Horoscop Rac august 2016
În horoscopul Racului august 2016 predomină o comunicare eficientă, fertilă în viaţa socială şi cea amoroasă, o activitate mentală intensă, marcată de agilitate şi ingeniozitate, şi o implicare adâncă şi productivă în demersurile profesionale.
Luna nouă apărută pe 2 august în Leu şi a doua casă a Racului te inspiră să-ţi revezi talentele şi să le găseşti un făgaş nemijlocit de exprimare, de punere în valoare. Totodată, dacă ai copii, ai prilejul să le descoperi, să le scoţi la iveală înzestrări nebănuite. Viaţa ţi se pare a fi mai plină de culoare şi făgăduinţe decât până mai ieri.
Simţul diplomatic şi grija faţă de felul cum comunici sunt repere ale tranzitului demarat de Venus, pe 5 august, în Fecioară şi a III-a ta casă. Atitudinea prietenoasă şi carisma dăruite de planeta frumuseţii îţi facilitează obţinerea a aproape tot ce îţi doreşti din partea altora. Este o vreme oportună interacţiunii sociale şi profesionale, negocierii unor contracte, depunerii unor cereri şi CV-uri.
Pe 18 august poţi fi îmboldit să îţi purifici mintea şi trupul, să te eliberezi de vampiri energetici şi situaţii care îţi parazitează existenţa. Luna plină din Vărsător şi a opta casă a Racului te ajută să te concentrezi pe autenticitatea sinelui, să te descătuşezi de obişnuinţe, tabieturi şi obligaţii sociale care nu mai au nici o semnficaţie pentru tine.
Horoscop Rac 2016
Soarele îşi croieşte drum în Fecioară din 22 august 2016, într-un parcurs ce reia pe alt palier tendinţele venusiene. Mintea îţi este incandescentă şi dă naştere unor idei originale pe care ţii neapărat să le împărtăşeşti altora. Ai la dispoziţie posibilitatea de a călători sau/şi a învăţa ceva nou, având darul de a-ţi nutri curiozitatea febrilă. Poţi să-ţi măreşti cu uşurinţă numărul de contacte sociale. Neastâmpărul gândirii poate fi fructificat în activităţi de mai mică amploare şi durată întrucât pari să ai probleme de concentrare.
Ziua de 30 august stă sub semnul a două tranzituri, ce îşi vor arăta efectele mai ales în septembrie: Venus pătrunde în Balanţă, iar Mercur devine retrograd în a treia casă a Racului. În acest context, preţuieşti din toată inima căminul şi familia, eşti dornic să-ţi ameliorezi legăturile cu ea şi să instaurezi o atmosferă de linişte, pace şi stabilitate acasă. Cu toate astea, Mercur îţi poate crea dificultăţi din acest punct de vedere, poate să-ţi îngreuneze comunicarea atât cu cei dragi, cât şi în activităţile tale sociale. Se impune, în consecinţă, să te străduieşti să te exprimi cu un plus de limpezime şi să te asiguri că desluşeşti cu claritate cuvintele, simţămintele şi intenţiile altora.
Viaţa sentimentală are de câştigat graţie abilităţii şi expresivităţii tale în comunicare sub impactul amplasării lui Venus, din 5 august, în a treia casă a Racului. Nativii singuri pot prinde în mreje prin cuvintele lor unse cu lapte şi miere o persoană din mediul lor social, din imediata lor apropiere. Sinceritatea ce guvernează în cuplurile statornicite le oferă acestora şansa de a-şi consolida împărtăşirea afectivă. Capacitatea de a îţi transmite cu elocvenţă sentimentele pentru persoana iubită îi intensifică ataşamentul faţă de tine.
Loialitatea şi sensibilitatea emoţională din conexiunile de cuplu capătă întâietate odată cu 30 august 2016, datorită parcursului lui Venus în a patra ta casă. Încă o dată, nu te sfieşti să dai glas simţămintelor tale de iubire, indiferent dacă eşti singur sau nu. Aşa cum precizăm anterior, este însă necesar să depăşeşti unele probleme de comunicare, înţelegere reciprocă din relaţia în doi ce pot fi generate de aspectul retrograd al lui Mercur.
Vizita lui Marte în Săgetător şi a şasea casă a Racului vesteşte din 2 august 2016 0 focalizarea crescândă către muncă. Pari să ai mai mult de treabă decât de obicei, dar acest lucru nu te descurajează ci, dimpotrivă, te stimulează să-ţi duci la bun sfârşit, cu minuţiozitate, orice sarcină, oricât de mică. Există totuşi dezideratul de a-ţi ţine în frâu o impulsivitate înfierbântată şi să eviţi să te lansezi în certuri, confruntări neproductive cu şefii şi colegii.
Tot pe 2 august, sub efluviile Lunii noi din a II-a ta casă, ai în faţă oportunităţi financiare ce implică riscuri deloc neglijabile. Mai mult decât atât, ai senzaţia că bafta s-a pogorât asupra ta, fiind ispitit să te laşi în voia ei peste măsură într-un joc de noroc. Dacă eşti pornit să cumperi ceva de mare valoare, străduieşte-te să distingi cu limpezime dacă merită sau nu să faci asta!
Horoscop Rac iulie 2016
Scoaterile din ritm, surprizele neplăcute de la serviciu sunt pe punctul să dispară odată cu 13 august 2016. Revenirea lui Saturn în turnură directă în a VI-a casă a Racului înlătură tensiunile din zona ta profesională şi ar trebui să te afle mai conştient de neajunsurile tale din trecut, mai productiv şi mai concentrat pe sarcinile şi responsabilităţile tale prezente.
Horoscop Rac august 2016 - Horoscop general

Horoscop Rac august 2016 - Dragoste şi cuplu

Horoscop Rac august 2016 - Muncă şi bani

Reviewed by Diana Popescu
on
iulie 27, 2016
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu