Cât de important eşti pentru alţii? | Efectele psihologice Spotlight şi Bystander

Efectele psihologice Spotlight (centrul atenţiei) şi Bystander (al martorului) ne demonstrează lucruri şocante despre cât de importanţi suntem cu adevărat în ochii altora şi cât de puţin ne pot ajuta oamenii mai ales dacă sunt în număr mare.

Efectul psihologic al centrului atenţiei / Spotlight 


Greşelile noastre nu sunt atât de evidente pe cât credem. Avem mereu impresia că cei din jurul nostru nu îşi pot desprinde privirea de la noi. Nu suntem, aşa cum tindem să credem, buricul pământului, iar jena, ruşinea, indoiala de sine care ne cuprind atunci când gafăm nu reflectă decât în mică măsură felul cum suntem apreciaţi în realitate.
Efectul psihologic Spotlight

Potrivit efectului psihologic Spotlight, oamenii nu sunt atât de atenţi la erorile noastre cum suntem tentaţi să gândim. Pentru a testa acest fenomen, un grup de psihologi de la Universitatea Cornwell a pus mai multe persoane să poarte tricouri cu un mesaj jenant, chiar umilitor. S-a constatat că aceste tricouri au fost luate în seamă de numai jumătate din numărul de oameni presupus de cei care le purtau că le observă!

Eşti mai puţin decât crezi în centrul atenţiei, sub lumina reflectoarelor! Conştientizând acest lucru, ai şansa să te simţi mai bine, mai relaxat şi mai confortabil în viaţa socială şi să-ţi exprimi mai liber personalitatea. Mai mult decât atât, atunci când faci o greşeală, poţi fi mai puţin tulburat, răvăşit ştiind că impactul acesteia asupra celorlalţi este cu mult mai mic decât eşti îmboldit să crezi!

Vrei să zbori sau să fii invizibil? | Un mic test psihologic

Efectul psihologic al martorului / Bystander 


Psihologii numesc o "derută/confuzie a responsabilităţii" situaţia în care oamenii se simt mai puţin responsabili pentru consecinţele, efectele unui eveniment atunci când sunt şi alţii în preajma lor. De fapt, probabilitatea de a fi ajutat când eşti în impas este cu atât mai mică cu cât sunt mai mulţi oameni în jurul tău! Dacă ai nevoie de o mână de ajutor, nu o căuta într-o mulţime!
Efectul psihologic Bystander

Efectul Bystander a fost scos în evidenţă de psihologii Bibb Latane şi John Darley. Ei au observat reacţiile unor studenţi la vederea unui coleg de-al lor sufocându-se într-un spaţiu din apropierea lor. Atunci când au crezut că sunt singuri, 85% dintre ei s-au repezit să-şi ajute colegul. În cazul în care au avut impresia că mai era încă o persoană martoră la ceea ce se petrecea, 65% din ei au încercat să dea o mână de ajutor celui suferind. Atunci când au crezut că erau încă patru oameni prezenţi, numai 31% dintre ei şi-au manifestat interesul de a ajuta!

Fii cât mai precis, mai detaliat, mai personalizat atunci când eşti la necaz. Cere-i ajutorul cuiva spunându-i pe nume pentru a risipi deruta responsabilităţii. Dezbară-te de iluzia că, cu cât sunt mai mulţi în preajma ta, cu atât mai mult vei fi ajutat. Pentru a fi sigur că nu vei fi lăsat de izbelişte, alege o singură persoana care să te sprijine de fiecare dată!

10 aspecte din psihologia dragostei
Cât de important eşti pentru alţii? | Efectele psihologice Spotlight şi Bystander Cât de important eşti pentru alţii? | Efectele psihologice Spotlight şi Bystander Reviewed by Diana Popescu on iulie 29, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.