Răcoreşte-te cu respiraţia Yoga în vreme de caniculă

Dacă nu ştii ce să mai faci pentru a scăpa de disconfortul termic, de valurile de căldură fierbinţi, de canicula verii, poţi apela la tehnici de respiraţie Yoga (Pranayama), care te pot convinge să renunţi la ventilator ori la aerul condiţionat, inclusiv la pericolele de a răci provocate de acestea.

În Himalaya, maeştrii Yoga au observat cu atenţie natura înconjurătoare şi au extras învăţături din ea în încercarea de a-şi controla trupul, respiraţia şi mintea. Ei au remarcat ciocul curbat al păsărilor, noile frunze verzi încă ondulate, nedesfasurate, şi sâsâitul cobrei, şi au dezvoltat astfel practica numită "Sitali," adică respiraţia răcoritoare.

Respiraţia Sitali 


În tehnica Pranayama ("extinderea pranei (respiraţiei sau forţei vitale)" sau "controlul respiraţiei") Sitali, inspiraţia este umezită pe când aerul trece prin limba curbată asemeni ciocului unei păsări ori unei frunze încolăcite, astfel încât ajungi să "bei" aer saturat cu apă.

În limba sanscrită, "Sitali" înseamnă "răcorire," iar acest tip de respiraţie are un efect de răcire imediată a corpului în zilele fierbinţi de vară. Inhalarea umezelii limbii tale face ca gura ta, şi întregul tău corp, să fie străbătute de o briza răcoroasă interioară. În plus, se spune că această practică alină foamea, setea, cultivă iubirea faţă de solitudine şi, în ayurveda, se opune unui dezechilibru al "pitta" obişnuit în lunile de vară, reduce oboseala, febra şi tensiunea arterială înaltă.
Respiraţia Sitali

Aşează-te într-o poziţie confortabilă, cu şira spinării dreaptă, astfel încât această să fie pe aceeaşi linie cu capul şi gâtul. Închide-ţi ochii, şi respiră câteva a minute diafragmatic sau abdominal. Apoi, deschide-ţi gura şi formează cu buzele litera "O." Ei bine, acum vine partea cea mai dificilă.Trebuie să-ţi scoţi în afară limba şi să o curbezi ca un jgheab, cu marginile ei înălţate, eventual chiar ca acestea să se atingă! Inspiră adânc de-a lungul limbii, către gură, ca şi cum ai sorbi dintr-un pai.
Concentrează-te pe senzaţia de răcorire a respiraţiei pe când abdomenul şi coastele inferioare se extind pe măsură ce se umplu cu aer. Retrageţi limba înăuntru, închide gura, şi expiră prin nări. Continuă tehnica Sitali timp de 2-3 minute, revino apoi la respiraţia diafragmatică, şi repetă respiraţia răcoritoare încă 2-3 minute. Încearcă să faci acest lucru de zece ori, astfel încât să îţi răcoreşti pe deplin corpul.


Respiraţia Sitkari 


Dacă îţi vine greu să-ţi curbezi limba, poţi încerca în loc de respiraţia Sitali pe cea Sitkari. În tehnica Sitkari se recomandă să te aşezi din nou confortabil, cu ochii închişi. Apasă-ţi uşor dinţii de sus de cei de jos, întredeschide-ţi buzele fără să te forţezi să faci asta, astfel încât dinţii să fie cât de cât descoperiţi. Inspiră lent printre despărţiturile dintre dinţi şi focalizează-te pe sâsâitul produs în vreme ce inspiri. Închide-ţi gura şi expiră uşor, încet, pe nas. Repetă respiraţia Sitkari de 20 de ori. Conform Hatha Yoga Pradipika, această tehnică nu numai că te răcoreşte, dar are şi darul de a echilibra sistemul endocrin şi a-ţi mări vitalitatea.
Respiraţia Sitkari

Recomandări 


Amândouă respiraţiile Yoga reduc temperatura corpului, aşa că este bine să fie practicate vara, pe vreme de caniculă şi disconfort termic. Nu exagera, şi practică-le numai de atâtea ori de câte ţi-am recomandat mai înainte.
Răcoreşte-te cu respiraţia Yoga în vreme de caniculă Răcoreşte-te cu respiraţia Yoga în vreme de caniculă Reviewed by Diana Popescu on iulie 03, 2016 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.