Mâna Hamsa/Khamsa | Mâna Fatimei sau a lui Miriam
Mâna Hamsa/Khamsa, un simbol popular deja în întreaga lume, îşi are originile în cultura ebraică şi cea musulmană. Dacă în comunitatea evreiască, aceasta era numită mâna Hamsa, sau cea a lui Miriam, în cea musulmană purta numele de mâna Khamsa ori cea a Fatimei.
Interesant este că atât Hamsa (în ebraică), cât şi Khmasa (în arabă) poartă aceeaşi semnificaţie de "viaţă."
Mâna Fatimei sau a lui Miriam este înzestrată cu puterea de a conferi fericire, a proteja faţă de energiile negative, în special faţă de deochi ori "ochiul rău."
În tradiţia evreiască, se spunea că mâna Hamsa simbolizează cele cinci cărţi ale Torahului, numite şi "Cele 5 cărţi ale lui Moise": Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii şi Deuteronomul.
Ochiul, simbol turcesc
Potrivit Vechiului Testament, Miriam a fost sora lui Moise şi Aron. Moise a condus israeliţii în afara Egiptului, iar Aron a fost cel dintâi mare preot al acestora.
Extrem de respectată, încă din timpurile străvechi, de către evrei, Miriam joacă un rol important în povestea lui Moise. Conform legendei, graţie virtuţilor lui Miriam, israeliţii au găsit mereu apă în răstimpul celor 40 de ani când au rătăcit prin deşert în drumul lor spre pământul făgăduit. Fântâna care se spunea că îi urma în continuu era cunoscută drept "fântâna lui Miriam."
Aşadar, Miriam dăruieşte simbolului Hamsa protecţie, fericire şi noroc.
Fatima al Zahra a fost fata profetului Mohamed şi a primei lui soţii, Khadija. "Al Zahra" are semnificaţia "cea strălucitoare." Măritată cu Ali, vărul tatălui ei, a fost singurul copil al lui Mohamed care i-a oferit nepoţi.
Ce dezvăluie privirea ta despre tine ? | Ochii ca fereastră a sufletului
Considerată de musulmanii Shi'a ca fiind întru totul pură, fără nici un fel de păcat, Fatima transmite simbolului Khamsa putere, tărie şi apărare.
De asemeni, mâna lui Fatima reprezintă cei cinci stâlpi ai Islamului: credinţa, rugăciunea, pelerinajul, postul şi caritatea.
Câteodată, mâna Hamsa este decorată cu reprezentări ale peştilor, un simbol tradiţional al norocului, dar şi al protecţiei. Întrucât trăiesc în apă, exista credinţa că peştii erau imuni faţă de pericolele deochiului.
Ochiul aflat adeseori pe Hamsa/Khamsa reprezintă "ochiul atotvăzător," unul care supraveghează persoana ce poartă acest simbol, o avertizează şi o apără de ochiul rău.
Ochiul atotvăzător - Simbol şi semnificaţie
Simbolul mâinii Fatimei ori a lui Miriam este întâlnit în amulete ce promit apărare faţă de deochi. Reprezentări mai mari ale acestuia sunt aşezate pe pereţii caselor, pentru a asigura protecţia şi binecuvântarea divină a familiilor.

Reviewed by freelancergabe2
on
iulie 14, 2016
Rating:
Niciun comentariu: