Psihologia norocului | Cum să ai baftă în viaţă

Ce legătură poate să fie între noroc şi psihologie? Norocul, îmi puteţi spune, este fie dăruit de soartă, fie şi-l face omul cu mâna lui, prin perseverenţă şi străduinţele sale neîncetate. Aşa să fie? Psihologia ne învaţă cu totul altceva... Comportamentul, gândirea şi atitudinea faţă de viaţă fac diferenţa între norocoşi şi ghinionişti!

Psihologul Richard Wiseman de la Universitatea Hertfordshire, autor al cărţii "The Luck Factor"/"Factorul norocului" a investigat ani de-a rândul cum se iveşte bafta în viaţă. A vrut cu tot dinadinsul să cerceteze impactul oportunităţilor norocoase în existenţa oamenilor, felul cum apar evenimentele fericite şi capacitatea de a fi la locul potrivit în momentul potrivit.
Oamenii care observă mereu partea plină a paharului vieţii atrag mereu norocul de partea lor!

La începutul studiului său, Wiseman a publicat anunţuri în ziare şi magazine naţionale, de mare tiraj, cerându-le persoanelor care se simţeau foarte norocoase sau, din contra, foarte ghinioniste, să îl contacteze. În cele din urmă, şi-a făcut cercetarea cu 400 de voluntari de toate vârstele, de la un student de 18 ani, până la un contabil pensionat de 84 de ani.

Jessica, un om de ştiinţă de 42 de ani din domeniul medico-legal, a fost o persoana reprezentativă a celor din grupul norocoşilor. Ea declara, "Am jobul visat, doi copii minunaţi şi un soţ pe care-l iubesc foarte mult. Este uimitor; când privesc în urmă în viaţa mea, îmi dau seama cât de mult noroc am avut în orice domeniu."

10 aspecte din psihologia dragostei

Prin contrast, Carolyna, o asistentă medicală de 34 de ani, a fost tipică pentru grupul ghinioniştilor. Era înclinată să aibă accidente peste accidente. Într-o singură săptămâna, îşi luxase un picior într-o groapă de pe drum, îşi rănise spatele după o altă căzătură şi intrase cu maşina într-un copac în timpul unei lecţii de şofat. Era nenorocoasă şi în dragoste şi simţea că este mereu la locul nepotrivit în clipa nepotrivită.

În decursul mai multor ani, Richard Wiseman a intervievat aceşti voluntari, le-a cerut să-şi scrie jurnale, să răspundă la chestionare şi să completeze teste de inteligenţă. Până la urmă, el a ajuns la concluzia că deşi persoanele ghinioniste nu au nici o idee despre cauzele eşecurilor lor, gândurile şi comportamentul lor sunt de fapt sursele destinului lor.

Un exemplu relevant este cel al oportunităţilor! Oamenii norocoşi au oportunităţi, nu însă şi cei ghinionişti. Pentru a descoperi de ce se întâmplă aşa, Wiseman a făcut un experiment cât se poate de simplu...

Psihologia geloşilor | Ce se ascunde în spatele geloziei? 

Le-a dat atât persoanelor norocoase, cât şi cel ghinioniste câte un ziar, şi le-a cerut tuturor să descopere câte fotografii erau în paginile acestuia. În medie, oamenilor nenorocoşi le-au trebuit două minute pentru a număra fotografiile, în vreme ce acei norocoşi au făcut acelaşi lucru în numai câteva secunde! Explicaţia? Cea de-a doua pagină a ziarului conţinea mesajul: "Opreşte-te din numărătoare. În acest ziar sunt 43 de fotografii." Acest mesaj era afişat pe jumătate de pagină cu caractere extrem de mari. Cu toate acestea, oamenii ghinionişti au fost înclinaţi să nu-l bage în seamă, pe când cei norocoşi l-au remarcat din prima privire.

Richard Wiseman a făcut, cumva în glumă, şi mai mult. A amplasat şi un al doilea anunţ pe la mijlocul ziarului, un anunţ la fel de izbitor ca şi primul, în care se spunea: "Opreşte-te din numărat. Spune-i cercetătorului că ai văzut acest anunţ şi vei castiga 250 de lire sterline." Din nou, persoanele ghinioniste au scăpat şi această oportunitate întrucât erau prea concentrate să se uite după fotografii!

Testele de personalitate au scos în evidenţă că oamenii ghinionişti sunt în general mult mai tensionaţi decât cei norocoşi, iar acest lucru îi impedica să ia în seamă ceva neaşteptat, ieşit din comun.

Într-un alt experiment, Wiseman le-a cerut participanţilor să urmarească un punct în mişcare din mijlocul unui ecran de calculator. Fără să fie avertizaţi, pe monitor apăreau din când în când şi puncte mai mari la marginile ecranului. Aproape toţi oamenii le-au observat.

Experimentul a fost apoi repetat, cu un al doilea grup de persoane, acestora promiţându-li-se o mare şumă de bani dacă reuşeau să concentreze cât mai mult asupra punctului central. Acest lucru i-a tensionat, aşa că numai o treime din ei au mai băgat de seamă punctele mai mari de la marginile monitorului. Cu cât mai mult se focalizau pe punctul din centru, cu atât mai puţin le observau pe cele periferice!

La fel este şi cu norocul! Oamenii ghinionişti pierd oportunităţi din cauza că se focalizează din cale afară pe altceva. Ei merg, de exemplu, la o petrecere cu intenţia de a-şi găsi un partener de cuplu cât mai apropiat de perfecţiune, şi, din această pricină, ratează ocazia de a închega o prietenie utilă, de durată. Ei se uită prin ziare în căutarea unui anumit tip de job şi, drept urmare, neglijează, trec cu vederea alte tipuri de joburi care i-ar avantaja. Oamenii norocoşi sunt mai relaxaţi şi mai deschişi, şi din această cauză observă cu mult mai mult decât ce îşi propun să caute!

Cum să-i influenţezi pe oameni | Trucuri psihologice

Potrivit cercetărilor psihologice ale lui Richard Wiseman, oamenii atrag de partea lor norocul din viaţă prin patru principii de bază. Ei sunt pricepuţi să îşi creeze şi să distingă oportunităţile, iau decizii norocoase prin ascultarea intuiţiei lor, îşi crează profeţii realizabile datorită unor aşteptări pozitive, şi adoptă o atitudine optimistă, flexibilă, care le preschimbă ghinioanele în noroc.

Persoane ghinioniste nu sunt receptive faţă de instinctele lor. Cele norocoase sunt interesate atât prin gândire, cât şi prin simţire, de opţiuni diverse, fără să se limiteze la latura raţională a unei situaţii. Oamenii nenorocoşi tind să se lase în voia rutinei, să mergă spre serviciu şi să se întoarcă de la serviciu pe acelaşi drum, şi să vorbeacă cu acelaşi tip de persoane la petreceri ori în timpul lor liber. Persoanele norocoase încearcă, din contra, să introducă cât mai multă varietate în vieţile lor. Ele sunt înclinate să vadă partea pozitivă a unei conjuncturi, chiar dacă este una nu tocmai fericită, îşi imaginează cum lucrurile ar fi putut să fie şi mai rele, şi se bucură astfel continuu succesele în tot ceea ce îşi propun! Oamenii care observă mereu partea plină a paharului vieţii atrag mereu norocul de partea lor!
Psihologia norocului | Cum să ai baftă în viaţă Psihologia norocului | Cum să ai baftă în viaţă Reviewed by Diana Popescu on iulie 02, 2016 Rating: 5

Un comentariu:

  1. Mi-am cumparat prima carte de psihologie de pe site-ul https://www.universenciclopedic.ro/ ,de atunci sunt fascinata de acest domeniu! Frumos articol, multumesc!

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.