Horoscop Vărsător iulie 2016
Conform horoscopului Vărsătorului iulie 2016, ai înainte o perioadă propice redefinirii sinelui, revitalizării relaţiilor parteneriale din toate aspectele existenţei tale, chiar dacă câteodată îţi vine greu să priveşti şi din perspectiva altora. Atât viaţa amoroasă cât şi cea profesională ori financiară au de câştigat în urma armonizării nevoilor tale cu cele ale celorlalţi, compromisurilor şi a unei veritabile reciprocităţi.
O curăţenie generală, atât înlăuntrul, cât şi în afara ta se impune pe 4 iulie 2016, sub oblăduirea Lunii noi răsărite în Rac şi a şasea casă a Vărsătorului. Asta înseamnă că trebuie să te smulgi din mijlocul rutinei, şi să-ţi aduci aminte cine eşti cu adevărat şi ce doreşti, în mod autentic, de la viaţă! Nu-i chiar uşor, nu-i aşa?
Legăturile parteneriale din toate planurile existenţei tale te înduplecă să le acorzi o atenţie sporită şi să le armonizezi ca efect al tranzitului iniţiat de Venus, din 12 iulie, în Leu şi a VII-a casă a Vărsătorului. Eşti în măsură să treci peste orgoliile personale numai şi numai pentru a-ţi fortifica conexiunea cu asociaţi de nădejde, indiferent dacă este vorba despre sfera personală, cea socială ori profesională. Poţi închega o relaţie de parteneriat promiţătoare îndeosebi într-un domeniu asociat cu un hobby al tău sau într-unul având de a face cu arta.
Mercur, prezent în aceeaşi a şaptea casă a Vărsătorului odată cu 14 iulie 2016 intensifica şi favorizează tendinţele venusiene, mai cu seamă din punct de vedere comunicaţional. Încă o dată eşti realmente interesat de opiniile şi ideile partenerilor tăi din toate sferele existenţei, şi nu te dai înapoi de la compromisuri şi negocieri pentru a optimiza comuniunea cu aceştia.
Horoscop Vărsător 2016
Sub vibraţiile Lunii pline poposite pe 20 iulie în Capricorn şi a douăsprezecea casă a Vărsătorului, ţii cu tot dinandinsul să îţi rezervi cât mai mult spaţiu şi timp vieţii personale. Cu toate astea, obligaţiile zilnice nu te lasă să te dedici aşa cum ai vrea acestui lucru. În acest context astral, ţi se recomandă să nu te încăpăţânezi să-ţi duci la bun sfârşit tot ceea ce îţi impun conjuncturile exterioare, ci să te focalizezi numai pe ceea ce este cu adevărat important ori urgent, astfel încât să ai posibilitatea să ţii seama şi de nişte priorităţi ale sufletului tău, să te împrospătezi, reînnoieşti dinlăuntru către în afară.
Întărirea contactelor utile din activitatea socială şi cea de afaceri este din nou subliniată din 22 iulie 2016, sub impactul tranzitului Soarelui în Leu şi a VII-a casă a Vărsătorului. Eşti foarte spontan şi direct în abordarea altora, şi reuşeşti, în acest mod, să te bucuri şi să profiţi de susţinerea oamenilor, în special în relaţiile de parteneriat. Spiritul de echipă care te însufleţeşte îţi făgăduieşte realizări de amploare în orice activitate colectivă.
Câteodată, turnura retrogradă preluată de Uranus în Berbec şi a treia casă a Vărsătorului, odată cu 29 iulie 2016, îţi pune beţe în roate în relaţionarea cu ceilalţi din pricina impulsivităţii de a face totul numai aşa cum crezi tu de cuviinţă. Nu uita că autenticele alianţe cu alţii presupun înţelegerea punctelor lor de vedere. Înclinat să te dedici unor obiective cât mai ieşite din comun, cât mai îndepărtate de ceea ce îşi doresc oamenii în traiul de zi cu zi, te poţi îndrepta spre extreme ce nu au cum să-ţi garanteze vreo reuşită notabilă.
Venus poposeşte începând cu 12 iulie 2016 în a şaptea casă a Vărsătorului, inspirându-te să îţi laşi deoparte poniri egoiste, să pui mai presus de năzuinţele tale pe cele ale persoanei iubite. Nu este un lucru tocmai comod, dar în acest context astral îţi vine mai uşor să-l realizezi. Până la urmă, focalizarea spre dorinţele partenerului tău dă naştere şi aspiraţiei acestuia de te face cât mai fericit. Desigur, dacă există o reală împărtăşire afectivă între voi!
Atât Mercur, din 14 iulie, cât şi Soarele, începând cu 22 iulie 2016, îţi facilitează îmbunătăţirea interacţiunii cu partenerul tău de cuplu. Lucruri pe care nu le puteai realiza de unul singur, şi care nu aveau sorţi mari de izbândă în demersurile individuale ale tovarăşului tău de viaţă sunt pe punctul să fie materializate graţie colaborării strânse dintre voi.
Tranzitul în care se înscrie Mercur din 30 iulie, în Fecioară şi a VIII-a casă a Vărsătorului, se va reverbera asupra ta în special în luna august. Viaţa sentimentală se dezbară pe mai departe de obsesii individuale, înflorind prin împletirea simţămintelor şi demersurilor membrilor unui cuplu către obiective comune pe termen lung.
Pe 4 iulie, Luna nouă din a VI-a casă a Vărsătorului îţi sugerează că drumul spre obiectivele tale principale legate de muncă nu este cel cu care te-ai obişnuit. Ori îţi impui un alt fel de abordare al actualului tău job, ori îţi asumi temeritatea de a-ţi găsi un serviciu care să te reprezinte şi să îţi ofere reale satisfacţii financiare şi/sau profesionale.
Horoscop Vărsător iunie 2016
Parcursul lui Mercur în a opta casă a Vărsătorului este asociat, odată cu 30 iulie 2016, cu abilitatea de a lua iniţiative inspirate în chestiunile financiare. Eşti înzestrat cu capacitatea de a le releva oamenilor cu prisosinţă ce au de câştigat prin cooperarea cu tine, aşa că este de aşteptat să îţi eficientizezi drumul spre atingerea obiectivelor tale esenţiale.
Horoscop Vărsător iulie 2016 - Horoscop general

Horoscop Vărsător iulie 2016 - Dragoste

Horoscop Vărsător iulie 2016 - Bani şi muncă
Pe 4 iulie, Luna nouă din a VI-a casă a Vărsătorului îţi sugerează că drumul spre obiectivele tale principale legate de muncă nu este cel cu care te-ai obişnuit. Ori îţi impui un alt fel de abordare al actualului tău job, ori îţi asumi temeritatea de a-ţi găsi un serviciu care să te reprezinte şi să îţi ofere reale satisfacţii financiare şi/sau profesionale.
Horoscop Vărsător iunie 2016
Parcursul lui Mercur în a opta casă a Vărsătorului este asociat, odată cu 30 iulie 2016, cu abilitatea de a lua iniţiative inspirate în chestiunile financiare. Eşti înzestrat cu capacitatea de a le releva oamenilor cu prisosinţă ce au de câştigat prin cooperarea cu tine, aşa că este de aşteptat să îţi eficientizezi drumul spre atingerea obiectivelor tale esenţiale.
Horoscop Vărsător iulie 2016
Reviewed by Diana Popescu
on
iunie 25, 2016
Rating:
Niciun comentariu: