pe data de 11 noiembrie 1855. 

Îi punem în gardă pe tineri să nu se îndrepte spre bârlogurile păcatului, chiar purtaţi fiind de curiozitate, pentru că nimeni nu ştie ce se poate întâmpla. Cu mult mai teribil este, oricum, pericolul de a te alătura gloatei. Într-adevăr, nu există nici un loc, nici măcar cel mai dezgustător dedicat desfrâului şi viciului, în care un om este mai uşor de corupt, decât în gloată.

Chiar dacă fiecare individ posedă adevărul, atunci când intră în gloată falsitatea este prezentă de îndată, întrucât gloata este lipsită de adevăr. Ea provoacă fie iresponsabilitate şi impenitenţă, fie slăbeşte simţul individual de responsabilitate amplasandu-l în rândul lucrurilor neînsemnate.

De exemplu, imaginează-ţi că un om ar merge de unul singur în faţa lui Hristos şi l-ar scuipa. Nici o fiinţă umană nu ar avea vreodată curajul sau obrăznicia să facă asta. Dar ca o parte a gloatei, ei bine, oamenii au "curajul" să facă aşa ceva - groaznică falsitate /neloialitate.

O eternitate în care să te căieşti | O poveste de Soren Kierkegaard 

Gloata este cât se poate de falsă. Hristos a fost răstignit pentru că nu avea cu nimic de a face cu gloata (chiar dacă se adresa tuturor). El nu voia să formeze un partid, un grup de interese, o mişcare a maselor, ci dorea să fie ceea ce era, adevărul, care este asociat cu un singur individ. De aceea, oricine slujeşte în mod autentic adevărul este chiar prin acest fapt un martir.

A castiga de partea ta gloata nu este deloc o artă; căci pentru asta este nevoie numai de falsitate, nonsens, şi puţină cunoaştere a pasiunilor umane.

Însă nici un adept al adevărului nu îndrăzneşte să se implice în gloată. Lucrarea lui este să interacţioneze cu toţii oamenii, dacă este posibil, dar întotdeauna individual, vorbindu-i separat fiecărei persoane pe trotuare sau pe străzi, astfel încât să o despartă de alţii.El evită gloata, cu mentalitatea ei de turmă, într-o mai mare măsură decât o tânăra decentă evită barurile dintr-un port.

Nietzsche: Dumnezeu a murit | Parabola nebunului

Cei care vorbesc gloatei, râvnind să-i obţină aprobarea, se închină ei şi se freacă de ea trebuie să fie consideraţi mai răi decât prostituatele. Ei sunt instrumente ale neadevărului.

Din acest motiv, îmi vine să plâng, chiar să doresc să mor, când mă gândesc cum publicul, cu presa lui zilnică şi anonimatul său cotidian, face lucruri atât de nebuneşti. Faptul că o persoană anonimă, prin mijlocirea presei, poate să spună, zi de zi, orice vrea, ceva ce poate nu ar avea niciodată curajul să o spună faţă în faţă, ca de la individ la individ, şi se ajunge să i se repete cuvintele de mii de alte persoane, nu este cu nimic mai prejos decât o crimă - şi nimeni nu are nici o responsabilitate! Ce falsitate! Aceasta este calea gloatei.

Sursă: Soren Kierkegaard - Provocations, Against the Crowd