Horoscop Rac septembrie 2016
Horoscopul Racului septembrie 2016 dă întâietate relansării relaţionării din sfera familială, limpezirii interacţiunii sociale, învigorării creativităţii şi a încrederii în tine însuţi, unei vieţi amoroase fortificate de atractivitatea personală şi împrospătate, revitalizate de rafalele unor confruntări lămuritoare, de mică anvergură.
Modul în care ai acces la informaţii vitale intereselor tale şi te foloseşti de ele pentru a ţi le promova ajunge în prim plan pe 1 septembrie 2016, ziua când Luna nouă se instalează în Fecioară şi a treia casă a Racului. Eşti îndemnat să te îndepărtezi de oameni şi circumstanţe care nu îţi sunt de folos şi, mai mult decât atât, îţi consumă în van timpul şi energia. O veste neaşteptată îţi indică un traseu înnoitor al existenţei!
Casa devine o cetate inexpugnabilă, capabilă să reziste asediilor lumii din afară începând cu 9 septembrie, sub impactul tranzitului lui Jupiter în Balanţă. Căminul îţi insuflă un simţământ profund de siguranţă, stabilitate, echilibru şi satisfacţie interioară. Relaţiile cu familia primează faţă de cele sociale, se îmbunătăţesc. Te înţelegi tot mai bine cu părinţii şi rudele, şi cei dintâi par să îţi ofere sprijin moral şi chiar material. Este de aşteptat să aibă loc o importantă reuniune sau petrecere în familie, eventual cu ocazia naşterii unui copil ori a unei logodne.
Luna plină ivită pe 16 septembrie 2016 în Peşti şi a IX-a casă a Racului pune accentul pe explorarea lumii şi a sinelui. Cunoaşterea acumulată până acum se preschimbă în înţelepciune. Visele şi coincidenţele din această zi îţi sugerează abordări noi, inedite ale existenţei. Eşti îndrumat, totodată, spre optimizarea comunicării cu prietenii şi oamenii apropiaţi.
Horoscop Rac 2016
Data de 22 septembrie este rezervată unui dublu aspect astral: Soarele pătrunde în regiunea Balanţei, iar Mercur îşi finalizează ciclul retrograd în Fecioară. Drept urmare, interacţiunea socială se limpezeşte, se eliberează de blocaje, derute, receptarea şi transmiterea defectuoasă a unor mesaje importante. Pe de altă parte, sunt amplificate influenţele jupiteriene, căminul părând să fie cumva centrul universului tău. Petreci mai mult timp de calitate cu familia, te simţi confortabil şi sigur pe tine alături de persoanele cele mai însemnate din viaţa ta, şi poţi fi îmboldit să aduci îmbunătăţiri locuinţei. Este o vreme auspicioasa punerii la punct a unor proiecte pe termen lung.
Toată lumea este cu ochii pe tine şi acest lucru te desfată odată cu 23 septembrie, graţie tranzitului demarat de Venus în a Scorpion şi a cincea casă a Racului. Te integrezi de minune printre oameni, mai ales că eşti stăpânit de o viguroasă încredere în tine însuţi şi în forţele tale. Creativitatea îţi dă târcoale mai des decât de obicei, dar nu este întovărăşită de perseverenţă, aşa că ţi se recomandă să-ţi fixezi în minte ideile originale, inovatoare care te traversează pentru a le pune în aplicare mai târziu.
Relaţiile parteneriale din sfera amoroasă, socială şi profesională se ameliorează din 26 septembrie, ca efect al revenirii lui Pluton în tranzit direct în Capricorn şi a VII-a casă a Racului. Nu mai ai cum să fii dominat sau să te laşi manevrat de un asociat, şi ştii cum să-ţi exprimi convingător punctele de vedere.
Marte, localizat odată cu 27 septembrie 2016 pe aceleaşi meleaguri ale Capricornului, îţi conferă o şi mai mare motivare să recurgi la compromisuri şi negocieri în legăturile tale de parteneriat. Ai abilitatea să-ţi înţelegi pornirile păguboase, orgoliile exagerate, să treci întrucâtva peste tine pentru a-ţi fortifica alianţele cele mai importante din viaţă.
Dragostea pluteşte în aer, te pândeşte la tot pasul şi te ispiteşte cu voci de sirenă aţâţătoare. Pe 23 septembrie 2016, Venus este primită cu surle şi trâmbiţe în a cincea ta casă, şi dă startul unei perioade de sărbătorire a iubirii, marcate de oportunităţi rare în viaţa sentimentală. Nu unul, ci mai mulţi oameni tânjesc să îţi intre în gratii, şi tot ce ai de făcut este să discerni care dintre ei este cu adevărat pe aceeaşi lungime de undă cu vibraţiile sufletului tău! Dacă ai un partener, predispoziţia ta de a fi răsfăţat de acesta îşi găseşte ecou în inima lui, şi ai puterea de a-i reîmprospăta ataşamentul faţă de tine.
Horoscop Rac august 2016
Viaţă ta amoroasă este mai furtunoasă din 27 septembrie! Marte în a şaptea casă a Racului dă naştere unor dispute vijelioase, dar de scurtă durată, ce au menirea de a conferi un plus de vigoare legăturii tale de cuplu. Deviza acestui răstimp din relaţia ta partenerială poate fi "Qui s'aime se taquine" (Cine se iubeşte, se tachinează!).
Din 9 septembrie, Jupiter străbate a IV-a casă a Racului, creând oportunitatea de a-ţi majora substanţial veniturile prin intermediul vânzării unei case, a unei propritati, sau a iniţierii unui demers lucrativ acasă.
Horoscop Rac septembrie 2016 | Horoscop general

Horoscop Rac septembrie 2016 - Dragoste şi cuplu

Horoscop Rac septembrie 2016 - Muncă şi bani
Din 9 septembrie, Jupiter străbate a IV-a casă a Racului, creând oportunitatea de a-ţi majora substanţial veniturile prin intermediul vânzării unei case, a unei propritati, sau a iniţierii unui demers lucrativ acasă.
Horoscop Rac septembrie 2016
Reviewed by Diana Popescu
on
august 27, 2016
Rating:
Niciun comentariu: